Business profitabil, pe munca prost platita a detinutilor din inchisorile germane

Saptamana trecuta, Romania a pierdut din nou la CEDO patru procese intentate de detinuti. Sobolani si insecte in celule pline de mucegai, toalete mizerabile, lipsa apei calde si alte privatiuni au fost reclamate de detinutii care urmeaza sa primeasca intre 3.000 si 5.000 de euro despagubire de la statul roman, daca decizia ramane definitiva. In acest timp, detinutii din Germania isi au si ei problemele lor: sunt platiti sub salariul minim pe economie si nu li se incheie o asigurare de pensie, deci lipsesc banii prin care ei s-ar putea reintegra cat de cat decent in societate, odata eliberati.

Referitor la deficitele semnalate in inchisorile din Romania, CEDO a identificat, in reclamatiile ajunse la ea, „o problema structurala si a solicitat Romaniei ca, in termen de sase luni, sa prezinte un calendar pentru ameliorarea conditiilor de detentie”, relateaza radioul german Deutschlandfunk.de. „Judecatorii de la Strasbourg au propus reducerea numarului de detinuti, apeland totodata, ca tara sud-europeana sa se lase consiliata de comitetul ministerial al Consiliului European, in eliminarea deficitelor“, mentioneaza Deutsche Welle.

Potrivit oficiului Federal de Statistica, in Germania sunt 68.000 de detinuti, intre care 10.000 in regim deschis. Statul aloca miliarde de euro pentru a inchide dupa gratii, in cele 192 de inchisori, o parte din populatia sa. Aproape niciun detinut nu ramane inchis pe veci. Doar aprox. 2.000 de oameni executa pedepse pe viata, sau sunt in regim de maxima siguranta.

Circa jumatate dintre puscariasi stau inchisi un an sau chiar mai putin, prin urmare fluctuatia in inchisorile germane e mare si exista multa preocupare pentru resocializarea detinutilor eliberati. Cu toate acestea, o serie dintre ei reclama violenta, consum de droguri, dispute intre detinuti si cu conducerile penitenciarelor.

Una dintre aceste dispute este de data recenta si se refera la salariul primit lunar de un detinut, pentru munca lui. Theodor K, inchis in penitenciarul Hamburg-Fuhlsbüttel in 2005, pentru incercare de omor asupra unui vecin, pe care il ajuta la gradinarit, isi prezinta cazul in presa germana. Spiegel.de scrie despre Theodor K,. care a lucrat timp de peste 11 ani in atelierul de tamplarie al inchisorii, „de dimineata de la 7.00, pana la inceputul dupa-amiezii”.

La inceput el a fost ucenic, apoi a fost avansat, iar la final i s-a dat prima de productivitate. In ultima lui luna de munca in inchisoare, pe fluturasul din februarie anul trecut, „scria salariu net total: 311,65 euro, adica mai putin de 3 euro/h”. K. si alti detinuti sunt nemultumiti ca, desi de la 1 ianuarie 2015, potrivit legii, salariul minim este de 8,50 euro/ora (din 1 ianuarie 2017 chiar 8,84 euro/ora), munca detinutilor este platita cu un tarif mult mai mic.

In majoritatea landurilor germane, detinutii sunt obligati sa lucreze. Penitenciarul Fuhlsbüttel, poreclit Santa Fu, are un adevarat parc industrial. Pe langa atelierele de tamplarie, mai are unul de electrotehnica, altul de instalatii sanitare, o lacatuserie, o zidarie si o brutarie. Sub motto-ul „Santa Fu – celule creative”, pe site-ul aferent, santa-fu.de, pot fi cumparate sepci, tricouri si alte textile, carti de bucate, jurnale si jocuri confectionate in acest penitenciar.

Insa in penitenciare nu se produc decat ocazional suveniruri de genul celor de la Santa Fu, promovate de initiativa civica „Germania- tara a ideilor”. Nu se produce numai mobilier sau robe pentru judecatori. Penitenciarele germane au devenit furnizori ieftini pentru o serie de sectoare industriale, care fac din munca detinutilor un business lucrativ. Landul Renania-Palatinat, de exemplu, realizeaza anual aproape zece milioane de euro intrati la bugetul regional, prin centrele de productie in care lucreaza detinuti. O serie de firme germane de traditie fac profit de pe urma salariilor de dumping practicate in inchisori. Astfel ele inlatura de pe piata firme care platesc tarifar si care, datorita acestei concurente neloiale, sufera pierderi sau chiar se inchid.

Un exemplu este cel al unei firme cu 60 de angajati, care cumpara en-gros suruburi si cuie, le impacheta in unitati mai mici, livrandu-le apoi mai departe. Prin concurenta cu penitenciarul recent construit la Sehnde, in Saxonia Inferioara, -care ofera, pe langa spalatorie, o vopsitorie, ateliere de prelucrarea metalului, si servicii de impachetat, cu 40% mai mici-, firma numita a pierdut contracte, „s-a dus in jos” si a ramas cu doar cinci angajati.

Penitenciarul Sehnde si-ar face reclama clientilor din economia germana, cu preturile sale de dumping, potrivit informatiilor Spiegel.de, care citeaza de pe homepage-ul institutiei: „Cheltuielile cu salariile sunt aproximativ echivalente cu acelea din tarile cu salarii mici, in care firmele isi relocalizeaza anumite sectii de productie. Oferta noastra face ca aceasta masura sa fie inutila”.

Intre firmele care se bucura de munca detinutilor, s-ar afla un furnizor de cabluri al Enercon, cel mai mare producator de eoliene din Germania, Volkswagen, cu o parte din impachetarile de piese de schimb, MTU Aero Engines, Miele sau Gardena.

Firmele argumenteaza ca pentru remuneratia detinutilor sunt responsabile penitenciarele, ca nu exista o corelatie intre contractele lor cu acestea si salariile detinutilor („care, in fond, au masa si casa gratuit”) si ca, fara aceasta prestatie, o parte din centrele lor de productie ar trebui relocalizate in alte tari.

Insa o serie de detinuti nu sunt impresionati de argumentele economice, gandindu-se in primul rand la castigul lor si la sansa de a avea ceva bani pe cont la eliberare, care sa-i ajute sa treaca hopul pana cand vor gasi un alt loc de munca. Altii se gandesc la pensie, care cu cativa „ani gaura” va fi mult mai mica.

Oliver Rast, un detinut, condamnat ca „terorist de stanga” si fost membru al „Grupei Militante”, a infiintat un sindicat cu acoperire federala -are o suta de membri si ar fi reprezentat in 80 de inchisori-, care lupta pentru drepturile detinutilor. „In inchisorile germane s-a creat o ecomomie paralela, care nu se supune standardelor sociale ale tarii. Acest lucru trebuie sa inceteze” este de parere Rast.