Business report: Afacere dubioasă cu terenuri concesionate de primării şi vândute cu 1 euro/mp; Creșterea PIB, stabilizată uşor peste 4%: Ne trebuie cam 7% în S2 pentru „a face planul” şi a bifa deficitul sub 3%; Primii kilometri de autostradă din Moldova se amână. Turcii reintră în lupta cu Umbrărescu pentru Centura Bacău;
Creșterea PIB, stabilizată uşor peste 4%: Ne trebuie cam 7% în S2 pentru „a face planul” şi a bifa deficitul sub 3%. Rezultatul brut este bun în context european însă confirmă stabilizarea creşterii economice la cea mai mică valoare dintre cele publicate oficial pentru anii 2016 – 2018. La aceasta a contribuit efectul de bază nu tocmai favorabil (în anul anterior am avut o creştere susţinută, 5,7% în T1 2017 şi +6,1% în T2 2017). Din păcate, situaţia va deveni şi mai „albastră” din pespectiva bazei statistice de raportare în partea a doua a anului în curs. Cifrele de creştere consemnate pe 2017 pentru T3 şi T4 sunt încă şi mai mari decât pentru T1 şi T2, ceea ce va face extrem de dificilă obţinerea creşterii economice scontate, potrivit cursdeguvernare.ro.
Afacere dubioasă cu terenuri concesionate de primării şi vândute cu 1 euro/mp. Primăriile din judeţul Iaşi au împărţit gratuit mii de terenuri unor tineri dornici să îşi construiască prima locuinţă, în baza unei legi vechi de 15 ani de care au beneficiat până acum peste 31.000 de români la nivel naţional. Dacă folosinţa gratuită a terenului nu era suficientă, după construcţia locuinţei, beneficiarii au posibilitatea să cumpere terenul la un preţ stabilit de un evaluator autorizat. În Iaşi au fost cumpărate 82 dintre terenurile primite iniţial cu titlul de folosinţă gratuită, scrie Capital.ro.
Radiografia pieţei telecom la jumătatea anului, pe ce mizează fiecare operator. Pachetele convergente fix-mobil au devenit principalul segment de creştere pentru operatori, ale căror eforturi de marketing se focusează pe promovarea abonamentelor cu mai multe servicii. Din raportul financiar pentru prima jumătate a anului al grupului francez Orange, care deţine cel mai mare operator mobil din România, reiese că pachetele convergente au fost principalul motor de creștere atât pe piețele dezvoltate din Europa, precum Franţa şi Spania, precum şi pe pieţele mai mici, între care şi România, potrivit Economica.net.
Încredere erodată: Costul finanțării României revine pe creștere pentru trimestrele următoare. Neîncrederea în capacitatea de execuţie bugetară a Guvernului Român îi va face pe investitorii în titlurile de stat să ceară dobânzi tot mai mari, potrivit analiştilor consultaţi de cursdeguvernare.ro. Nivelul actual al ratei de dobândă la 10 ani este de 4,805%, în creştere săptămâna trecută din cauza „preocupărilor privind execuția bugetară în acest an, în contextul unei evoluții a economiei sub ritmul previzionat de Administrație”, potrivit cursdeguvernare.ro.
Piaţa imobiliară de august: care sunt cele mai populare cartiere ale Clujului? Cei mai mulţi potenţiali cumpărători din piaţa locală sunt interesaţi, în continuare, de apartamente de două camere, iar cartierele tradiţionale, cu infrastructură şi servicii, rămân cele mai căutate zone, arată raportul unui portal imobiliar. La acestea se mai adaugă şi Bună Ziua, o zonă populată de construcţii în anii recenţi, dar o parte dintre cei care vor apartament în Cluj se uită cu interes şi înspre localitatea vecină Floreşti. În ceea ce priveşte preţurile cerute de proprietari, toate cartierele au trecut de pragul de 1000 de euro/ mp, la mijlocul lunii august 2018, potrivit Actual de Cluj.
Primii kilometri de autostradă din Moldova se amână. Turcii reintră în lupta cu Umbrărescu pentru Centura Bacău. Veste proastă pentru constructorul român Dorin Umbrărescu, după ce tocmai a fost anunţat că ar putea construi centura oraşului său de baştină. A fost admisă contestaţia turcilor eliminaţi anterior din cursa pentru varianta ocolitoare a Bacăului, ce include primii kilometri de autostradă din Moldova. Pe 9 august, CNAIR a anunţat că ofertantul desemnat câştigător pentru construirea Centurii Bacău este Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, având preţul de 668.330.294,63 Lei fără TVA, potrivit Economica.net.
Cum sunt jefuiţi bucureştenii. Risipă de zeci de milioane de euro. Una ditre cele mai păguboase firme este în colaps şi are nevoie urgentă de bani pentru a mai putea funcţiona. Furnizorul de apă caldă şi căldură este în colaps şi cere urgent 40 de milioane de lei Primăriei ca să poată funcţiona. Problema este că municipalitatea nu are de unde să ia bani. Singura soluţie este să taie din bugetul pentru modernizarea reţelei vechi de zeci de ani, care cedează în fiecare zi, scrie Capital.ro.