Sari direct la conținut

Business report: Statul recunoaşte că e un prost administrator; Record istoric la deficitul comercial, în iulie 2019: Am trecut pe deficit lunar și la mașini și echipamente de transport; O nouă mașină “made in Romania”, la Salonul Auto de la Frankfurt

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Ce pune Guvernul pe masă CE ca să scăpăm de infringementul pe gaze: preţul reglementat dispare, apare obligaţia de tranzacţionare pe bursă. În fața posibilității de a ajunge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru că România alocă prioritar gazele din producția internă populației, la preț reglementat, autoritățile de la București au în plan modificarea legislației pentru re-deschiderea pieței. Prima prevedere este cea a limitării perioadei în care populația și producătorii de energie termică primesc doar gaz din producția internă, la prețul de 68 de lei/MWh, scrie Economica.

Record istoric la deficitul comercial, în iulie 2019: Am, trecut pe deficit lunar și la mașini și echipamente de transport. Deficitul comercial pe luna iulie 2019 a urcat brusc la nivelul record istoric de 1.755,5 milioane euro, cu 38% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut și cu 55% peste nivelul din luna precedentă. Deficitul comercial a urcat la circa 9,5 miliarde euro, valoare cu peste 25% mai mare faţă de primele șapte luni din 2018. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a scăzut la 84,5%, sub nivelul de anul trecut. Este o valoare chiar mai mică decât media anilor de criză 2010-2012 potrivit Curs de Guvernare.

Ministerul de Finanțe spune că a restituit taxa auto tuturor contribuabililor. Instituția precizează că este vorba de cei care au depus documentații complete. Începand din 2017 până în prezent, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse și aprobate, potrivit unui comunicat citat de Mediafax. ANAF are în atenție și cererile ale căror documentații sunt incomplete. Acestea vor fi soluționate pe măsură ce contribuabilii notificați vor transmite către Fisc clarificările solicitate, precizează comunicatul, relatează Digi24.

O nouă mașină “made in Romania”, la Salonul Auto de la Frankfurt. Ce model prezintă Ford. Noul model Ford Puma, pe care americanii îl produc începând din acest an la fabrica de la Craiova, va fi prezentat săptămâna aceasta la Salonul Auto de la Frankfurt, urmând a fi disponibil din decembrie 2019. Americanii de la Ford mai fabrică la uzina de la Craiova SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport şi motorul EcoBoost, după ce, în 2017, au renunţat la producţia monovolumului B-Max, se arată în articolul In Cont.

Statul recunoaşte că e un prost administrator. Companiile de stat continuă să fie o „gaură” neprofitabilă şi să înghită bani publici, în timp ce rulează pe pierdere şi acumulează datorii, arată un raport întocmit chiar de Ministerul Finanţelor. În România existau anul trecut 1.475 întreprinderi publice, în scădere puternică faţă de anul 2016, când a fost elaborat cel mai recent raport detaliat şi existau 1.668 de companii. Din acestea, 225 sunt companii aflate sub controlul autorităţilor centrale, iar 1.250 sunt companii aflate sub controlul autorităţilor locale, arată raportul prezentat de Adevărul.

Arabia Saudită își propune să îmbogățească uraniu pentru energie nucleară. Arabia Saudită își propune să îmbogățească uraniu în viitor pentru alimentarea programului de energie nucleară pe care îl are în plan, a declarat luni noul ministru al Energiei, prințul Abdulaziz bin Salman, remarcând că este vorba despre un pas sensibil care ar putea complica implicarea companiilor americane în proiectul saudit. Licitația ar urma să aibă loc în 2020, iar firme din SUA, Rusia, Coreea de Sud, China și Franța sunt implicate în discuții preliminare, notează Profit.ro.

Petrolul, strâns legat de economia mondială. Estimările şefului OMV. Directorul general al OMV, Rainer Seele, a vorbit luni despre cererea globală de ţiţei în acest an, dar şi în 2020. Există previziuni că producţia de ţiţei a SUA s-ar putea înjumătăţi curând, spune oficialul companiei austriece. Cererea globală de ţiţei va înregistra în 2019 unul din cele mai lente ritmuri de creştere din ultimii ani, din cauza încetinirii economiei mondiale, a afirmat luni directorul general al OMV AG, Rainer Seele, în marja Congresului Mondial al Energiei de la Abu Dhabi, conform Capital.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro