Calea Lactee a „canibalizat” o altă galaxie, Gaia-Enceladus, în urmă cu 10 miliarde de ani
Calea Lactee a înghiţit galaxia Gaia-Enceladus cu care a intrat în coliziune în urmă cu 10 miliarde de ani, eveniment cosmic ce a declanşat un proces de aprindere a numeroase noi stele în Calea Lactee timp de aproximativ 4 miliarde de ani, conform unui studiu publicat luni de Nature Astronomy, scrie Agerpres.
Astronomii încearcă să afle de mai mult timp dacă galaxia noastră a crescut în urma mai multor ciocniri cu galaxii pitice sau dacă a fost vorba de o singură mare ciocnire.
Pentru a verifica diferitele teorii existente, astronomii s-au concentrat asupra datelor recoltate de telescopul spaţial european Gaia, trimis pe orbită în 2013 de Agenţia Spaţială Europeană. Satelitul a cartografiat în 3D aproape 1,7 miliarde de stele din galaxia noastră şi a determinat pentru unele dintre ele poziţia, distanţa faţă de Pământ şi luminozitatea.
Aceste date le-au permis deja oamenilor de ştiinţă să anunţe, în 2018, că haloul galactic din jurul Căii Lactee este constituit în principal din rămăşiţele coliziunii dintre aceasta şi galaxia Gaia-Enceladus, produsă la aproximativ 3,8 miliarde de ani după Big Bang.
„Noutatea studiului nostru este că am reuşit să identificăm vârsta stelelor care provin din cele două galaxii care au intrat în coliziune”, a explicat pentru agenția AFP Carme Gallart, coautor al studiului care demonstrează că această coliziune a generat o intensificare a procesului de naştere de noi stele în cadrul Căii Lactee, proces ce a durat aproximativ 4 miliarde de ani.