Sari direct la conținut

Calificarea tradusa in bani: 100 de milioane de euro

Cotidianul

Inainte de a iesi in strada pentru revolutia din decembrie 1989, romanii marsaluisera cu o luna inainte, chiar in preajma celui de-al XIV-lea Congres, pentru calificarea, dupa o pauza de 20 de ani, la Campionatul Mondial de fotbal, organizat un an mai tirziu de Italia.

Nationala avea sa ramina in high life-ul fotbalului mondial un deceniu, timp suficient pentru ca personaje cvasianonime pina atunci, precum Mircea Sandu, Mitica Dragomir si altii, sa prospere.

A urmat insa o lunga perioada de recesiune, cu trei turnee finale in care noi am stat in fata televizorului, iar altii au numarat banii, careia nationala lui Piturca i-a pus capat miercuri seara, dupa victoria cu 2-0 din Luxemburg si egalul Bulgariei de la Tirana.

Cornul abundentei se va deserta din nou la Casa Fotbalului, FRF asteptind doar de la UEFA circa cinci milioane de euro, adica bugetul pe un an al institutiei gerate de Mircea Sandu. Performanta va atrage insa venituri conexe de la sponsori, fotbalul fiind un fenomen cu multa priza la public, dar si bonusuri din partidele amicale.

Contabilii lui Mircea Sandu au fost nevoiti sa gajeze cu Casa Fotbalului si complexul sportiv de la Mogosoaia pentru un credit de 1,2 milioane de euro necesar achitarii facturilor curente.

Maruntis, daca tinem cont de faptul ca FRF ar fi incasat cel putin zece milioane de euro numai daca ar fi ajuns la doua dintre cele trei turnee finale ratate, specialistii estimind ca, la nivel global, tara noastra a pierdut circa 100 de milioane de euro numai prin absenta de la CM din Germania. Profitul pentru CM 1998 si CE 2000 a fost, conform lui Mircea Sandu, de circa noua milioane de dolari.

Pentru comparatie, FIFA a acordat participantelor la CM 2006 prime totale de 190 de milioane de euro: 15,51 milioane de euro pentru cistigatoare, cite 3,79 milioane pentru cele 16 eliminate din grupe, 5,38 pentru cele noua plecate in optimi, 7,28 pentru cele patru sfertfinaliste, locurile 3 si patru, cite 13,61 milioane, iar finalista – 14,24 milioane.

La Euro 2000, gazduit de Belgia si Olanda, profitul a fost de 20 de milioane de euro, iar la CE 2004, de cel putin 30 de milioane, dupa ce organizatorii au impartit cheltuielile si primele.

Euro 2008 va avea o factura de circa un miliard de euro, dat fiind ca investitiile nu sint majore in infrastructura, cum a fost de exemplu la CM 2002, care a costat organizatorii circa opt miliarde de euro.

Se estimeaza ca profiturile CE 2008 vor fi cu 6-7% mai mari decit cheltuielile, deci si felia asociatiilor nationale va fi pe masura. In plus, se estimeaza venituri indirecte din turism de 300 de milioane de euro.

Cresteri cu 30% la casele de pariuri

Agentiile de pariuri din Romania reprezinta unul dintre marii cistigatori ai calificarii nationalei de fotbal la turneul final al Euro 2008. Conform lui Daniel Smeada, directorul Romanian Bookmakers, cresterile financiare vor fi in medie cu 30%, plusul sau minusul depinzind in mare masura de faza in care se va opri nationala lui Piturca.

„Spre deosebire de alte tari, la noi exista asa-numitii pariori de eveniment. Cifrele demonstreaza ca nationala este vedeta numarul 1 la pariuri, indiferent daca se concureaza cu alte evenimente sportive de anvergura in acea saptamina, gen Liga Campionilor sau un Grand Slam la tenis cu romani implicati.

Pe locul 2 se afla Steaua, dar surprinzator de multa lume mizeaza pe meciurile Barcelonei“, ne-a declarat Smeada. De altfel, goana dupa banii fanilor nationalei a inceput deja, o casa de pariuri punind pret pe viitorul selectionerului.

Piturca are o cota de putin peste 1 ca va sta pe banca Romaniei si la Euro 2008 si una de peste 5 ca va alege un contract mai avantajos financiar, dat fiind ca deja are oferte din Franta si chiar de la alte reprezentative, cum ar fi Elvetia.

10.000 de euro pe 30 de secunde de reclama

Specialistii se asteapta la o dublare a tarifelor de publicitate la TVR. Ca si sexul, fotbalul creste instant si exponential ratingul tv si pretul celor 30 de secunde de reclama. Miliardele de telespectatori si de euro atinse anul trecut de Campionatul Mondial de fotbal din Germania au demonstrat ca isteria creste in jurul balonului rotund.

Calificarea Romaniei la Euro 2008 constituie un sir lung de vesti bune mai ales pentru TVR 1, dar si pentru celelalte televiziuni, publicatii sportive sau publicitari.

Televiziunea publica a platit un milion de euro pentru drepturile de difuzare a Euro 2008, potrivit unor surse din TVR. Suma poate fi recuperata insa foarte usor cu ajutorul reclamelor.

Contactat de Cotidianul, Radu Budes, managing partner Splendid Media, agentia care se ocupa cu spatiul de reclama de la TVR, e sigur ca anul viitor companiile vor da navala sa ocupe calupurile publicitare asociate competitiei. „Ne asteptam sa fim sold out“, comenteaza pe scurt Budes.

Batalia si implicit cresterea pretului vor atinge apogeul la meciurile Romaniei, pentru care se va plati un pret premium. Specialistul mentioneaza ca nu poate vorbi decit despre sume aproximative, pentru ca agentia nu a definitivat inca strategia pe 2008. „Ma astept sa avem spoturi care sa coste 10.000 de euro pe o difuzare de 30 de secunde.

Adica o crestere de 100% a tarifelor practicate pina la aceasta competitie“, declara managerul Splendid Media. Telecomunicatiile, berea, racoritoarele, autoturismele si bancile sint cele mai interesate domenii de promovare alaturi de fotbal.

Meciurile din preliminarii au adus audiente-record pentru TVR 1. Aproape cinci milioane de romani au urmarit meciul dintre Romania si Olanda, in timp ce victoria cu Luxemburgul de miercuri a tinut in fata TVR1 3.500.000 de telespectatori.

Postul public a inregistrat pe durata meciului o cota de piata de 51,3% la nivel national, audientele ridicate prelungindu-se si la emisiunile din jurul partidelor. Slovenia-Olanda a fost urmarit de aproximativ un milion de telespectatori pe TVR 2.

„E greu sa concurezi fotbalul, iar daca sint meciuri din Liga Campionilor, este aproape imposibil“, dupa cum marturisea Dana Deac, directorul TVR 1, intr-un interviu pentru Cotidianul. Precum ratingul la televiziuni vor creste tirajele ziarelor sportive.

„Gazeta Sporturilor“ a anticipat calificarea tricolorilor si asteapta venituri suplimentare de aproape jumatate de milion de euro – banii pe care TVR i-ar lua din publicitatea unui meci al nationalei. „Am bugetat calificarea, 400.000 de euro, si asteptam venituri suplimentare de 7-800.000 de euro.

Deci un profit net de aproximativ 400.000 de euro“, ne-a declarat redactorul-sef al publicatiei, Catalin Tolontan.

Un articol de Viorel Dobran, Ovidiu Dragan, Alexandra Badicioiu, Florin Dobre, Roxana Maha

Integral in Cotidianul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro