Capcana anti-Tariceanu (de Tom Gallagher)

Poate ca perioada concediilor constituie momentul oportun pentru ca Traian Basescu sa ia la randul sau o pauza in ceea ce-l priveste pe Calin Popescu Tariceanu, dedicandu-se in schimb unor chestiuni ce promit un legat mai trainic. Este evident ca strategii premierului si-au bazat strategia pe miza permanentizarii conflictului dintre cei doi.

In consecinta, nu are rost ca presedintele sa le faca jocul. Nimbul victoriei plebiscitare va pali in curand daca va continua ca pana acum. Trebuie luata in calcul probabilitatea supravietuirii actualului guvern pana in martie 2009 – termenul-limita, potrivit Constitutiei. Avand in vedere aritmetica parlamentara, nici o alta combinatie nu pare a oferi vreun substitut viabil.

Strategia lui Tariceanu vizeaza, pentru moment, estomparea perceptiei asupra dezastrului infrangerii suferite la referendum, voalarea urmand a surveni printr-o serie de artificii PR. In primul rand insa, va insista asupra faptului ca domnia sa si lupii tineri din jurul sau sunt oamenii potriviti la locul potrivit, predestinati a guverna tara intr-o perioada cruciala.

Date fiind experienta si succesul multora dintre ei in domeniul afacerilor indraznete, logica argumentului permite concluzia ca ar putea lesne face acelasi lucru si pentru tara – in pofida electoratului recalcitrant.

Strategia este, precum se vede, una preponderent bombastica. Tariceanu este consiliat de experti in imagine, mai putin de specialisti capabili a elabora politici efective pentru domeniile critice. Unde au disparut comisiile infiintate pe vremea sefiei lui Theodor Stolojan in vederea dotarii PNL cu politici superioare celor pesediste?

La capitolul idei si programe elocvente, PD se dovedeste la fel de refractar. In perspectiva reusitei electorale, continua sa se bazeze doar pe sondaje de opinie favorabile si pe angrenajul politic. Luna trecuta, pedistii au efectuat o serie de manevre stangace vizand inlaturarea Guvernului. Incoerenta lor tactica a denotat lipsa unei conduceri capabile de un rationament logic.

Deocamdata, par mai curand preocupati de cooptarea defectorilor de pretutindeni – in pofida desconsiderarii lui Nati Meir. Este greu a mai vedea in acest partid un promotor al reformei atat timp cat se arata permanent dispus a primi o armata de oportunisti pentru care politica echivaleaza cu un permanent bazar.

Primele semne de deziluzie electorala postplebiscitara sunt deja sesizabile. Consecintele acestei stari de fapt sunt la fel de limpezi – absenteism masiv la urmatorul scrutin, scor bun obtinut de populisti, supravietuirea taberei liberale din jurul lui Tariceanu, un parlament lipsit, din nou, de o majoritate clara, astfel incat adoptarea reformelor restante va fi amanata la nesfarsit.

Traian Basescu ar trebui sa se orienteze rapid spre deschiderea unui nou front, cu totul diferit, altfel primul sau mandat risca sa devina unul al ocaziilor ratate. Pozitia sa va fi cu siguranta sever erodata daca urmatoarele 18 luni vor aduce tot manevre politice interminabile.

Putin probabil, din pacate, ca presedintele sa actioneze dupa exemplul Ariel Sharon, care a preferat sa intoarca spatele propriului partid atunci cand acesta a blocat masurile pe care premierul le considera necesare asigurarii securitatii Israelului.

Basescu ar putea realiza multe, ar putea infiinta comisii in vederea directionarii energiei populare catre un numar considerabil de probleme cat se poate de serioase. Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania a demonstrat potentialul rezultatelor realizabile.

Sociologul Mircea Kivu, unul dintre strategii campaniei pentru referendum, avertiza recent asupra crizei demografice existente, precizand ca implicarea liderilor politici este imperios necesara in vederea aplanarii ei.

Personal, am considerat ca problema rroma impune o analiza aprofundata, iar ca urmare a remarcei sale rasiste, Basescu si-ar putea spala intrucatva pacatul sponsorizand o asemenea initiativa.

In ceea ce priveste pozitia adoptata fata de Rusia, surprinde faptul ca presedintele nu recurge la competentele expertilor spre a-si sustine punctul de vedere, de altfel sanatos. Presedintia ar putea si chiar ar trebui sa elaboreze linii de strategie politica vizand legaturile cu Rusia, Ucraina si Caucazul – aspect de altfel util si din punctul de vedere al UE.

Ramane de sperat ca presedintele sa contemple promovarea unor initiative de acest gen. Concretizarea lor ar reverba infinit mai mult in mintile electoratului decat disputa avuta cu Tariceanu. In caz contrar, risca sa fie perceput curand drept improvizator talentat, dar privat de o viziune pe termen lung.