Catalin Pirvu, Piraeus Bank: Bancile romanesti ar putea face mai mult pentru agricultura, cu cateva conditii
Directorul general executiv al Piraeus Bank Romania, un jucator de talie medie din sistemul bancar local, a admis pentru Hotnews.ro ca bancile ar putea face mai mult pentru agricultura, dar ca pentru asta e nevoie de cateva masuri care sa usureze acest tip de finantare.
“Trebuie reglementat mecanismul garantiilor, care in forma actuala este deficitar. Certificatele de depozit- acele warranturi- trebuie aduse in stare de functionare pentru ca ati vazut ca in acest moment tranzactionarea lor nu se face pe o piata reglementata.
Sigur, pasi in sensul crearii unei asemenea piete s-au facut, dar mai e de lucru. In momentul in care vom avea conditii rezonabile in piata, sigur ca bancile vor intra sa finanteze agricultura. Deocamdata asteptam ca aceste conditii sa apara”, a declarat Pirvu, pentru Hotnews.ro.
Presedintele Traian Basescu se exprimase recent in legatura cu acest subiect, spunand ca bancile au o pozitie in defavoarea agricultorilor si nu le acorda credite, desi nu exista riscul sa piarda banii.
Statul ar putea sa se implice prin licentierea depozitelor si emiterea de Recipisa Warrant, certificate de valoare care atesta deponentului calitatea si cantitatea marfurilor. Aceste titluri de valoare pot fi tranzactionate ulterior sau chiar constituite gaj la banca, ceea ce ar conduce si la implicarea sistemului bancar pe piata activelor non-financiare”.
Seful bancii elene a mai declarat ca deocamdata criza nu a obligat banca sa inchida din unitati, dar ca in rest, de la taierea costurilor si a personalului, nimic nu a fost ocolit. “Mergem mai departe”, a conchis, optimist, Pirvu.