Ce-i de ajuns e de ajuns: joaca de-a decizia politică trebuie să înceteze!

”Dacă vrei să rezolvi creșterea puterii de cumpărare, îmbunătățirea serviciilor și menținerea în 3%, vezi cum stai cu averea și venitul din societate după 30 de ani de reforme și transformări pe care tot oamenii ăștia le-au suportat și vezi ce măsuri se impun când pui pe un perete așa de mare ca aici, la Parlament, toate datele, pe surse de venituri, pe categorii de cetățeni, pe proprietăți și așa mai departe. Altfel facem politica fiscală, cum se cheamă, în orb.”

Florin Georgescu[1]

Resursele de răbdare ale societății românești pentru unii dintre conducătorii coaliției de guvernare PSD-ALDE s-au epuizat, definitiv și irevocabil. Nimeni, nicio persoană cu capul pe umeri, indiferent cât de mult ar fi admirat politicile PSD, ALDE sau UDMR – partidele care susțin actualul guvern – nu a fost și nici nu putea să fie de acord cu deciziile unilaterale ale lui Liviu Dragnea, care pentru a-și conserva puterea în partid, a fost dispus să schimbe trei premieri în numai un an de guvernare. Și cu toate acestea PSD nu s-a clătinat și a înghițit.

Structurile de putere informală din principalul partid de guvernămând sunt asemeni cu ”Banda lui Möbius”[2], niciodată altfel, fără sfârșit și imposibil de orientat spre un alt scop decât propria propășire. Chiar dacă toți membri PSD s-ar umple de rușine pentru acțiunea liderilor lor, cerând ferm o schimbare, în BEx intră în acțiune ”Banda lui Möbius”, în virtutea unui reflex antrenat pe vremuri de școala de partid ”Ștefan Gheorghiu”, iar liderul ce are curaj să arunce cuvintele potrivite în mijlocul ”minionilor”[3] înfierbântați își asigură loialitatea lor și dansul pe aceeași bandă fără sfârșit.

În vara anului 1996 – dacă-mi amintesc bine -, la schimbul trei al zilei de muncă de la mina Lonea din Valea Jiului izbucnește o grevă spontană, iar până la schimbul patru protestul ia amploare și minerii pleacă spre sediul din Petroșani al Regiei Autonome a Huilei. Protestul nu avea girul lui Miron Cozma, ba mai mult, era îndreptat tocmai împotriva lui. Liderul era la București și, fiind informat de apropiații săi că situația degenerează, vine de urgență în Valea Jiului.

În acel an Miron Cozma era la apogeul puterii sale și se pregătea să candideze la Senat. Lăsase salopeta și lămpașul și purta costum. Avea asigurată o limuzină cu șofer de la Liga Sindicatelor Miniere, își sporea averea și deținea (se pare) chiar și un cal de curse. Noaptea, undeva în jurul orei 2, Miron Cozma ajunge în Petroșani și, val vârtej, se aruncă în sus pe scările sediului Regiei Huilei, pentru a ajunge la microfon, ca să le vorbească minerilor nemulțumiți.

Nu-i este tocmai ușor. Cel care conducea protestul spontan a refuzat să-i dea cuvântul și, mai mult, încurajat de minerii prezenți la protest, începe să-i pună lui Miron Cozma tot felul de întrebări incomode: de unde are averea, cu ce bani și-a cumpărat calul de curse, cine îi plătește limuzina și șoferul etc. Disperat să ajungă la microfon, Miron Cozma se luptă cu minerii, cu prețul integrității sale fizice și a costumului de lux pe care îl purta, dar în cele din urmă reușește să ia cuvântul.

Din acel moment, liderul minerilor își dovedește talentul de vrăjitor al cuvintelor și nu mai lasă microfonul din mână. În tot acest timp, apropiații săi își contactează rețeaua de oameni de încredere, astfel că la schimbul I al zilei toate minele își încetează activitatea, iar curtea Regiei Huilei se umple de mineri ”loiali”, care scandează ”Cozma, Cozma!” și ”Cozma, te vom apăra!”. Momentul greu a trecut și, pe la ora 7, liderul epuizat predă microfonul apropiaților săi și trece în clădirea alăturată, unde era sediul Ligii Sindicatelor Miniere.

Acolo se împrospătează, îmbracă o salopetă nou-nouță, cu lămpașul cuvenit aninat la centură, apoi pune mâna pe telefon și îl convoacă pe directorul general al Regiei și pe șeful poliției. Îi amenință pe amândoi cu aneantizarea, pentru că au permis o revoltă care să-i pună la îndoială poziția. Informează SRI că s-a atentat la viața sa, ținta fiind mineritul din Valea Jiului – o chestiune de securitate națională. Contactează diverși miniștri să se plângă de lovitura de palat ce i s-a administrat, dar și să-i asigure că a învins, pentru ca apoi să ceară măriri de salarii pentru mineri, ca să fie liniște.

Autoritățile statului nu au reușit să-i ”smulgă microfonul” lui Miron Cozma decât după alegerile din toamna anului 1996. Vi se pare cunoscut acest scenariu? Să vedem…

Joi, 29 martie 2018, guvernatorul BNR, împreună cu membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Naționale, ajunge la Senat pentru a oferi Comisiei care l-a invitat o serie de explicații privind anumite decizii de politică monetară, luate de BNR în contextul politicilor puse în aplicare de cele trei guverne PSD-ALDE.

În mod surprinzător, dar și ridicol, la Senat delegația este întâmpinată de doar trei senatori din cei unsprezece care formează Comisia. Mesajul lui Mugur Isărescu, ușor de anticipat de altfel, a fost destul de puțin echivoc: ”În legătură cu fermitatea politicii monetare… suntem între ciocan şi nicovală. Unii ne-au acuzat că nu am fost foarte fermi, alţii că am dat la început de an cu capul ca berbecul în creşterea economică prin majorări de dobândă. În contextul dat, credem că reacţia noastră a fost proporţională cu riscurile care ne ameninţă şi că va da roade.”[4].

Dar și mai explicită a fost poziția viceguvernatorului Florin Georgescu – susținătorul ideii de impozitare a averilor (nu doar a salariilor sau veniturilor la vedere) ca soluție de echilibrare a efortului social prin care se crează și alimentează bugetul statului – și anume că joaca cu finanțele statului trebuie să înceteze rapid: ”Dacă se continuă de o manieră nesustenabilă în ceea ce priveşte raportul cerere – ofertă se poate ajunge, nu la o situaţie ca în 2008, dar la o situaţie care să necesite apoi nişte ajustări, nişte corecţii economice foarte dureroase şi care pot fi distribuite în raport cu orientarea politică a celor care operează acele ajustări de o manieră care să tensioneze şi mai mult relaţiile din societate. Ceea ce nu este de dorit.”[5].

Liviu Dragnea a rămas însă pe poziție, surd și orb la scena din Senat. În opinia sa, prezentată de pe marginea unui banzin de înnot inaugurat la Focșani de baronul local Marian Oprișan[6]: ”Politica monetară trebuie realizată în urma unui dialog constant cu Parlamentul şi Guvernul. Noi suntem dispuşi să dezbatem motivul pentru care s-a mărit inflaţia şi cum influenţează politica de refinanţare şi ce efecte are asupra activităţii economice în general.”[7], independența BNR ar trebui să fie la fel ca democrația din PSD, cu voie din biroul președintelui Camerei Deputaților.

Și dacă mai era vreo îndoială, tot Liviu Dragnea a risipit-o atunci când a aruncat jurnaliștilor, într-o doară și ironic, explicația pentru modul ridicol în care s-au comportat senatorii PSD din Comisia Economică: ”Or fi avut vreun motiv. Ce boicot? Nu boicotăm BNR. O sprijinim de 28 de ani. Înţeleg că e stabilitate, că e acelaşi guvernator, dar aleşii PSD nevăzând răspunsul la scrisoarea şi nu ştiu intenţia BNR de a face parte dintr-un program de sprijin, nu au avut încredere.”.

Să presupunem, totuși, că dialogul BNR – Guvern la care invită Liviu Dragnea ar fi soluția potrivită. Și că în Strada Doamnei membrii Consiliului de Administrație ar lua în discuție o strategie de consultări permanente cu Cabinetul (marionetă[8]) V. V. Dăncilă. Dar o știre din aceeași zi de 29 martie ac. i-ar pune în gardă pe cei de la BNR că există o serioasă posibilitate ca și guvernul desemnat în februarie să-și trăiască ultimele zile: ”Aceşti miniştri, membri ai Cabinetului României, când au acceptat să fie miniştri şi-au asumat tot programul de guvernare, absolut tot ce scrie în programul de guvernare, unde la loc de cinste este descentralizarea. Or, eu nu mai accept ca, după atâta timp, tot funcţionarii din ministerele respective să le pună în faţă nişte materiale care să conţină, de fapt, un şir întreg de argumente de cum şi de ce nu trebuie făcut. Şi atunci, ei au două variante foarte simple: ori susţin în continuare programul de guvernare pe care l-au asumat şi dau drumul la descentralizarea sectorială pe fiecare minister pe care îl conduc, ori dacă nu îşi asumă programul, nu mai pot sta în guvern, miniştrii.”[9]. Deci, o remaniere la orizont?

Poate și mai mult decât atât. O parte a presei, pe care liderul PSD este de altfel extrem de supărat (în stilul Trump), acreditează mai multe știri, potrivit cărora cel puțin trei miniștri importanți – finanțe, apărare și fonduri europene – au ajuns în relații tensionate cu Liviu Dragnea și V. V. Dăncilă, ceea ce i-ar putea costa poziția în guvern la nici două luni de la investire; adică:

(i) Eugen Teodorovici, cel chemat să adune cioburile politicilor hazardate ale lui Ionuț Mișa (cel care a respectat ad literam indicațiile date de partid, de cuplul Dragnea – Vâlcov), a avut o ciocnire verbală dură cu Liviu Dragnea, la ședința în care miniștri recalcintranți, care nu uită că au un premier marionetă, au fost chemați să fie certați[10]. Izbucnirea lui Eugen Teodorovici pare firească, în contextul în care nu a fost consultat de partid atunci când s-a decis numirea lui Ionuț Mișa la ANAF, agenția care administrează colectarea veniturilor la bugetul statului;

(ii) Mihai Fifor, care pare periculos de determinat să-și ia rolul de ministru în serios, și asta fără să o ”deranjeze inutil” pe premierul V. V. Dăncilă, pentru a-i frecventa opinia și viziunile în domeniu. O parte a presei acreditează că un motiv de tensiune poate fi și ștergerea urmelor din acordul încheiat de Circinus (firma de securitate a lui Elliot Broidy) cu Romarm, dar cine poate cunoaște umorile liderului PSD?[11]

(iii) Rovana Plumb, ministrul ineficient al fondurilor europene[12], care este în sine un caz interesant. Fost ministru al mediului, fost europarlamentar și fost președinte al organizației de femei a PSD[13], i-a premers în toate anodinei V. V. Dăncilă, dar este politicianul care a preluat conducerea interimară a PSD de la Victor Ponta, înainte ca partidul să fie confiscat de Liviu Dragnea.

Probabil că Rovana Plumb a sperat în șansa sa de a deveni președinte al partidului, mai ales că se confruntau pentru aceeași poziție – așa cum vedem acum – două personaje puternic susținute de establishment, adică Valeriu Zgonea și actualul președinte al partidului. În mod evident, între Rovana Plumb și Liviu Dragnea relația nu poate fi una lipsită de tensiune, în condițiile în care acesta din urmă a deposedat-o de toate atuurile sale politice și, în plus, a cadorisit-o cu o complicitate penală în dosarul ”Belina”. A păstrat-o în guvernul Dăncilă, dar, se pare, doar pentru a o sacrifica la momentul potrivit, din nou în profitul lui V. V. Dăncilă.

Soarta lui Rovana Plumb este pe cale să fie și cea a lui Mihai Fifor, pentru a întări în fața tuturor membrilor PSD evidența că partidul a devenit, după expresia din Evanghelii, o ”peșteră de tâlhari”[14], în care lipsa de coloană vertebrală nu reprezintă nicio garanție în raporturile cu un lider veros. Cel puțin în cazul lui Eugen Teodorovici lucrurile sunt clare: raporturile sale cu Liviu Dragnea, cu Viorel Ștefan, Darius Vâlcov și, implicit, cu V. V. Dăncilă au fost de la început tensionate. Drept pentru care izolarea sa la Ministerul de Finanțe este o măsură logică pentru premier[15] și care pregătește terenul remanierii.

Dacă știrile despre remanierea guvernamentală se vor confirma, românii trebuie să înțeleagă clar că țara lor are o problemă și aceasta se numește Liviu Dragnea. Și ce este de ajuns, e de ajuns!

Vestea proastă este aceea că membrii PSD sunt cei care trebuie să dovedească acum că înțeleg și nu mai tolerează. Este, chiar dacă nu le convine, misiunea lor să rupă ”Banda lui Möbius” din CEx, înainte ca țara să alunece spre panta fără de întoarcere a destabilizării, a destrămării tuturor realizărilor obținute prin eforturile societății care s-a mobilizat pentru integrarea în NATO și UE, dar și pentru a accepta sacrificiile prin care a depășit criza economică globală (care ne-a găsit vulnerabili datorită, mai ales, unui set de politici la fel de hazardate ale ultimului guvern Tăriceanu).

Asemeni, cândva, ortacilor nemulțumiți ai lui Miron Cozma, membrii PSD cărora le pasă de viitorul țării și al partidului lor trebuie să găsească soluția prin care să-i ”îndepărteze” pe Liviu Dragnea și apropiații săi ”de microfon”, pentru că…

▪ Situația din energieeste dezastruoasă! ANRE a decis recent scumpirea gazelor naturale furnizate de Engie[16]; Transelectrica, care are monopol natural asupra transportului național de electricitate, anunță pierderi pentru prima dată după anul 2000[17], iar grupurile de producție de la Cernavodă au fost de mai multe ori decuplate de la sistemul energetic, din motive de securitate a sistemelor de evacuare a puterii[18].

Deciziile greșite ale ANRE și ale guvernului, ”confiscarea” profiturilor companiilor de stat prin hotărârea guvernului, își arată acum roadele otrăvite, asupra cărora specialiștii au avertizat încă din anul 2017. Singura companie în care Consiliul de Administrație a avut curajul să decidă altfel decât își dorește guvernul este Transgaz[19], respingând cerințele memorandumului prin care se prevede ca 90% din profit să fie distribuit sub formă de dividende, tocmai pentru a-și putea finanța investițiile angajate, precum și extinderea regională. Cu ce consecințe, rămâne de văzut.

▪ Sistemul național de transport este la pământ și cei care ar trebui să-l gestioneze par că acționează împotriva intereselor naționale! John Oldham, președintele Ford România, a anunțat la Salonul Internațional Auto București că reprezentanților companiei americane le este foarte greu să-și mențină afacerea în țara noastră, printre motivele principale regăsindu-se calitatea precară a infrastructurii de transport: viteza medie a trenurilor de marfă este 15 kilometri pe oră în România, în timp ce în Ungaria și Austria trenurile de marfă au o viteză medie de 75 de kilometri pe oră.[20]

Evident, nici la capitolul autostrăzi nu stăm mai bine. Secțiunea de autostrată de pe culoarul 4 european, Lugoj – Deva este lăsată de izbeliște[21], iar pe lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda, finalizat în proporție de 99% dar încă nedat în exploatare, a început să se surpe[22].

România va găzdui în anul 2020 câteva partide dintr-o importantă competiție de fotbal a continentului, dar guvernele care s-au succedat din 2012 au reușit nu doar să rateze investiția pentru extinderea metrolului până la Aeroportul Otopeni, dar recent au decis să renunțe și la ridicola (ca anvergură, nu și ca utilitate) investiție de construcție a unei linii de cale ferată care să lege aeroportul de Gara de Nord.[23] Explicațiile oficialilor din Ministerul Transporturilor prin care se motivează decizia sunt rizibile.

În schimb efervescența cu care se fac reorganizări la acest minister, care deține recordul de ineficiență crasă în administrarea de proiecte publice de mulți ani, este incredibilă și de rău augur, pentru că nu dă niciun semn că la guvern este preferat, în ceasul al doisprezecelea, mangementul profesionist. Dimpotrivă, unul din managerii cei mai contestați din domeniu, destituit pentru eșecul mai multor proiecte de autostradă – adică Narcis Neaga – va fi numit în funcția de manager executiv la nou înființata Companie Națională de Investiții Rutiere.[24]

În privința infrastructurii de transport singura speranță rămâne tot Uniunea Europeană și NATO, care, în efortul acestora de a întări capacitatea de apărare a Europei vor impune României să finalizeze, în parametrii adecvați de calitate, axele rutiere și feroviare aferente planurilor viitorului ”Schengen militar”.[25] Poate că ar trebui să luam în calcul mutarea CFR Infrastructură și a nou înființatei CNIR la Ministerul Apărării Naționale, așa cum s-a întâmplat cu Institutul Cantacuzino…

▪ Coerența programelor de apărare poate fi pusă în pericol! Posibila schimbare a ministrului Mihai Fifor vine pe fondul intențiilor anunțate de Ministerul Apărării, privind preluarea societăților din industria de apărare de la Ministerul Economiei.

Motivația este legată de coerența programelor de înzestrare lansate sau în curs de a fi lansate, majoritatea în cooperare cu parteneri externi (producția de transportoare blindate, elicoptere, corvete, rachete etc.) care implică offset și, deci, capacități industriale operaționale și, în același timp, bine protejate.

Mihai Fifor a anunțat inclusiv intenția ministerului pe care îl conduce de a lansa programe în parteneriat cu alte ministere din formatul ”București 9”, astfel încât industria națională de apărare să permită crearea unui ”hub regional” prestator de servicii destinate întreținerii tehnicii militare pe care țările în cauză o dețin.[26]

Remanierea lui Mihai Fifor la acest moment ar pune evident un mare semn de întrebare partenerilor din NATO ai României, mai ales că a devenit foarte cunoscut contextul prin care ”liderul cel mai puternic din România”, adică președintele Camerei Deputaților, acționează imprevizibil și netransparent, în virtutea unor interese de grup, atunci când ia deciziile legate de guvernare.

▪ Justiția este amenințată! Mai întâi a fost gestul (aproape) penibil al premierului, care a transmis președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, o scrisoare (a cărei versiune oficială, în limba engleză, este ”belicos tradusă” în limba română), pentru a cere explicații pe marginea modului în care Comisia a înțeles să pună în aplicare MCV în 2012[27].

Apoi, din vârful buzelor, Liviu Dragnea a anunțat cu o satisfacție destul de prost jucată, dar decis, că: ”Aceste legi (ale justiției) vor intra în vigoare. Reprezintă un pas important. La fel și modificarea Codurilor Penale, care se va finaliza cu niște texte ce vor fi în concordanță cu cele două Directive Europene – directiva europeană privind prezumția de nevinovăție și cea privind dreptul la un proces echitabil – cu CEDO și Curtea Constitutională. (…) Aceste două acțiuni ale noastre, asumate și îndeplinite, vor fi duse până la capăt, cu toate piedicile și toate reacțiile și încercările de intimidare, pentru că sunt dorite de cetățeni. În fiecare zi ies la iveală abuzuri, din ce în ce mai mulți o să prindă curaj și o sa zică ce se întâmplă în anumite instituții.”[28]

Și totuși, specialiștii din domeniu – pe care conducerea PSD – ALDE îi expediază sub termenul de ”susținători ai statului paralel” – continuă să atragă atenția asupra modului partizan în care sunt modificate legile justiției. Iar recent Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu privire la anumite prevederi neconstituționale din legea privind statutul magistraților.[29] Și încă nu a început laborioasa ”operă” a Comisiei Iordache, de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală!

În fine, în buna sa tradiție de a vorbi mult fără a spune nimic, ministrul Tudorel Toader declină orice amestec al ministerului său în cele două teme care s-au transformat în scandaluri ale zilei: documentele în cazul extrădării lui Sebastian Ghiță, care nu au ajuns de la Curtea de Apel Ploiești la instanța de la Belgrad, și preconizata modificare legală privind acodarea de despăgubiri persoanelor care au suferit din pricina condițiilor de detenție.[30] Se pare că efortul depus în îndepărtarea din funcție a procurorului șef DNA a epuizat ministerul, care nu mai decide nimic, lasă sistemul să se administreze singur.

Pe bani mulți, luați de la contribuabili![31]

▪ Sărbătoarea Centenarului națiunii nu are un program de desfășurare și este deturnată politicianist și iresponsabil! ”Centenarul se desfășoară până în 2023!”, ne spune acum Ministerul Culturii, în varianta George Ivașcu[32]. Ministrul a dispus anularea a 2000 de proiecte, aprobate anterior, privind manifestările Centenarului, după care a oferit și explicațiile, în condițiile în care primul mare eveniment – și anume celebrarea deciziei de unire a Basarabiei cu Regatul României – este deja depășit: „Problema era că erau doar idei, nu proiecte cu devize financiare şi fişe tehnice. Cineva încerca să finanţeze probabil nevoi locale. Noi discutăm de importanţa naţională. E marea sărbătoare, nu mai multe mici. Îşi făceau mici proiecte locale pe banii Centenarului. Oamenii au fost de bună-credinţă, repet. Li s-a spus «Domne, spuneţi ce idei aveţi» şi ei au spus. Nu s-au dat criterii clare, fişe de analiză, un ghid, nimic. În şedinţa de astăzi s-au aprobat primele proiecte şi anume 43 pe care Ministerul Culturii le finanţează. Am deschis linia de finanţare şi se pot face propuneri până în 2020”.

Deşi trebuiau inaugurate cu prilejul Centenarului, monumentele de la Alba Iulia şi Arad, încă nu au fost amplasate în cele două oraşe. Ba mai mult, monumentul de la Alba Iulia, pentru care s-au alocat aproximativ patru milioane de euro, nu a fost nici măcar început, chiar dacă artistul a câştigat concursul de idei încă din 1993. Ministrul George Ivașcu dă vina pe viziunea artistului și se gândește la…posibilitatea de a încheia în cele din urmă contractul cu artistul!

În 2017, Klaus Iohannis a retrimis în Parlament Legea Centenarului, pentru că:

(i) ”Faţă de obiectul de reglementare al legii transmise la promulgare, considerăm că indicarea intervalului 1916-1918 nu se circumscrie cu acurateţe faptelor de arme şi sacrificiului uman consemnate, de altfel, în documente, lucrări ştiinţifice, monumente, memoriale şi inscripţii, care atestă că acestea au continuat până în anul 1919”;

(ii) legea nu era corelată cu reglementările privind reorganizarea Departamentului Centenar și cu înființarea Comitetului interministerial pentru Centenar, legea prevedea că Guvernul va împărți fondurile destinate acestui program, fără însă să prevadă și criterii după care va face acest lucru etc.[33]

Ei bine, abia la ședința de guvern din 21 martie ac. guvernul a reușit să aprobe o ordonanță de urgență privind derularea manifestărilor Centenarului. Premierul V. V. Dăncilă și-a exprimat regretul, dar a considerat că: ”…nu cred că trebuie să privim la trecut, ci trebuie să privim spre viitor şi să facem tot ceea ce depinde pentru ca românii să se bucure de un eveniment atât de important cum este Centenarul. În acest sens, este vorba de o ordonanţă care să asigure coordonarea manifestărilor Centenarului, dar, în acelaşi timp, să acorde şi cadrul legal pentru finanţarea acestor manifestări”.[34] Cum anume, s-a văzut din declarațiile ministrului Ivașcu.

Dacă pentru acest guvern este mult prea dificil să organizeze Centenarul în 2018 și lasă finalizarea majorității proiectelor în seama unor guverne și majorități parlamentare viitoare, în schimb liderii coaliției PSD – ALDE nu fac economii de declarații politicianiste privind unirea cu Republica Moldova[35] – un subiect pe care îl consideră perfect pentru a deturna nemulțumirile propriului electorat.

Dar modul în care Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu abordează subiectul i-au iritat pe maghiarii, susținători ai guvernării, de la UDMR – și pe bună dreptate. Tezele susținute astăzi de majoritatea parlamentară sunt departe de angajamentele de la Marea Adunare de la Blaj, din 1 decembrie 1918, luate față de minoritățile naționale.

În plus, Kelemen Hunor a înțeles în sfârșit că va ajunge să plătească un preț greu în raporturile cu electoratul maghiar, pentru că a dat credit liderilor PSD – ALDE, doar pentru a rezolva problemele penale ale clientelei politice UDMR. Așa că a schimbat acum discursul, apreciind, pe bună dreptate prestația lui Liviu Dragnea, de la ședința solemnă a Parlamentului din 27 martie ac., ca fiind inacceptabilă: ”Am vorbit cu aliaţii noştri despre unirea cu Republica Moldova? Nu poţi să arunci o ţară într-o asemenea aventură. Un asemenea revizionism e iresponsabil în 2018.”[36]

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro