Ce ne mai fac vecinii?
Nu stiu ce bilbiit cu indicatii pretioase sub sapca ar fi implinit 90 de ani pe 26 ianuarie. Paiata e plimbata, o zi, pe la televiziuni, dupa care se intoarce in groapa comuna versificata de rimele latarete ale pasoptistului cu senile Adrian Paunescu.
Si cu asta, gata!, ne-am mai lepadat o data de comunism, ba am si vaccinat infricosator de precis generatiile viitoare. Asezata pe post de far, aceasta superstitie ambulanta repeta unul si acelasi mesaj: comunismul e ceva colbuit si perfect raposat.
Daca ar fi numai atit si daca si-ar masura pulsul doar in parastase mediatice, comunismul n-ar merita nici macar atentia acordata pensionarilor inainte de alegeri. Dar problema comunismului nu e postuma. Problema comunismului e numai si numai ce vom fi. Pe scurt, a discuta astazi despre comunism inseamna a gitui nostalgia. Pariul si incercarile se plaseaza in viitor. Tema e remanenta activa a comunismului. Iar adevarata remanenta comunsita e, ca intotdeauna, dar in alte forme, capacitatea de a sabota relatia cu Occidentul si prin asta efortul de modernizare istorica. A sesiza comunismul, la 20 de ani dupa comunism, inseamna a depista fortele care lucreaza la intirzierea noastra premeditata si camuflata in orbita rusa. Iar aici tacerea politico-mediatica e aproape desavirsita.
Cine ia tonul dezbaterilor romanesti poate ramine lesne cu impresia ca nu traim pe aceeasi planeta cu vecinul nostru de la Rasarit. E loc de Becali, dar nu e loc de observatia simpla ca traim cu ostile in NATO si cu economia in Gazprom. E loc de toti vecinii unei nefericite care s-a aruncat de la balcon, dar nimeni nu se intreaba ce decurge din imprejurarea ca avem un vecin foarte fix care: ucide pe teritoriul altui stat adversari in care baga plutoniu la discretie, santajeaza tari infidele cu mina pe robinetul de gaz, trimite bombardiere strategice, la provocare, pina in celalalt capat la Europei, practica alegeri de forma caci a gasit ca e mai electoral sa iti arunci in aer concetatenii cu blocuri cu tot si crede, prin Alesul nr. 1 al acestui soi de democratie, ca disparitia URSS a fost „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului“.
Despre toate aceste fapte care respira subversiv la citeva sute de kilometri de studiourile noastre tv, nu e timp si chef niciodata. Iar daca e vreodata vorba de marele nostru vecin, avem parte de un refren aparent ingenuu: „Ar trebui sa dezvoltam relatiile cu piata rusa“. De ce? Merita sa ne gindim. Merita sa ne dumirim ca politica externa a Romaniei a fost definita de presedintele Basescu in termenii aliantei cu Statele Unite, Marea Britanie si est-europenii care nu accepta aranjamentul rus. Aceasta linie dreapta a fost luata la indoit de un Guvern care are ceva cu americanii din Irak, a pus in fata un tinar ministru producator de calambururi si la baza o companie pe care Kazahstanul prieten o poate vinde oricind, de bunavoie sau silit, Rusiei. Despre asta e vorba, cu adevarat. In rest e prea putin important daca ordinea noastra in stat are deasupra secera si ciocanul sau sondele Gazprom.