Sari direct la conținut

Cele mai recente cifre privind situatia de la Astra: Pagubitii au depus peste 5000 de cereri de plata cu o valoare de circa 90 milioane de lei/91 de dosare sunt aproape de a deveni creante certe

HotNews.ro
Sucursala Astra Asigurari, Foto: AGERPRES
Sucursala Astra Asigurari, Foto: AGERPRES

​​Pagubitii Astra au facut pana marti, 10 noiembrie, 5.085 de cereri de plata cu o valoare de aproximativ 90 milioane de lei. Dintre acestea, primele 91 de dosare in care se solicita plata a 567.357 de lei au fost avizate de catre directiile de specialitate ale Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA), iar daca vor fi validate si de comisia speciala vor deveni creante certe si vor fi platite imediat ce va exista o decizie definitiva in instanta privind falimentul Astra, a declarat joi pentru HotNews.ro Carmen Radu, presedintele FGA.

Fondul de Garantare a Asiguratilor a preluat, la data de 1 octombrie din acest an, peste 57.200 de dosare de dauna avizate si neachitate de Astra, iar pentru a-si recupera macar o parte din despagubiri, toti pagubitii care au aceste dosare trebuie sa depuna la Fond cereri de plata.

Pe de alta parte, odata ce va exista o decizie definitiva in instanta privind falimentul Astra, toti creditorii au dreptul sa se inscrie si la masa credala pentru a solicita despagubiri prin intermediul lichidatorului judiciar. Lichidatorul si FGA trebuie sa se anunte reciproc in privinta platilor facute astfel incat sa nu se plateasca de doua ori pentru acelasi eveniment asigurat.

Pana atunci insa mai este cale lunga. Momentan, instanta nu a pronuntat o solutie in privinta cererii de deschidere a procedurii falimentului, cel mai recent termen de judecata fiind 23 noiembrie.

  • Ce a facut Fondul de Garantare pana in prezent: Detalii din raportul FGA transmis in aceasta saptamana catre ASF

In prezent Fondul de Garanare a Asiguratilor analizeaza toate cele peste 57.200 de dosare de dauna avizate si neachitate de Astra. Amintim ca o prima estimare a valoarii despagubirilor solicitate in aceste dosare ar fi de aproximativ 650 milioane de lei.

ASF a anuntat joi, 12 noiembrie, ca in sedinta care a avut loc in urma cu o zi, „membrii Consiliului au fost informați cu privire la raportul de activitate al Fondului de Garantare a Asiguraților, în perioada 01.09.2015 – 30.10.2015, fiind prezentat stadiul măsurilor întreprinse pentru gestionarea situaţiei societăţii ASTRA în ceea ce priveşte preluarea evidenţelor contractelor de asigurare şi a dosarelor de daună, derularea activităţilor de constatare şi evaluare, înregistrarea cererilor de deschidere a dosarelor de daună, precum şi alte aspecte care ţin de dezvoltarea capacităţii instituţionale a Fondului”.

HotNews.ro a contactat-o joi pe Carmen Radu, presedintele FGA, care ne-a transmis un rezumat al informatiilor transmise catre ASF, pe care il prezentam in continuare:

  • Situatia ocuparii fortei de munca: avem 70 de angajati fata de 29 la data de 1 septembrie, fondul, prin structura operativa, evaluand lunar necesarul de personal pentru o gestiune cat mai eficienta a activitatilor pe care trebuie sa le desfasuram.
  • Este in derulare procesul de recrutare pentru cele 2 pozitii de DGA, arhivar, actuar.
  • Este in curs de actualizare si extindere sistemul informatic de gestionare a daunelor
  • Cereri de plata la 10.11.2015: 5.085 cu o valoare de aproximativ 90 milioane de lei
  • Cereri deschidere dosare noi: 4212 din care pentru peste 60 % deja s-au facut constatarile
  • 22 puncte de constatare a daunelor
  • FGA a deschis un sediu suplimentar- punct de lucru – la adresa din strada Olari, nr. 7A, sector 2, Bucuresti unde se pot trimite de catre potentialii creditori de asigurare cererile de deschidere de dauna sau cererile de plata
  • Din numarul total al dosarelor de daune, aproximativ 90 % sunt daune auto (RCA si CASCO), din care persoane fizice aprox 70%
  • Au fost avizate de catre directiile de specialitate din FGA primele 91 de dosare (suma de plata 567.357) care, daca vor fi validate de comisia speciala, vor deveni creante certe
  • S-au demarat discutii pentru incheierea unor acorduri de cooperare cu scheme de garantare similare (in special pentru RCA) din state unde asiguratorul aflat in insolventa a avut sucursale pentru a facilita demersurile creditorilor de asigurare in vederea obtinerii despagubirilor cuvenite in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

In Ungaria, cei care sunt loviti in prezent de un asigurat Astra sunt despagubiti de Fondul pentru protectia victimelor strazii din aceasta tara

Intrebata despre ce acorduri de cooperare cu scheme de garantare similare din alte state este vorba, Carmen Radu a precizat ca este vorba despre autoritatile din Ungaria.

  • „Conform informatiilor care se regasesc pe site-ul Bancii Nationale a Ungariei, precum si pe cel al Mabisz ( Asociatia asiguratorilor), care administreaza atat un fond similar Fondului pentru protectia victimelor strazii (se platesc despăgubiri pentru persoanele afectate de șoferi care nu dețin asigurare RCA sau autorul este necunoscut), cat si un fond de garantare in caz de faliment al unui asigurator pentru polite RCA (numit KALAP) similar FGA, au fost facute cateva modificari legislative care se pot aplica pana va exista o hotarare definitiva de faliment data  de instantele judecatoresti si anume posibilitatea  de a despăgubi din Fondul de protectie al victimelor strazii din Ungaria persoanele afectate atunci când nu este clar daca exista o polita de asigurare RCA valabila la data intamplarii evenimentului. Dupa ce va exista o hotarare definitiva de intrare in faliment, dosarele de dauna ar urma sa fie gestionate de Mabisz si FGA pe baza unui acord de colaborare in conformitate cu prevederile legale in vigoare”, a declarat aceasta.

Carmen Radu a precizat ca despagubirile din Fondul pentru protectia victimelor strazii din Ungaria se fac in cazul daunelor noi, la care trebuie facute constatari de dauna.

  • „Pentru ca dansii (n.a autoritatile din Ungaria) nu au avut acces la evidentele privind politele RCA si dosarele de dauna ale sucursalei Astra din Ungaria, din motive pe care nu le stiu, prin extenso au considerat ca cei care au provocat accidentul nu pot fi incadrati in asigurati care au detinut o polita RCA si au intrat pe cealalta legislatie – a Victimelor strazii.
  • Aici vorbim de daunele noi, la care trebuie facute constatari de dauna. Pentru dosarele care sunt deja deschise, Astra a platit contributii din primele brute subscrise pe RCA atat catre Fondul de Garantare a Asiguratilor din Romania cat si catre schema de garantare in cazul falimentului unui asigurator din Ungaria (KALAP) si urmeaza sa stabilim un acord de cooperare cu Mabisz care gestioneaza KALAP. Vom vedea care este cea mai simpla metoda pentru acesti clienti si vom putea sa facem decontari si direct clientului si prin Fondul KALAP, dar clientul este cel care-si exprima optiunea. KALAP este similar cu FGA doar ca opereaza numai pentru daunele RCA”, a mai explicat Carmen Radu.

Amintim ca la data de 1 octombrie din acest an, Fondul de Garantare a Asiguratilor din Romania a preluat 191.241 de polite si 4809 dosare de dauna aferente activitatii Astra in Ungaria, 22.752 de contracte in vigoare si 642 dosare de dauna aferente activitatii Astra in Slovacia, precum si 6.128 contracte in vigoare si 193 de dosare de dauna aferente activitatii Astra in Germania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro