Cine este dusmanul NATO?
Asa cum scrie la carte, NATO este o „alianta care lupta pentru pace si pentru securitatea membrilor sai”. Privind mai atent aceasta „masinarie de pace”, observi ca trasatura ei de baza este definita nu atit de ideologie, cit de buget. Dar asta e o poveste ceva mai veche: cu cit bugetul e mai mare, cu atit ideologia este mai justa; cu cit ai mai multe rachete, cu atit ai mai multa dreptate.
In ceea ce priveste bugetul NATO, el este de-a dreptul ametitor: el este de 500 miliarde USD anual, suma ce reprezinta aproape de trei ori PIB-ul Romaniei din 2007. Iar sumele cheltuite pentru echipamentele militare sunt de aproximativ 170 miliarde USD, respectiv cam cit produce Romania intr-un an.
America conduce detasat toate topurile acestei „industrii a pacii”: in 2006, SUA a cheltuit in domeniul militar 528,7 miliarde USD, (insemnind 3,99% din produsul intern brut si 46,0% din totalul cheltuielilor pentru aparare la nivel mondial), iar cheltuielile in Irak pentru acest an se ridica la 12 miliarde USD pe luna, triplu fata de cele din 2007 (economistul Joseph E. Stiglitz estimeaza la 1.700-2.000 miliarde USD cheltuielile financiare pe care le va suporta pina in 2017 bugetul SUA in razboaiele din Irak si Afganistan)
Nu mai e cazul sa spunem ca SUA exporta armament cam cit celelalte state la un loc.
Pentru a legitima si justifica un astfel de buget intr-o perioada in care lumea se confrunta cu probleme economice, politice, ecologice etc. serioase trebuie raspuns la o intrebare simpla: cine ne este dusmanul si cum am ales sa luptam impotriva lui? Caci un astfel de buget si o astfel de masinarie presupune un dusman pe masura.
URSS-ul, dusmanul fata de care s-a definit si legitimat initial NATO, a murit demult; Rusia actuala este in postura de aliat, dovada ca lupta impreuna cu alianta impotriva „dusmanilor comuni”, iar scuturile antiracheta nu sint indreptate impotriva ei.
O forta precum NATO, care presupune un aparat birocratic militar imens si o industrie militara cu o forta economico-financiara colosala, are nevoie de dusmani pe masura pentru a se legitima. Dusmani care chiar daca ar disparea, ar trebui inventati.
Dupa caderea comunismului, dusmanul a fost redefinit, iar de ceva vreme se stie clar cine este. El poarta numele generic de „teroristi” sau de „dictatori locali” care sint pedepsiti la vremea potrivita. Totusi exista o disproportie tehnologica, militara si economica in lupta dintre „baietii rai” si „baietii buni”.
„Masinaria de pace” NATO imi aduce aminte deseori de vechea abordarea sovietica care avea doua principii simple. Primul era unul „pacifist” care se reducea la proverbul: „vom lupta pentru pace (democratie) pina nu va mai raminea piatra pe piatra”. Al doilea principiu era o veche intrebare retorica si cinica care-i apartine lui Stalin: „Cite divizii are Papa?” (Credeti ca NATO ar ataca China pentru ca incalca drepturile omului?).
S-a cautat si la Bucuresti „dusmanul”, iar specialistii locali au reusit sa defineasca 3 grupuri care ar putea pune in pericol summit-ul aliantei, ceea ce i-ar defini automat ca dusmani ai NATO. Primul grup, o adevarata „bomba biologica”, a fost descoperit pe centura Bucurestiului. Grupul format din citeva prostituate a fost „ridicat”, iar pericolul inlaturat.
Al doilea grup a fost reperat la hotarele tarii, iar vigilentii nostri vamesi le-au dat interdictie de intrare. Acestia, care au fost supranumiti „anarhisti”, erau inarmati cu citeva afise, tricouri si CD-uri cu inscriptii anti-NATO si anti-violenta. Si acest pericol a fost inlaturat la timp. Al treilea grup inca nu s-a descoperit, dar il putem anticipa, daca nu vom respecta prescriptia ministrului de externe „de a nu face glume proaste de 1 aprilie”. Avertismentul e clar: militarii nu stiu de gluma, mai ales cind au bugete mari.
Dincolo de ironia ultimelor rinduri si oricit de draga ne-ar fi alianta NATO si gesturile ei de forta, istoria ne invata ca puterea militara n-a fost niciodata suficienta pentru a mentine suprematia politica si ideologica. Probabil, din cind in cind, e bine sa mai modificam bugetele si sa cheltuim banii si pe alt fel de „arme” (proiecte) care chiar daca nu sint la fel de spectaculoase pot avea efecte pozitive pe termen lung si pierderi umane mult mai mici.
INTERVIURILE HotNews.ro