Sari direct la conținut

Comisia Europeana vrea sa stie daca accesul la internet in banda larga ar trebui sa fie garantat in UE

HotNews.ro

Comisia Europeana a lansat marti o consultare publica pentru a constata daca actualele norme privind serviciul universal, care garanteaza accesul cetatenilor europeni la retelele de telefonie publica si la servicii precum accesul de baza la internet, ar trebui sa fie extinse si la garantarea accesului la internet de banda larga, potrivit unui comunicat al Executivului european.

„Aceasta consultare ne va ajuta sa verificam daca trebuie sa actualizam normele astfel incat sa asiguram accesul tuturor cetatenilor UE la servicii de comunicatii esentiale, inclusiv la internetul de mare viteza. Deoarece pietele si tehnologia evolueaza rapid, trebuie sa ne asiguram ca nimeni nu este exclus din societatea digitala”, a declarat comisarul pentru agenda digitala, Neelie Kroes.

Comisia analizeaza daca este necesara actualizarea normelor elaborate acum 10 ani, care garanteaza persoanelor cu venituri reduse sau persoanelor care traiesc in zonele rurale si in cele indepartate accesul la telefonie si internet la preturi accesibile. Normele actuale garanteaza ca cetatenii UE se pot conecta la reteaua publica si pot utiliza serviciile de telefonie publica pentru a telefona, a trimite faxuri sau a accesa internetul. De asemenea, normele actuale asigura disponibilitatea serviciilor de informatii telefonice si a listelor abonatilor telefonici, a telefoanelor publice cu plata si a ajutorului special pentru persoanele cu handicap.

In Romania, autoritatea de reglementare in comunicatii are inclus in planul de actiuni pentru 2010 ideea promovarii accesului la internet de banda larga, inclusiv prin intermediul mecanismelor serviciului universal.

In urma reactiilor consumatorilor, ale partilor interesate din industrie si ale expertilor in domeniul politicilor, Comisia va decide daca trebuie sa prezinte noi propuneri legislative privind obligatiile de serviciu universal in sectorul telecomunicatiilor pana la sfarsitul anului 2010. Consultarea lansata marti se va desfasura pana la data de 7 mai 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro