Controlul puterii

Nu distributia pozitiilor, ci controlul efectiv al puterii a fost motivul reactiei lui Traian Basescu din mult comentatul interviu aparut joi, 5 ianuarie, in „Adevarul”. Poate nu intimplator presedintele a ales sa transmita o serie de semnale politice prin acest ziar.

In decembrie 1997, tot printr-un interviu publicat in acelasi cotidian, Traian Basescu, pe atunci ministru al transporturilor in guvernul condus de Victor Ciorbea, a declansat criza care a dus citeva luni mai tirziu, in martie 1998, la demisia primului ministru. Nici atunci, nici acum, interventiile nu au fost intimplatoare, urmarind modelarea spatiului public.

In ianuarie 2004, ocuparea diferitelor posturi, inclusiv a celor de prefecti, a presupus redistribuirea puterii in functie de importanta politica reala a membrilor coalitiei. Daca alegerile din 12 decembrie au modificat radical echilibrul politic in favoarea Aliantei DA, formarea guvernului de coalitie a relativizat acest cistig.

Interventia presedintelui a urmarit nu doar atentionarea PUR, cit definirea contextului puterii. Conflictul latent dintre puterea unipersonala a presedintelui si puterea difuza a guvernului de coalitie nu putea fi evitat atita vreme cit guvernul isi datoreaza existenta interventiei directe a sefului statului.

Incercind sa isi maximizeze pozitiile, PUR a provocat interventia singurului factor de legitimitate al momentului, presedintele.

Solutia aleasa de PUR urmareste sa mentina partidul in postura avantajoasa in care anul 2004 l-a adus atit la nivel local, cit si central. Justificind mentinerea sa la guvernare prin nevoia de stabilitate politica cel putin pina in luna aprilie – la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, PUR a ales solutia cea mai favorabila.

Pe de o parte, va putea influenta direct politicile guvernamentale din domeniile de interes economic, pe de alta parte, refuzind posturile de prefecti, va continua colaborarea la nivel local cu PSD in o treime din consiliile judetene.

In noul context, subiectul alegerilor anticipate ramine doar o ipoteza de lucru. Presedintele nu poate decit introduce tema pe agenda politica, dar nu poate genera fenomenul. O majoritate care sa basculeze guvernul este incerta din mai multe motive. Pe de o parte, partidele nu sint interesate in acest moment de alegeri anticipate.

Pe de alta parte, dincolo de interesele de partid, alegerile anticipate trebuie agreate de parlamentari. Este greu de presupus ca acestia ar vota astfel incit sa contribuie la dizolvarea parlamentului, cita vreme este greu de presupus care vor fi consecintele individuale ale unor noi alegeri.

Foarte putini parlamentari ar fi fericiti sa reia, la doar citeva luni dupa o campanie dificila si costisitoare, experienta unor noi alegeri.

Dar semnalele politice cele mai importante din interviul prezidential au fost indreptate spre PNL si PSD. Tema fuziunii, temperata in 2004 de liderii PD si PNL, a fost relansata si va fi dezbatuta cu prioritate la congresul PNL din februarie, chiar daca unii din membrii influenti ai acestui partid nu ar fi dorit-o.

Pe de alta parte, PSD este obligat sa treaca pe plan secundar diviziunile interne pentru a rezista asalturilor politice, in special previzibilelor confruntari parlamentare.

Daca formula de compromis intre Ion Iliescu si Adrian Nastase va deveni efectiva la congresul PSD din primavara anului 2005, atunci acest partid va putea rezista confruntarilor parlamentare, dar va amina reforma pentru o perioada ulterioara. Cita vreme PSD va ramine un concurent redutabil pe scena politica, motivele coagularii noului partid liberal democrat vor fi de actualitate.

Profitind de conjunctura politica instabila, Traian Basescu a punctat pentru a reechilibra raporturile politice in vederea asigurarii accesului spre pozitiile de putere ale aliatilor sai. Transferul de atributii executive in curs de desfasurare nu poate fi echivalat cu ocuparea efectiva a pozitiilor de putere.

Interventia presedintelui, consecinta a mandatului asumat in campanie si afirmat cu fiecare ocazie publica, a urmarit sa asigure controlul distributiei puterii si sa contureze zonele de influenta. Prezidentializarea regimului politic afirmata si prin interviul din „Adevarul” nu poate fi surprinzatoare.

Chiar daca unii comentatori prefera sa vorbeasca nu despre un presedinte implicat, asa cum inca din campania electorala Traian Basescu se prefigura, cit despre unul complicat, noul sef al statului a ramas consecvent mesajului sau. Viziunea sa asupra rolului presedintelui va modela nu doar institutia pe care o reprezinta, ci si viata politica romaneasca.

Fortind limitele cutumelor constitutionale si prezidentiale, Traian Basescu si-a asumat riscuri pe care predecesorii sai nu le-au incercat. De aceea, cadrul de actiune institutionala este in plina redefinire. Odata ce mandatul va intra intr-un curs normal, marja de libertate prezidentiala se va ingusta, dar nu inainte insa de a incerca transformarea echilibrelor institutionale.