Cum să economisești energie când folosești aerul condiționat în zilele caniculare
Unii au propria “tactică” când vine vorba despre economisirea curentului electric. Astfel, sunt persoane care opresc aerul condiționat atunci când este atinsă temperatura pe care o doresc sau folosesc „modul dezumidificator” pentru a reduce consumul, dar nu ajută toate acestea. Conform experților în aer condiționat, citați de publicația sud-coreeană Hankook Ilbo, oprirea aerului condiționat când s-a făcut destul de rece în casă nu este întotdeauna bună, mai ales la ultimele modele ale aparatelor.
Majoritatea aparatelor de aer condiționat vin cu inverter, astfel că dispozitivul lucrează la capacitate maximă la început pentru a răcori camera, iar apoi comută pe operare minimă odată ce temperatura a fost atinsă.
*Inverter este o tehnologie care evită pornirea și oprirea repetata a compresorului care ar genera un consum ridicat de energie.
Pe de altă parte, cele fără această tehnologie continuă să funcționeze la capacitate maximă, se opresc complet când este atinsă temperatura și apoi pornesc din nou când temperatura începe să crească. Așadar, este posibil să economisești energie dacă oprești un aer condiționat vechi fără inverter când atinge temperatura dorită.
Totuși, în cazul noilor aparate cu inverter, este mai bine să fie lăsate pornite după ce gradele setate au fost atinse.
Oamenii sunt păcăliți de „modul dezumidificator”. Având în vedere că se concentrează pe controlul umidității, dă impresia că va folosi mai puțin curent electric. Totuși, Hankook Ilbo, citând experți, spune că „modul dezumidificator” poate consuma mai multă energie decât modul de răcorire în zilele cu umiditate ridicată. Deoarece umiditatea și cât de bine închisă este camera diferă de la gospodărie la gospodărie, nu pot fi garantate facturi mai mici la energie electrică atunci când se utilizează acest mod. În schimb, experții recomandă „energy saver mode” (modul de economisire a energiei).
Cum trebuie să ventileze aparatul
De asemenea, este mai bine ca aerul condiționat să fie setat să ventileze în sus. Cum aerul rece se duce în jos iar cel cald urcă, aerul rece al aparatului de aer condiționat va încerca să coboare, ceea ce înseamnă că va răcori camera mult mai eficient, distribuind aerul rece mai repede. Folosind un ventilator împreună cu aerul condiționat poate ajuta în același mod.
Componentele externe ale aerului condiționat ar trebui instalate în locuri mai răcoroase cu o ventilație bună deoarece atunci când se încălzește, această stare îi împiedică capacitatea de răcire, pe lângă consumul de energie.
Pentru a preveni mirosurile de mucegai provenit de la aparat de aer condiționat, experții recomandă, de asemenea, uscarea interiorului aparatului înainte de oprire utilizând „modul ventilator”.