Cum se văd, unii pe alții, românii și ucrainenii, la opt luni după ce s-au cunoscut: „Românii au gusturi bune la mașini, văd câte un Mercedes G la fiecare colț de stradă”
Românii și ucrainenii nu se puteau lăuda cu faptul că știau foarte multe lucruri unii despre alții, până în 24 februarie 2022. Cum se văd acum, la peste opt luni de când s-au cunoscut prin intermediul refugiaților? Am vorbit, atât cu ucraineni, cât și cu români, pentru a vedea cu ce au rămas din această întâlnire.
De pe 24 februarie, de când a început războiul, peste 86.500 ucraineni s-au stabilit în România, în timp ce alți 1,6 milioane ne-au tranzitat țara. Încă din primele zile ale invaziei rusești, foarte mulți români s-au arătat deschiși și i-au primit pe vecinii lor în propriile case și au fost alături de ei așa cum au putut.
În același timp, refugiații au fost recunoscători pentru ajutorul primit. În prezent, mulți ucraineni și-au găsit job-uri, iar conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, 4.287 dintre ei s-au angajat în România după declanșarea războiului.
În ceea ce-i privește pe români, mulți apelează la programul 50/20, care are ca scop găsirea de locuințe pe termen lung pentru refugiați. În cadrul programului de stat, persoanele care găzduiesc cetățeni sosiți din zona de conflict armat din Ucraina primesc plăți lunare în numerar pentru locuință (50 lei de persoană pe zi) și pentru asigurarea hranei (20 lei de persoană pe zi).
În acest context, am stat de vorbă cu români care, fie au primit în chirie refugiați ucraineni, fie au fost activi în organizațiile care i-au ajutat, fie s-au implicat în alte programe ce au presupus interacțiunea cu ucrainenii, pentru a vedea cu ce impresii au rămas.
De asemenea, am vorbit și cu ucraineni care au venit în România pentru a afla și cum îi văd pe români. Am încercat să obținem, și dintr-o parte și din alta, păreri cât mai sincere, chiar dacă multe sunt foarte subiective.
Ce cred românii despre ucraineni
Refugiați ucraineni din București sărbătoresc ziua independenței. FOTO: Daniel MIHAILESCU/ AFP/ Profimedia
Florentina Agache, 42 de ani: „Femeile ucrainence au statut de femei casnice”
Florentina este președinta Asociației „Ștergem O Lacrimă” din Iași și mărturisește că există multe asemănări între români și ucraineni, iar cei din urmă au apreciat enorm efortul depus de români pentru a-i ajuta.
Ca o observație care-i vine în minte, Florentina spune că „femeile ucrainence au statut de femei casnice”. Românca subliniază modul în care ucrainenii se implică în ajutorarea celorlalți, chiar dacă ei sunt la nevoie și apreciază modul în care acceptă ceea ce primesc de la noi.
„Onestitatea de a alege și de a primi doar ceea ce le este de folos. Nu-mi place că sunt închiși și triști, dar cunoaștem motivul și va mai dura mult până să le vedem zâmbetele pe fețe”, adaugă ea.
Florentina crede că femeile din Ucraina au nevoie să învețe limba română, iar apoi să se angajeze, pentru a deveni independente. Florentina mai crede că „românii trebuie să renunțe la discriminare pentru a le oferi șansa să se integreze” referindu-se la faptul că după ce în februarie toți au fost implicați și solidari, „acum majoritatea nu mai vrea să audă de ucraineni și spun că aceștia profită de spiritul poporului român”.
Ștefan Arsene: „Ei au o disciplină mai matură decât noi și sunt mai muncitori”
Ștefan, un alt român care s-a implicat în ajutorarea refugiaților ucraineni, este de părere că suntem o nație bună și vrem să ajutăm: „ Românii chiar fac ceva pentru refugiați”, zice bărbatul, administrator și fondator al companiei Aeroponix Robotics.
Din interacțiunea pe care a avut-o până acum cu ucrainenii, Ștefan spune că cele două popoare sunt, în principiu, la fel.
„Ei au o disciplină mai matură decât noi și sunt mai muncitori. Îmi place devotamentul lor și credința că vor câștiga războiul”, adaugă el.
În ceea ce privește lucrurile care nu-i plac la refugiați, românul zice: „Încă stau cu frica legată de oameni, încă le este frică de o țară nouă. Însă trebuie înțeleasă și frica asta, pentru că ei știu că dacă vor pierde războiul, își vor pierde familiile. Dar au credință în ei.”
Andrada, 24 de ani: „Nu-mi place că au pretenții foarte mari de la statul român”
Andrada, economist de profesie, a lucrat într-un ONG care, după începutul războiului, a ajutat refugiați ucraineni. Tânăra nu prea vede asemănări între cele două popoare, „poate doar treaba asta că au senzația că trebuie să li se cuvină lucruri, fără să depună prea mult efort.”
Nu sunt lucruri care să-i placă în mod special la ucraineni, „poate doar faptul că sunt uniți”, dar crede că asta este datorată situației de război în care se află.
„Nu-mi place că au pretenții foarte mari de la statul român. Ucrainenii ar trebui să înțeleagă că România, din punctul meu de vedere, i-a susținut extrem de mult, iar ei au beneficiat de foarte multe lucruri, de care nici românii nu au beneficiat. Nu suntem un popor nordic sau unul foarte bogat, iar ei ar trebui să fie mai recunoscători.”
Cât despre ce ar putea face românii să-i integreze mai bine, Andrada spune: „E foarte greu să lucrezi cu ei, nu prea știu engleză, nu prea au bunăvoință, dar asta probabil din cauza traumelor prin care au trecut, nu pot să-i critic.”
Kinga Toma, 48 de ani: „Cei care au stat la mine au fost amabili, recunoscători pentru ajutorul primit, prietenoși”
De profesie asistent social, Kinga spune că, în urma interacțiunii cu ucrainenii, a remarcat faptul că există multe asemănări între cele două popoare: „Sunt harnici, ordonați, binevoitori, prietenoși.
Au o îngrijorare constantă față de viitorul lor, dar e un sentiment normal, dacă ținem cont de situația în care se află. Nu e nimic ce nu-mi place la ei. Cei care au stat la mine puțină vreme și cei care au stat mai mult au fost amabili, recunoscători pentru ajutorul primit, prietenoși”, zice ea.
Kinga povestește că a interacționat cu refugiați care știu engleza, iar treaba asta i-a ajutat să-și găsească mai ușor de muncă. Femeia îi îndeamnă pe români să-i ajute pe ucraineni în continuare și să le ofere condiții bune de locuit, mai ales dacă s-au angajat să facă asta. „Să se poarte la fel de bine, cum și-ar dori să se poarte alții cu ei, dacă ar fi ei la necaz.” „Mulți oameni ai poporului român sunt primitori, dar după un timp li se pare că au fost prea buni”, mai spune Kinga.
Raluca Iordache, 31 de ani: „Am învățat de la ei să lupt chiar dacă mi se pare imposibil”
De profesie asistent manager, Raluca face parte din administrația grupului „Ajutor în București”, făcut la două zile după ce a început războiul, special pentru a fi alături de refugiați.
„Am cunoscut multe familii, mame văduve, mame singure și nu numai. Cred că diferențele dintre noi și ei nu sunt foarte mari, suntem destul de asemănători. Puterea mamelor de a lua-o de la capăt este una de nedescris. Am învățat de la ei să lupt chiar dacă mi se pare imposibil.
De exemplu, mi s-a părut fantastic cum o mamă văduvă cu trei copii, venită în România cu un rucsac și o geantă (care a stat la o prietenă), a luptat trei luni, până a reușit să obțină viza pentru a merge în Canada la tatăl ei.
Dar da, pentru că orice pădure are și uscături, am cunoscut și ucraineni plini de bani, cu mașini scumpe, cu pretenții și lipsiți de bun simț, dar am evitat contactul cu ei”, povestește Raluca.
În procesul de adaptare, tânăra spune că mamele din Ucraina și-au găsit locuri de muncă, dar și-au înscris și copiii la școli, grădinițe sau tot felul de alte activități. La capitolul ce ar putea face românii pentru ucraineni, ea spune: „ar trebui să fie mai puțin rasiști, să se gândească la faptul că cei din Ucraina nu au venit de bunăvoie în țara noastră și să nu-i marginalizeze. Sperăm să nu fim niciodată în situația lor.”
Sorin Boica: „Ucrainenii nu comunică între ei și nu fac schimb de informații personale”
Sorin Boica este pastor și descrie poporul nostru drept unul deschis, generos și curios. În ceea ce privește asemănările și diferențele dintre noi și ucraineni, el zice:
„Diferențe: nu pun întrebări, nu spun mulțumesc, nu afișează emoții, nu comunică recunoștința, sunt foarte reci/retrași fie bărbați sau femei. Copiii sunt la fel de curioși și deschiși ca și copiii români, sunt chiar mai îndrăzneți decât copiii noștri.
Asemănări: își iubesc familia, au familii „tradiționale”, regăsești trei generații într-o familie, bunicii ajuta la creșterea nepoților, copiii își protejează și iubesc părinții vârstnici.”
Pastorul spune că a întâlnit mulți ucraineni dintr-o sferă creativă și educați, unde toți aveau calificări, fie că erau artiști plastici, tâmplari, medici, jurnaliști sau manageri.
Sorin nu înțelege însă de ce ucrainenii nu se ajută între ei. „Îi tot îndemn să se ajute cu transportul din Sibiu la Cisnădie la #DepozitFapteBunePentruToti și nu vor să preia alte mămici refugiate, să le aducă să-și aleagă haine, încălțăminte, alimente.
Din sute de ucraineni am găsit un singur tătic, Sasha, care a ales să ajute să livreze gratuit pachetele cu alimente pentru familiile de ucraineni care nu dispun de mașină. Nu comunică între ei și nu fac schimb de informații personale”, explică pastorul.
Românul spune că refugiații ar trebui să învețe limba noastră, să-și caute job-uri, să se recalifice, dar și obiceiurile și tradițiile naționale, nu doar pe cele zonale sau regionale.
Cât despre ce ar trebui să facă românii, Sorin susține: „să caute să-i cunoască, să-i invite la masă, să invite copiii ucrainenilor să se joace cu copiii lor, deoarece momentan sunt foarte marginalizați și izolați. Să-i asculte; sunt atât de multe mămici și bunici care au nevoie de mame și bunici din România să le asculte povestea.”
Cristina, 50 de ani: „Unii mușcă mâna care li se întinde și au impresia că dacă vin din război li se cuvinte totul”
„În primele zile de război am plâns în fiecare zi. Nu mă așteptam din sărăcia asta a noastră, să răzbată atâta bunătate. Sunt impresionată de câte resurse pot avea oamenii obișnuiți care au ajutat și cât de multă încredere”, spune Cristina, antreprenor care, începând cu luna martie, a cazat mai mulți ucraineni veniți în România.
În general, femeia spune că suntem asemănători ca oameni și avem în comun grija curățeniei, grija pentru copii și școlarizarea acestora, cât și asigurarea confortului familiei.
Cu toate astea, ce nu-i place, continuă ea, este că „unii mușcă mâna care li se întinde și au impresia că dacă vin din război li se cuvinte totul și sunt mai speciali decât noi. Am auzit și apelative de „țiganii de români.”
Unii cred că au scos România din sărăcia de după COVID-19 cu banii dați de UE pentru găzduirea lor și încearcă să „locuiască” de toți banii. Consumă utilități excesiv, distrug, pleacă cu lucruri din casele unde locuiesc, mint și cer lucruri costisitoare precise, cum ar fi nu știu ce plapumă sau cameriste.
Aici cu cameristele chiar ne cred slugi și bagă textul cu „nu fac eu curățenie în casa altuia”, adică să rezolve proprietarul. Unele femei din Ucraina sunt chiar nesimțite, în timp ce altele-mi spun că le este rușine de semenii lor că fac asta”, explică Cristina.
Pe de altă parte, ea vorbește și de mamele recunoscătoare care te invită la o masă tradițională și care au un patriotism bine dezvoltat, dar și de cei care-și caută joburi și învață limba română. „Și îmi place că unde te uiți, în zona lor de confort, în casele unde locuiesc, este steagul Ucrainei”, adaugă românca.
Pentru a se adapta mai bine, Cristina crede că ucrainenii n-ar mai trebui să stea doar între ei, ci să vorbească mai mult cu românii. „Unii interacționează doar pentru avantaje și, de altfel, prea puțini vor să rămână în România.”
Irina, 24 de ani: „Educația sexuală este pentru mulți dintre aceștia un tabu”
„Noi ca români suntem un pic mai deschiși spre idei precum: egalitatea de gen, educație sexuala și importanța sănătății mentale. În contrast, persoanele cu care am interacționat au acceptat cu greu sau deloc ideea de a începe un proces terapeutic sau de a merge la consiliere psihologică.
De asemenea, educația sexuală este pentru mulți dintre aceștia un tabu. Refuză cu vehemență sau cu rușine contracepția de urgență sau prezervativele, atunci când le sunt oferite. În plus, atunci când ajungi la o discuție despre violența domestică și despre modul de gestionare a acesteia, mi s-a întâmplat să primesc un „NU” scurt și un pas grăbit în altă direcție”, spune tânăra care este coordonator într-un centru de voluntari.
Irina apreciază la ucraineni deschiderea de a-și povesti experiențele și dorința lor de a împărtăși fotografii cu familia, animalele și plantele lor. „Îmi place că sunt calzi și ascultă activ ceea ce dorești să le spui. Sunt darnici și răbdători. Nu există ceva deosebit care să nu-mi placă, poate, uneori, m-a deranjat comportamentul lor evitant atunci când apăreau discuții despre anumite tipuri de violență”, continuă ea.
Irina nu consideră că ucrainenii trebuie să facă ceva anume pentru a se integra, având în vedere situația lor, dar spune că e nevoie de mai mulți translatori printre români, dar și de mai mulți medici, psihologi, educatori și profesori care să-și ofere serviciile în limba lor sau „să aibă deschidere spre a fi asistați de un translator. Mai este nevoie și de prezența unor persoane care să le asiste pentru integrarea în orașul din România unde locuiesc.”
Ce cred ucrainenii despre români
Refugiați din Ucraina, Isaccea (fotografie ilustrativă). FOTO: Daniel Mihăilescu/ AFP/ Profimedia
Daria, 39 de ani, casnică: „România mi-a oferit pace și încredere în viitor”
„Românii sunt foarte primitori, sinceri și sociabili. Întotdeauna m-au ajutat și m-am ascultat cu zâmbetul pe buze. Nu există nicio diferență de mentalitate între noi. România mi-a oferit pace și încredere în viitor”, spune Daria, una dintre femeile din Ucraina care au venit în România după 24 februarie 2022.
Ilyana, 41 de ani, artistă: „Am întâlnit doar români buni în calea mea”
Ilyana crede că există multe asemănări între ucraineni și români. „Românii sunt prietenoși, foarte politicoși, primitori, sincer și mereu gata să te ajute. Am întâlnit doar români buni în calea mea. Cred că ei fac foarte multe pentru ucraineni și suntem extrem de recunoscători pentru asta.”
Cât despre ucraineni, femeia spune că „acești sunt mândri și cred că nimic nu-i poate opri dacă sunt nervoși”, dar și „foarte uniți atunci când este necesar”. De asemenea, mai susține că ucrainenii ar trebui „să învețe româna, să-și mențină tradițiile, dar să se integreze în societate.”
Valeria, 21 de ani: „Am observat că românii au gusturi bune la mașini și văd câte un Mercedes-Benz G la fiecare colț de stradă”
Valeria lucrează în marketing și este de părere că românii sunt mult mai deschiși și sociabili decât ucrainenii.
„Conversația decurge foarte ușor cu ei, sunt mai calzi și în mod cert le plac petrecerile mai mult. Am observat că au gusturi bune la mașini și văd câte un Mercedes-Benz G la fiecare colț de stradă (râde).
Cred că sunt mai open-minded și nu judecă atât de mult, în timp ce ucrainenii sunt mai pasiv agresivi sau poate geloși”, explică tânăra.
Valeria crede că ucrainenii ar trebui să învețe „cel puțin engleza”, dar și să folosească Google Maps. Cât despre români, ea spune: „românii au făcut mai mult decât suficient pentru ucraineni.”
Anna, antreprenor: „Românii au un mare simț al umorului”
„Românii pe care i-am întâlnit au fost veseli, deschiși, amabili. Au un mare simț al umorului și datorită lor ne simțim bine aici. Ne ajută să trecem peste despărțirea de familie și uneori ne distrag atenția de la lucrurile îngrozitoare care se întâmplă în țara noastră”, spune ea.
Nadiya, 19 ani, chelneriță: „Îmi place umanitatea românilor, empatia, bunătatea și sinceritatea lor”
Nadiya spune că ucrainenii sunt buni și prietenoși, dar, mai presus de toate, „sar rapid în ajutorul unei persoane care nu se simte bine, fie psihic sau fizic.”
Tânăra crede că cele două nații sunt asemănătoare, deoarece ambele au fost influențate de comunism („Uniunea Sovietică și Ceaușescu”), și ambele nu sunt perfecte.
„Îmi place umanitatea românilor, empatia, bunătatea și sinceritatea lor. Singura treaba care nu-mi place la români este că unii părinți nu-și învață copiii să facă curat în urma lor, deși treaba asta nu-mi place la nimeni”, continuă ea. Nadiya trăiește în București de luni bune și spune că s-a obișnuit cu românii, motiv pentru care nu crede că oamenii ar trebui să facă ceva special pentru ucraineni.
În schimb, precizează ea, „ucrainenii ar trebui să aibă curaj și să încerce să comunice cu românii, măcar în engleză. După o vreme, cuvintele românești vor veni de la sine. De exemplu, „da”, „nu”, „scuzați”.”
Liudmyla, administrator: „Și, după război, vă așteptăm pe voi la noi”
„Românii pe care i-am întâlnit în drumul meu, cât am fost nevoită să îndur durerea noastră, au fost oameni cu inimă mare și sufletul deschis. Datorită lor știm că România este a doua noastră casă. Ne vom aminti mereu de ce ați făcut pentru noi și cum ne-ați ajutat. Și, după război, vă așteptăm pe voi la noi”, spune ea.
Anastasia, 34 de ani, economist: „Am întâlnit și români care s-au prefăcut să ajute, deoarece voiau bani”
Anastasia crede că ucrainenii sunt puternici și sociabili și mărturisește că românii sunt buni și încearcă să-i înțeleagă și să-i ajute.
„Când am avut nevoie de ajutor și am întâlnit oameni care nu vorbeau engleză, nu m-au lăsat cu problema mea, ci au încercat să mă ajute. Însă, am întâlnit și români care s-au prefăcut să ajute, deoarece voiau bani. Sunt oameni și oameni peste tot. Cu toate astea, ucrainenii trebuie să fie politicoși și recunoscători”, explică tânăra.
Olga, 47 de ani, bucătăreasă: „Mulți șoferi de taxi sunt agresivi și nesimțiți”
„Este inutil să judecăm toți ucrainenii și toți românii, deoarece sunt oameni buni și răi peste tot. Sunt ucraineni care cred că toată lumea le este datoare și sunt oameni normali, care au fugit din calea războiului fără nimic la ei, doar să-și salveze copiii.
Unii români sunt buni și unii sunt foarte răi. Spre exemplu, trebuie să iau un taxi pentru a ajunge la muncă și mulți dintre șoferi sunt agresivi și nesimțiți. În schimb, mă înțeleg foarte bine cu oamenii de la muncă și am învățat limba, deoarece am stat de vorbă cu ei”, spune Olga.
Anna: „Îmi place că românii sunt sinceri și-mi place cum se comportă cu animalele”
„Un mare mulțumesc pentru români, deoarece ne-au ajutat și ne-au susținut, ne-au primit în familiile lor cu brațele și inimile deschise. Și noi, ucrainenii, suntem oameni darnici și buni, curajoși și vulnerabili, onești și talentați, dar luăm și lucrurile personal, ne supărăm ușor.
Îmi place că românii sunt sinceri și-mi place cum se comportă cu animalele. Pentru a se integra, ucrainenii trebuie să învețe româna”, zice tânăra.
INTERVIURILE HotNews.ro