Sari direct la conținut

Economiștii cred că următoarea recesiune în Statele Unite ar putea începe în 2020 (sondaj WSJ)

HotNews.ro

Ciclul de expansiune economică ce a început la jumătatea lui 2009, fiind deja al doilea cel mai lung din istoria Americii, ar putea să se încheie cel mai probabil în 2020, în condițiile în care Federal Reserve majorează dobânzile de intervenție, pentru a evita supraîncălzirea economiei, arată un sondaj efectuat de The Wall Street Journal în rândul economiștilor din sectorul privat.

Circa 59% dintre acestea au afirmat că cel mai probabil ciclul de expansiune se va opri în 2020. 22% au ales 2021 în timp ce restul au votat pentru anul viitor, 2022 sau o dată nespecificată.

Scott Anderson, economist șef la Bank of the West, afirmă că actualul ciclu de expansiune este deja lung, în termeni istorici, și crede că vede deja semne de final de ciclu. Acesta a prezis anul 2020 pentru debutul unei recesiuni.

Chestionați care ar putea fi principala cauză a următoarei recesiuni, 62% dintre subiecții sondajului au ales înăsprirea politicii monetare a Fed. Alte opțiuni alese de cel puțin 5% dintre acești economiști – o criză financiară, izbucnirea unei bule de active, o criză fiscală sau probleme mari in comerțul internațional.

WSJ subliniază că recesiunile sunt în general greu de prezis și uneori sunt dificil de recunoscut chiar și după ce au început. Recesiunea care a început în decembrie 2007 a fost proclamată oficial doar după un an. Sondaje similare efectuate anterior au prezis recesiuni în 2011 și în 2016, ambele dovedindu-se alarme false.

Cu toate acestea, subliniază WSJ, acest sondaj oferă informații prețioase: economiștii nu se așteaptă la o recesiune iminentă.

Dacă economiștii consultați de WSJ nu s-au înșelat, actualul ciclu de creștere economică ar putea deveni cel mai lung din istoria SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro