Sari direct la conținut

Emilia Șercan spune că a fost amenințată cu moartea pentru ancheta despre plagiatul lui Mircea Geoană: „Dosarul a ajuns la același procuror din cazul Cioroianu”

HotNews.ro
Emilia Șercan spune că a fost amenințată cu moartea pentru ancheta despre plagiatul lui Mircea Geoană: „Dosarul a ajuns la același procuror din cazul Cioroianu”
Emilia Șercan. Foto: Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Jurnalista de investigații a făcut miercuri pentru prima dată publică amenințarea, despre care spune că a primit-o în august după decizia Comisiei de Etică a Academiei de Studii Economice în care Mircea Geoană care a decis că fostul secretar general adjunct al NATO a plagiat doar 43 de rânduri și 2 tabele în teza sa de doctorat, adică sub 1% și nu 20% cum a dezvăluit Emilia Șercan în ancheta publicată în PressOne.

„O să spun un lucru despre care nu am vorbit public până acum, dar care are legătură cu greutatea cu care, personal, îmi fac meseria. Și este tot despre teza de doctorat plagiată a lui Mircea Geoană. La sfârșitul lunii august, după ce Comisia de Etică a ASE a dat acel mizerabil verdict de neplagiat, am primit o nouă amenințare cu moartea, care are legătură exact cu dezvăluirile mele despre teza lui Geoană”, a scris Șercan, pe Facebook .

HotNews.ro a contactat-o pe Emilia Șercan pentru mai multe informații, însă aceasta ne-a comunicat că pentru moment nu dorește să ofere mai multe detalii.

De asemenea, jurnalista declară că plângerea pe care a făcut-o privind amenințarea cu moartea va fi analizată de Parchetul Tribunalului București, aceeași instanță care l-a pus sub acuzare pe Adrian Cioroianu pentru divulgare de informații secrete sau nedestinate.

„Dosarul a ajuns tot la Parchetul Tribunalului București, la același procuror din cazul «Cioroianu». Și, uite așa, m-am întors de unde am plecat: la nesfârșita oboseală de a-ți face meseria fără grija că cineva va încerca cumva să te blocheze sau să te oprească”, a mai scris Emilia Șercan pe Facebook.

Șercan a mai fost amenințată cu moartea în 2019

O altă amenințare cu moartea pe care jurnalista a primit-o a fost în 2019, după ce a scris despre plagiatul lui Adrian Iacob, pe atunci rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Potrivit procurorilor, Adrian Iacob și fostul prorector Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesajul de amenințare.

La trei ani de la primirea mesajului, Emilia Șercan a făcut public textul amenințării, în 2022, odată cu pronunțarea sentinței definitive a celor doi oficiali de la conducerea universității. Instanța supremă i-a condamnat definitiv pe fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică Mihail Marcoci, în iulie 2022, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Mesajul de amenințare cuprindea următorul text: „Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem picioarele și mâinile”.

INTERVIURILE HotNews.ro