Eșalonarea simplificată arată Fiscului că nu toți contribuabilii sunt hoți. Ghidul complet al acestei măsuri care va rămâne în Codul fiscal: cum se va aplica, pentru ce sume, care sunt condițiile
Anul trecut, la începutul pandemiei, când a fost închisă economia, statul a venit, printre altele, cu măsura amânării plății taxelor. Zeci de mii de firme au făcut asta. Ulterior, spre final de an, Ministerul Finanțelor a introdus procedură de eșalonare simplificată , prin care contribuabilii să înceapă să-și plătească datoriile. Majoritatea celor care au amânat plata taxelor au apelat la aceasta. Pentru că rezultatele sunt bune, măsura se va permanentiza printr-o modificare a Codului fiscal, pe care o vom detalia mai jos.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, un număr de 58.476 contribuabili au beneficiat și beneficiază de eșalonări la plată în formă simplificată, obligațiile bugetare eșalonate fiind de 12,7 mld. lei (care însă includ și obligații curente preluate în eșalonarea în sistem simplificat), din care:
• 21.128 contribuabili au reeșalonări la plată (pentru sume totale de 7,2 mld. lei) întrucât beneficiarii acestor înlesniri la plată pot solicita modificare/menținerea unei eșalonări la plată pierdute de două ori pe perioada eșalonării,
• 5.311 de contribuabili au pierdut eșalonările la plată (soldul obligațiilor restante fiind de 1,4 mld. lei),
• 2.085 de contribuabili au finalizat eșalonarea la plată (încasările fiind în sumă de 365 mil lei, la care se adaugă 324 mil. lei obligații curente declarate și achitate pe perioada eșalonării simplificate).
Obligațiile bugetare curente declarate de toți contribuabilii care au beneficiat și beneficiază în continuare de sistemul de eșalonare la plată simplificat sunt în cuantum de 10,4 mld. lei, obligațiile fiscale curente neachitate fiind de 1,1 mld lei, care pot fi plătite în maxim 30 de zile de la scadență.
Încasările realizate ca urmare a acordării eșalonărilor la plată în formă simplificată sunt în cuantum de 4,9 mld. lei (rate eșalonate și dobândă simplă), la care se adaugă obligațiile bugetare curente în sumă de 9,3 mld lei, rezultând un total de 14,2 mld. lei.
De precizat că valoarea totală a taxelor amânate de firme și persoane fizice se ridica la circa 19 miliarde lei, la final de an.
Astfel, la data de 31 iulie 2021, gradul de conformare voluntară la plată a obligațiilor bugetare a revenit la nivelul anului 2019, iar gradul de realizare a programului de încasări bugetare este de 104,5%, în condițiile aplicării prevederilor aferente acestei facilități fiscale.
Permanentizarea eșalonării simplificate: pentru ce obligații se va aplica
Starea de alertă a fost prelungită repetat, așa că Ministerul Finanțelor vrea să permanentizeze măsura printr-un proiect de Ordonanță, despre care HotNews.ro a scris de vineri.
Conform textului din proiectul de modificare a Codului fiscal, eșalonarea simplificată se va aplica pentru pentru obligațiile fiscale principale și accesorii restante a căror vechime este de maxim 12 luni anterioare datei depunerii cererii și nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, administrate de organul fiscal central se aprobă eșalonarea la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni.
Eșalonarea la plată se acordă pentru toate obligațiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală.
Se aplică și pentru obligațiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competență, în situația în care acesta are loc pe perioada derulării unei eșalonări la plată. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competență, precum și deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii aferente.
Ce trebuie să facă contribuabilul și ce va face Fiscul
Firma sau persoana fizică va trebui să să depună o cerere la organul fiscal, la care poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare.
*ideal ar fi să fie anexat graficul, pentru că facă aveți o activitate sezonieră, iar ANAF va face propriul grafic, atunci va fi greu să vă țineți de rate
După primirea cererii, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului.
*Certificatul de atestare fiscală cuprinde obligațiile fiscale existente în sold la data eliberării acestuia.
Acesta se eliberează în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, inclusiv în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.
Practic, cererea debitorului se va soluționa de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin decizie de eșalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.
Cuantumul și termenele de plată a ratelor de eșalonare se stabilesc prin grafice de eșalonare care fac parte integrantă din decizia de eșalonare la plată.
La cererea debitorului, Fiscul poate aproba plata diferențiată a ratelor de eșalonare.
ATENȚIE: În cazul în care în perioada dintre data depunerii cererii de eșalonare la plată și data eliberării certificatului de atestare fiscală, debitorul efectuează plăți în conturile bugetare aferente tipurilor de creanțe fiscale datorate, se sting mai întâi obligațiile fiscale restante a căror vechime este mare de 12 luni, anterioară datei depunerii cererii și apoi obligațiile ce pot face obiectul eșalonării simplificate.
De câte ori poate fi modificată eșalonarea
Debitorul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de eșalonare la plată pe perioada de valabilitate a eșalonării la plată, la care poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare
Astfel de cereri au termenul de soluționare, de către ANAF, tot de 5 zile lucrătoare. Bineînțeles, fiscul poate să și respingă cererea, depinde de situație.
Sumele pentru care se aplică eșalonarea simplificată
Eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de:
• 500 lei în cazul persoanelor fizice
• 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică
• 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
Condițiile ce trebuie îndeplinite
Pentru a beneficia de eșalonarea la plată, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
• să depună o cerere la organul fiscal, la care debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
• să nu se afle în procedura falimentului;
• să nu se afle în dizolvare;
• să nu înregistreze obligații fiscale restante cu o vechime mai mare de 12 luni anterioară datei depunerii cererii și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
• să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită.
• trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale. Această condiție trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Ce dobândă are eșalonarea simplificată
Pe perioada pentru care au fost acordate eșalonări la plată pentru obligațiile fiscale eșalonate la plată, se datorează și se calculează dobânzi. Nivelul dobânzii este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
Dobânzile se datorează și se calculează pentru fiecare rată din graficul de eșalonare la plată începând cu data emiterii deciziei de eșalonare la plată și până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei.
Pentru rata de eșalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de eșalonare, precum și pentru diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, se percepe o penalitate care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Nivelul penalității este de 5% din:
• suma rămasă nestinsă din rata de eșalonare, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eșalonării la plată, după caz;
• diferențele de obligații fiscale marcate și rămase nestinse după soluționarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare.
Pentru ce NU se acordă eșalonarea
Eșalonarea simplificată nu se acordă pentru:
• Obligațiile fiscale care au făcut obiectul unei eșalonări care și-a pierdut valabilitatea (aici intră și cele din OUG 181)
• Obligațiile fiscale care au scadența și/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
• Obligațiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidența art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
• Obligațiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condițiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eșalonare la plată, debitorul poate solicita includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente.
În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înștiințare de plată privind obligațiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum și deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii aferente;
• Obligațiile fiscale admise la masa credală, pentru debitorii pentru care s-a deschis procedura insolvenței;
• obligațiile fiscale care reprezintă ajutor de stat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, precum și fonduri europene sau fonduri publice naționale aferente fondurilor europene.
O precizare:
Printre altele, Ministerul Finanțelor propune suspendarea condițiilor de menținere a eșalonării la plată, în situația în care activitatea este restrânsă/închisă de către “organele abilitate ale statului” similar cu dispozițiile suspendării condițiilor de menținere a eșalonării la plată care a fost reglementată prin OUG nr. 48/2020 și ale cărei efecte au încetat la data de 25 decembrie 2020.
*Organele abilitate ale statului se referă la: Comitetul local pentru situaţii de urgenţă, Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă.
La cerere, debitorii la care activitatea este restrânsă sau închisă pe perioada stării de urgență/alertă vor putea solicita suspendarea condițiilor de menținere a eșalonării la plată, în oricare formă este acordată (eșalonare acordată potrivit cap. VI din cadrul titlului VII din Codul de procedură fiscală, eșalonare la plată în formă simplificată, potrivit OUG nr. 181/2020, restructurarea obligațiilor bugetare, potrivit OG nr. 6/2019 sau eșalonarea în formă simplificată).
Această suspendare se acordă până la data la care activitatea este reluată fără niciun fel de restricție.