Sari direct la conținut

​EXCLUSIV/UPDATE Situatie halucinanta: ASF l-a dat in judecata pe Marian Sarbu ca sa recupereze 56.000 lei, dar presedintele Misu Negritoiu l-a angajat consilier personal

HotNews.ro
Marian Sarbu, Foto: Agerpres
Marian Sarbu, Foto: Agerpres

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) l-a dat in judecata in luna aprilie din acest an pe Marian Sarbu de la care solicita 56.433 de lei, prejudiciu realizat de acesta in patrimoniul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), unde acesta a fost presedinte inainte ca aceasta institutie sa fie absorbita de catre ASF, potrivit datelor obtinute de HotNews.ro de la Tribunalul Bucuresti. Cu toate acestea, presedintele ASF, Misu Negritoiu, l-a reangajat in luna iulie din acest an pe Marian Sarbu ca si consilier personal. Raportul Curtii de Conturi, publicat in februarie 2015, arata ca ASF nu a recuperat in 2013 peste 1,78 milioane lei – prime de casatorie si de vacanta acordate in mod nelegal in 2012 angajatilor fostei CSSPP.

  • UPDATE Precizare ASF, in urma acestui articol: „Marian Sarbu detine calitatea de salariat al ASF din data de 22.07.2014, iar pentru perioada in care a ocupat postul de consul al Romaniei in Dubai prin detasare la Ministerul Afacerilor Externe, contractul de munca i-a fost suspendat. Asadar Marian Sarbu era angajat al ASF in momentul deschiderii la Tribunal a procesului invocat. Ca si in cazul altor salariati, litigiul de munca nu este un motiv de desfacere a contractului de munca”.

Tribunalul Bucuresti are pe rol un dosar inregistrat in data de 1 aprilie 2015, in care Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) l-a reclamat pe Marian Sarbu, fost presedinte al CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, autoritate responsabila de piata pensiilor private care in 2013 a fost absorbita, alaturi de CSA si CNVM, in ASF). Obiectul dosarului este: ‘actiune in raspundere patrimoniala’.

Dupa absorbtia CSSPP de catre ASF, Marian Sarbu a fost numit prim-vicepresedinte al ASF, de unde a demisionat, in luna iulie 2014, fortat de Curtea Constitutionala care a decis ca numirea lui in aceasta functie a fost neconstitutionala deoarece acesta nu avea experienta necesara ceruta de lege.

Dupa ce a demisionat din ASF, Marian Sarbu a fost numit consul in Dubai de catre Guvernul Ponta.

In acest an, Marian Sarbu a fost rechemat la cererea sa din postul de consul al Romaniei la Dubai si s-a reintors in Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) in luna iulie 2015 pe pozitia de consilier al presedintelui ASF, Misu Negritoiu.

ASF nu a dorit sa spuna ce prejudiciu vrea sa recupereze de la Marian Sarbu si nici sa faca alte comentarii

Revenind la dosarul in instanta pe care ASF l-a deschis in luna aprilie 2015 impotriva lui Marian Sarbu, HotNews.ro a adresat o solicitare catre ASF pentru a afla ce solicita mai exact autoritatea in instanta, dar raspunsul ASF a fost unul care mai mult ametea decat clarifica.

Redam integral raspunsul ASF:

  • „Situatia mentionata face parte din litigiile de munca ale ASF care implica fosti membri ai Comisiilor predecesoare ASF si fosti salariati care solicita pachete compensatorii, cat si fosti sau actuali angajati care au incasat sume necuvenite, asa cum au fost constatate de catre Curtea de Conturi. ASF are obligatia de a recupera aceste prejudicii, demers contestat in instanta de catre salariatii respectivi. ASF are un numar total de 54 de asemenea litigii, in care sunt implicate 138 de persoane.
  • La fel ca in cazul oricaror procese aflate inca pe rol, ASF nu face alte comentarii. Vom reveni cu detalii la momentul pronuntarii unei decizii definitive a instantei de judecata”.

Intr-adevar, cel mai recent raport al Curtii de Conturi, publicat in februarie 2015, arata ca ASF nu a recuperat in 2013 peste 1,78 milioane lei – prime de casatorie si de vacanta acordate in mod nelegal in 2012 angajatilor fostei CSSPP.

Drept urmare, HotNews.ro s-a adresat Tribunalului Bucuresti pentru a afla detalii din acest dosar care este public, iar instanta ne-a precizat ca ASF solicita de la Marian Sarbu suma de 56.433 lei, reprezentand prejudiciu realizat de acesta in patrimoniul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Redam mai jos integral raspunsul Tribunalului Bucuresti:

  • „Ca urmare a petitiei transmise Tribunalului Bucuresti, inregistrata la Biroul de Informare si Relatii Publice sub nr. 788/L/BIRP/25.09.2015, va aducem la cunostinta urmatoarele:
  • Din verificarile efectuate de Conducerea Sectiei a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, raportat la datele solicitate de dumneavoastra, s-a constatat ca in ziua de 01.04.2015, a fost inregistrat dosarul nr. 11812/3/2015 pe rolul sectiei anterior indicate, la completul C31, cu termen recomandat la data de 22.04.2015 pentru inceperea procedurii prealabile, avand ca obiect actiune in raspundere patrimoniala.
  • Mentionam ca partile din dosarul nr. 11812/3/2015 sunt Autoritatea de Supraveghere Financiara in calitate de reclamanta si domnul Marian Sarbu in calitate de parat.
  • Precizam ca suma solicitata de Autoritatea de Supraveghere Financiara este de 56.433 lei, reprezentand prejudiciu realizat in patrimoniul fostei Comisii de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, la care se vor adauga sumele aferente ratei inflatiei si a dobanzii legale, calculate de la nasterea obligatiei pana la data platii efective.
  • Actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 256  din Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora: ‘(1) Salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.
  • (2) Daca salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura sau daca acestuia i s-au prestat servicii la care nu era indreptatit, este obligat sa suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor in cauza se stabileste potrivit valorii acestora de la data platii.”
  • Totodata, va invederam ca la termenul de judecata din data de 21.09.2015 instanta de judecata, respectiv completul C31, prin incheierea pronuntata a acordat un nou termen de judecata la data de data de 14.12.2015 in vederea administrarii probei cu inscrisuri, astfel incat, pana la acest moment, nu a fost emisa o hotarare finala asupra cauzei”.

Tot legat de Marian Sarbu, amintim si ca noua lui sotieSarbu Monica Mihaela a incasat anul trecut de la ASF peste 300.000 de lei. In conditiile in care aceasta nu figura in listele cu declaratii de avere ale actualilor si fostilor angajati ASF, HotNews.ro a solicitat informatii suplimentare despre aceasta. Oficialii ASF au precizat pentru HotNews.ro ca Sarbu Monica Mihaela a lucrat in ASF pana in vara anului trecut, cand a parasit autoritatea prin programul de plecari voluntare, primind si salarii compensatorii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro