Facebook a desfășurat un program intens de cercetare și a studiat și comportamentul copiilor mici în dorința de a atrage useri mai tineri în rețea – anchetă WSJ
O nouă investigație Wall Street Journal arată că Facebook a desfășurat un intens program de cercetare pentru a înțelege cum poate atrage public mai tânăr în rețea, după ce în ultimii ani a crescut vârsta medie a user-ilor Facebook, iar tinerii s-au îndreptat mai ales către TikTok și Snapchat. Dincolo de Messenger Kids și propusa versiune de Instagram pentru copii, Facebook a desfășurat diverse programe pentru a decide ce produse pot fi create chiar și pentru copiii de sub 4 ani.
Pe Facebook și Instagram își pot face cont doar cei care au împlinit 13 ani, dar milioane de copii mai mici au conturi, chiar dacă cele două companii au început să verifice și spun că au eliminat o parte dintre conturile care aparțin unor copii mai mici.
La o conferință la care pe scenă se afla șeful Instagram, dar și un influencer de 18 ani, acest influencer a spus că postează de ”aproape un deceniu”, afirmație după care șeful Instagram a exclamat: ”Nu vreau să aud așa ceva!”
În 2017 Facebook a lansat Messenger for Kids, pentru copii între 6 și 12 ani și este în plan un Instagram pentru copii, dar dezvoltarea acestui produs a fost recent oprită, din cauza protestelor venite din aproape toate părțile.
Ei bine, cea mai recentă anchetă din seria Facebook Files a Wall Street Journal arată că Facebook este preocupată de faptul că publicul tânăr se îndreaptă către TikTok și Snapchat mai ales, deși adolescenții sunt un segment extrem de important pentru Facebook.
Compania a făcut diverse cercetări și studii, multe costând de ordinul milioanelor de dolari, pentru a vedea cum poate atrage (pre)adolescenții, mai exact copiii de 10-12 ani.
Documente interne obținute de publicație au arătat că a existat o propunere de dezvoltare a unor produse diferite care să vizeze șase grupe de vârstă: Peste 16, 13-15 ani, 10-12 ani, 5-9 ani, dar chiar și 0-4 ani.
Nu este ceva neobișnuit ca marile companii să vrea să atragă publicul tânăr, mai ales în speranța că cei care astăzi sunt tineri vor folosi serviciile și produsele companiilor zeci de ani de acum înainte. În cazul Facebook și Instagram lucrurile sunt însă extrem de sensibile, fiindcă nu au voie acum pe aceste rețele copiii de sub 13 ani, însă de aceștia, de convingerea copiilor mici să-și facă profil mai târziu depinde o parte importantă din viitorul acestor rețele.
Acum patru ani a fost lansată versiunea de Messenger pentru copiii între 6 și 12 ani, există filtre de control parental și Facebook respectă legislația de colectare a datelor. Însă, documentele interne obținute de WSJ arată că o bună parte dintre copiii s-au săturat de acestă aplicație și consideră că Facebook este pentru oamenii mai în vârstă.
Datele Facebook arătau că în general părinții au fost de acord ca fiii și fiicele lor să folosească Messenger for Kids, însă copiilor nu prea le plăcea. Este citat în cercetările Facebook un copil de 11 ani care spune că Facebook este mai degrabă pentru cei care au 40 de ani.
Efortul de cercetare a fost demarat de Facebook datorită succesului pe care l-au avut în rândul tinerilor aplicații precum TikTok și Snapchat.
Într-o prezentare internă din 2017 se spunea despre Snapchet că este un produs gândit exact pentru tineri, fiind fix cum le place lor: amuzant, creativ și, pe alocuri, prostesc. Și mai multă presiune a fost pusă pe cei de la Facebook de avansul fantastic al TikTok care a anunțat recent că a trecut de un miliard de useri.
Și documente din 2021 arătau că este mic numărul de tineri care-și fac cont pe Facebook și că numărul adolescenților care vor folosi Facebook va ajunge să scadă cu un alarmant (pentru companie) 45% în următorii ani.