Farsa transfigurarii

Inceputa in urma cu un an cind, din antisemit Vadim Tudor devenea ctitor al statuii fostului premier israelian, Yitzhak Rabin, dezvelita propagandistic la Brasov in ianuarie 2004, farsa transfigurarii nationalismului extremist continua. Retragerea lui Vadim Tudor din functia de presedinte in cea nestatutara de presedinte de onoare este doar o etapa in aceasta strategie de manipulare mediatica.

Daca sub forma de tactica electorala formula schimbarii de registru tematic s-a dovedit ineficienta, dupa alegeri, sub presiunea integrarii europene si a noilor interese ale clientelei de partid, PRM a fost nevoit sa se adapteze contextului.

Cum insa PRM nu are alternativa la conducerea lui Vadim Tudor, acesta raminind sigurul vector important de imagine, o despartire definitiva si irevocabila nu este posibila. Partid puternic personalizat, PRM depinde de liderul sau. O criza de succesiune ar dezechilibra partidul si l-ar marginaliza inca si mai mult pe scena politica romaneasca.

Tranzitia de la nationalism extremist si xenofobie la conservatorism moderat nu este doar o operatiune cosmetica.

Intr-un spatiu politic viciat si preponderent oligarhic, schimbarea politica nu poate reusi fara participarea sincera a militantilor si concursul dezinteresat al cetatenilor. In fapt, avem de-face cu o schimbare anuntata.

Inca din timpul campaniei electorale de la sfirsitul anului trecut, cu destula insistenta, zvonurile lansate din zone interesate anuntau trecerea lui Vadim Tudor pe o linie secundara. Strategi ai politicii obscure din spatele usilor ferecate, cinici manipulatori ai opiniei publice, imaginau scenarii in care PRM sa poata fi transformat in partener relativ onorabil la guvernare sau in opozitie.

De aceea, debarcarea lui Vadim devenea o demonstratie a disponibilitatii de schimbare de ton a partidului. La inceputul lunii ianuarie 2005, retragerea lui Mihai Lupoi din PRM a prilejuit o prima reactie ostila a unor membrii ai Biroului Permanent al PRM la adresa liderului absent insa.

Apoi, mai multi lideri locali ai PRM (din Bistrita-Nasaud, spre exemplu) au acuzat rezultatele slabe din alegeri datorita imixtiunilor de la centru. Dar toate aceste critici nu erau in masura sa il basculeze pe Corneliu Vadim Tudor. Acesta nu a renuntat la conducerea PRM ci, prin simularea retragerii, a urmarit crearea conditiilor favorabile pentru noi aliante.

Astfel, PRM a reusit sa provoace un eveniment care sa eclipseze formarea Partidului Popular Crestin Democrat prin fuziunea PNTCD si URRR si sa puna sub semnul intrebarii intreprinderile de constituire a polului popular in Romania. Dezbaterea publica a fost deturnata, iar politica a fost inlocuita cu politicianismul.

Inlocuirea etichetei, si aceasta doar partiala, caci formatiunea a fost rebotezata Partidul Popular Romania Mare, nu presupune si schimbarea calitatilor produsului. Nici o miscare de reforma la nivelul bazei partidului, nici o dezbatere nu a precedat hotaririle plenarei Consiliului National al PRM care a aprobat retragerea lui Vadim Tudor si schimbarea denumirii.

Desi democratia interna este prevazuta in articolul 73 al statutului PRM grupul de conducere a trasat pretioasele indicatii.

Daca luni, 7 martie, Partidul Comunistilor din Moldova lua, tot intr-o plenara a Comitetului Central de data aceasta, hotarirea de a initia procesul de schimbare a numelui si doctrinei, de ce PRM nu ar incerca, in conditii politice mult mai vitrege decit cele in care actioneaza comunistii de dincolo de Prut, aceeasi tactica.

Pentru mai multa convingere din prim-vicepresedinte Corneliu Ciontu a devenit presedinte, dar si aceasta fara respectarea prevederilor statuare. Hotaririle strategice luate inaintea congresului PRM (ce ar trebui sa aiba loc in toamna anului 2005) dovedesc o data mai mult dezinteresul acestei formatiuni politice fata de sistemul juridic.

Respectarea propriilor reglementari de catre un partid este un indicator al increderii pe care acesta o acorda procedurilor statului de drept.

Ori, PRM nu a respectat nici prevederile articolului 74 al statutului sau referitoare la rolul Congresului PRM ca principal factor de conducere care „stabileste strategia partidului” si „alege presedintele Partidului Romania Mare”, nici cele ale articolului 99 privind formulele de alegere a conducerii partidului.

Daca schimbarea de nume si retragerea simulata a liderului erau previzibile, modul abrupt si rapid raspunde dinamicii politice interne din zona populara si temerii ca alegerile anticipate ar conduce la scaderea dramatica a cotei partidului.

Pentru a forta negocierile cu noul PPCD, reluind astfel negocierile din 2004 si tatonarile de la inceputul anului cu PNTCD, PRM se prezinta ca un partid renascut in forma populara, cu atit mai mult cu cit de la inceputul lunii februarie Wilfried Martens, presedintele Partidului Popular European, l-a mandatat Gheorghe Ciuhandu sa realizeze unificarea crestin-democrata in Romania.

Apreciind ca fostii taranisti sint veriga slaba a curentului popular PRM incearca sa-si asigure supravietuirea pe termen mediu prin preluarea acestui nou partid. Interesul popularilor europeni de a avea un corespondent politic important in Romania ar putea incuraja o astfel de intreprindere.

Pe de alta parte acelasi Wilfried Martens a insistat in mai multe ocazii asupra refuzului PPE de a dialoga cu PRM. Oricum in afara PNTCD si UDMR este membru al PPE, iar formatiunea maghiara nu va fi in masura sa accepte, oricare ar fi aranjamentele politice interne, aderarea PRM la PPE.

Neconvingatoare si improvizata, transfigurarea PRM in partid popular este simptomul unei crize structurale pe care majoritatea partidelor romanesti o trec dupa alegerile din 2004. Calendarul european si transformarea electoratului activ obliga insa la o restructurare reala si profunda a vietii politice romanesti.