FOTOGALERIE Marcian Petrescu si Trenul de Noapte au lansat Povestile Bluesului: Nu valoram nici macar noroiul de pe pantofi fara un public asa frumos

Vineri seara, la Hard Rock Cafe, Marcian Petrescu si Trenul de noapte au lansat albumul Povestile Bluesului. Considerat cel mai bun muzicutist de blues din tara, Marcian a aparut echipat cu nelipsita lui sapca si cu faimoasa cartusiera cu muzicute, a rememorat momente hazlii traite de Mircea Vintila, a depanat „povesti blues” pline de umor, ne-a marturisit cum a „fentat” armata si a facut sa danseze cupluri, chelneri si copii.

Hard Rock Cafe a fost, vineri seara, gazda unei lansari cu cantec. La propriu, caci vreme de aproape trei ore, Marcian Petrescu si Trenul de Noapte au cantat blues de calitate, dar presarat cu povesti despre fiecare piesa. Concertul a inceput la 21:30, printr-un instrumental la sfarsitul caruia Marcian a aparut dintre mese si a urcat pe scena, cu imbracamintea obisnuita, dar si cu ochelari de soare. In fata scenei, doi copii din public il priveau fascinati.

„Pentru ca nu vreau sa credeti ca port masca, imi dau ochelarii jos”, a spus artistul si a anuntat „o piesa care are legatura cu cea mai batrana formatie, din toate punctele de vedere, din rock-ul mondial”. „Este vorba despre o formatie in care chitaristul principal este lovit de artrita, iar nici celalalt chitarist nu se simte foarte bine. Anul trecut au spus: ne retragem din circulatie. Toata lumea bineinteles ca ras cu lacrimi. Si ulterior au anuntat veste: am mai semnat un contract pentru 250 de milioane de dolari pe inca patru albume. Numele acestor personaje de basm sau de cosmar pentru unii este Rolling Stones. Noi va cantam o piesa de disco blues 1978, care se cheama Miss You. Sper ca va aduceti aminte cam cum se canta disco blues-ul.”

„Si cum spunea Artanu Plesca la un moment dat, cu multi ani in urma, sa facem prezentarili”, a spus Marcian si i-a prezentat pe „pe omusorii de pe scena”: Petrica (baterie), Robert (bas), dar si Mircea Ionita, noul chitarist al formatiei Trenul de Noapte, dupa ce Cypher a parasit trupa, dedicandu-se unor proiecte personale: „asta practic este pentru el debutul, ruperea motului, ombilicului”.

A urmat „o piesa compusa de Willie Dixon demult si de care eu m-am indragostit de cand am ascultat-o. Se numeste I’m Ready. Pentru ca intrebarea-i asa – toate femeile ne pun intrebarea asta noua, barbatilor – Iubitule, esti gata? Pentru ce? Ca doar nu pentru shopping.„

Cateva momente de ezitare si „Dupa cum vedeti, am foarte multe muzicute, am foarte multe microfoane, cateodata ma pierd in notiuni ciudate si in detalii. I’m ready. Are you ready? Are you ready? Let’s do some!” a tipat Marcian si a dat tonul unui cantec care facut un cuplu, sot si sotie probabil, sa danseze ca la prima lor tinerete.

„Ma credeti sau nu, stau de vreo cinci ani in Bucuresti si niciodata n-am avut timp, culmea – si stau la o aruncatura de bat, daca e sa ma gandesc -, si zau ca n-am avut timp sa merg in Herastrau. Asa s-a-ntamplat. Si mai sunt parcuri frumoase in Bucuresti pe care pilonii si fundatiile unor constructii inalte nu au reusit sa puna piciorul. Si atunci, Muddy Waters spunea: dom’le, cand n-am ce face, ma duc sa ma plimb prin parc”, a fost dat tonul pentru I’m Walking Through The Park, un cantec Chicago style, old school, care avea sa faca sa danseze pana si foile de pe stativ: „Mi-au luat-o la fuga foile”, a spus amuzat muzicutistul, dupa cateva zeci de secunde in care se chinuise sa le adune de pe scena.

Nu puteau lipsi piesele despre criza, laitmotivul acestei perioade. „A venit un prieten de-al meu, de cand cu criza, si mi-a spus asa: ba fratilor, ce sa fac eu cu sotia, cu prietena mea de fapt, ca ba… am ramas fara slujba. La o multinationala lucram si eu si am ramas fara slujba si zice… sotia a vrut sa ma ia la shopping. Aoleu! Si ce i-ai spus? Baby, I’m Broke And Hungry!„

A urmat un calup de piese de pe primul album, Dependent de blues, dar reorchestrate, printre care si Zi de zi cu prietenii cant blues sau Pe un drum gresit: „Dupa ce te muti in alt oras, te angajezi la o companie. Dupa ce te angajezi la o companie, vine patronul si incepe sa scoata… sa-ti dea la gioale, cum se spune mai pe romaneste, sa te sunteze. Ore suplimentare neplatite, alea alea, alea alea. Si la un moment spui asa: sefule, m-am hotarat, imi bag picioarele in firma ta si imi dau demisia. La care el spune: unde vrei sa te duci? Ma duc la firma X. Cum, la ala? Puiule, esti pe un drum gresit. La care tu ii spui direct: Asta s-o crezi tu, tataie.”

Tot cu un ton ghidus a fost cantata si o piesa despre „cicaleala ei”: „Din cei prezenti in aceasta seara, care ati avut probleme de cuplu? Doamnelor: aveti barbati care va spun ca faceti prea mult shopping? Domnilor, aveti prietene, amante, viitoare foste sotii? Nu? Bine. Atunci sa va povestim ce a patit un prieten de-al meu si din povestea lui s-a nascut: Cicaleala ei m-a-nnebunit. 1, 2, cantati toti cu noi!”, a venit indemnul la care s-au conformat chiar si cativa dintre chelneri, care au servit in ritmurile piesei.

„A venit momentul sa va cantam, in prima auditie, o piesa de pe Dependent de blues. O piesa pe care n-am mai cantat-o pana acum in concerte si pe care am pregatit-o special in aceasta seara. […] O piesa care a fost inspirata de tampenia unui individ care in ’91 a venit cu 90 000 de marci. Nu mai stiu daca stiti cum arata o marca germana. Erau foarte multi bani. […] In doua luni, nu mai avea o letcaie. Si a decis sa vanda asa: robotul de bucatarie, masina de spalat, frigiderul, plapuma, patul, era s-o piarda si pe nevasta-sa la un joc de noroc. Si in final, n-o sa ma credeti, dar e adevarat, si-a amanetat doi dinti de aur din fata.” Din aceasta intamplare a iesit Dependent de poker, urmata de o melodie trista, Pe aceleasi strazi, „a doua premiera din aceasta seara, pana ajungem in subiectul Povestile bluesului. Una dintre piesele pe care le-am scris in 2001, cu gandul la o poveste frumoasa care s-a intamplat sa nu se termine cum am vrut eu si cum a vrut persoana respectiva”.

Marcian a revenit repede cantecele cu intamplari hazlii: „O piesa legata de parcul din fata Garii de Nord, unde misuna o fauna de nepovestit si unde, daca nu esti atent, te poti trezit ca pleci de-acasa bou si te intorci vaca. Ca sa folosim un proverb. Un prieten de-al meu, asteptand care, ulterior, s-a anulat. S-a dus acolo sa manance un sandvis. Si cum statea asa, a aparut langa el, ei bine, o persoana. Si dai dai dai, si yata yata yata, cum spunea Seinfeld, si alea alea, s-au dus la ea acasa si cand femeia respectiva s-a dezbracat, omul a constatat ca ceva era in plus. Prietenul meu a vrut sa sara de la balcon. Etajul era mult prea sus, la 10. Cum parasuta nu isi luase si o avea deja in camera, n-a avut cum s-o foloseasca.” Pana la urma, prietenul lui a scapat si a apucat sa spuna povestea din care a iesit piesa Picioare lungi si fusta scurta.

A venit si momentul confesiunilor, de genul Nu vreau sa mai muncesc degeaba sau, si mai „grav”, La incorporare. „Eu n-am facut armata, aruncati cu sticle-n mine daca vreti. Asta e. […] Atentie, nu fac politica, un lucru stiu, atat: in ziua de azi, razboaiele de azi sunt facute pentru bani, de catre niste cretini cu minte de tarata. Ala care se duce sa-l impuste pe unul pentru bani, ala nu e erou”, a spus „omul cu chimir de muzicute” in aplauzele publicului si a povestit cum a aparut piesa.

„In 2001, cand erau sa ma lege definitiv si sa ma duca, sa ma rada in cap […] am facut-o o tara pe nebunul. Ca am cosmaruri noaptea, ca nu pot sa dorm. […] Si m-au trimis la spitalul la Spitalul Militar din Focsani, carevasazica pentru control la creier. Am facut greva foamei trei zile, pentru ca, doamnelor si domnilor, mancarea era de nepovestit, buda era de nepovestit, dusul avea o apa – scuzati-mi detaliul – cacaniu in nuante, pentru ca tevile erau vechi de 30 de ani si vopsite pe dinauntru cu ceva: cu rugina. […] Mi-au dat drumul. Si in gara din Focsani, ei bine, cum stateam si eu linistit si fumam o tigara plin de libertate, am simtit ca ma mananca pielea. Ma deschid la camasa si ce credeti ca vad? Trei pureci.”

Dupa ce a mentionat cu mandrie ca printre spectatori se afla si mama sa, Marcian ne-a avertizat ca „oamenii care au venit in seara asta aici, unii dintre ei, vor avea, in functie de ora la care vor ajunge acasa, maine, un fel de stare de ciudata numita mahmureala”, pentru ca dupa Mahmur de dimineata sa urmeze un cantec de 13 minute, o piesa „epopee” cu un invitat surpriza, „un muzician care reprezinta, in acest moment, chintesenta muzicutei in blues: Sugar Blue”.

„V-ati intristat? Nu v-ati intristat. Sa nu va intristati. O sa va povestesc pe scurt o chestie apropo de intristare si de expresia „sper ca”. E foarte folosita in ultimul timp. Ciocu Vintila mi-a povestit o faza absolut fabuloasa, il stiti pe Mircea Vintila. N-ati avut poate ocazia sa stati de vorba cu el, sa va povesteasca din pataniile lui.”

„Odata era cu Pasarea Colibri la un concert, in formula de aur, cu Baniciu si cu Motu Pittis. Si la un moment dat apare unu cu un buchet de flori la el, un tip la aproape 50 de ani. Domnul Baniciu, dati-mi voie sa va urez acest buchet de flori? Sunteti un mare fan al sotiei mele! La care Ciocu, foarte calm, se uita la el si zambeste: Va multumesc foarte mult, dar stiti, eu sunt domnul Hrusca. Vorbiti cu domnul Seicaru, care sta un pic mai incolo.”

„Nu stim sa cantam folk, dar va cantam o piesa country”, a prezentat Marcian Petrescu Built For Comfort, dar si „o piesa jazzy din ramura repertoriului nostru”: „E ciudat cum se schimba oamenii din momentul in care apare inelul de logodna. It’s Strange How People Change When They See The Wedding Ring”.

Intai Love Her, Don’t Shove Her, apoi After Midnight, cantata, nu intamplator, imediat dupa miezul noptii, si I’m So Tired Baby au anuntat sfarsitul serii. „Pentru ca e ora inaintata, dati-mi voie sa va multumesc inca o data ca ati venit si ca ati ramas celor care ati ramas. […] Noi astia de pe scena, fie ca ne numim Trenul de Noapte sau ne numim altfel – nu valoram nici macar noroiul de pe pantofi fara un public asa frumos cum sunteti voi”, a spus Marcian si, alaturi de colegii de scena, a multumit publicului printr-o rugaciune: „o gimnastica bine meritata, pentru dezmortit sale si oase”.

Concertul s-a incheiat la 00:15, dupa aproape trei ore de blues, muzicute si povesti, nu inainte ca publicul sa ceara si sa primeasca un bis, care a venit prin piesa Spui ca femeia ta-i urata, as da orice s-o vezi p-a mea.