FOTOGALERIE Tudor Gheorghe a adus la Sala Auditorium anotimpul vara-toamna: Cand ma gandesc c-o sa va inghete iarna mizerabila, ma apuca o tristete iremediabila

Marti, 6 octombrie, la Sala Mica a Palatului din Capitala, maestrul Tudor Gheorghe a oferit spectacolul „Anotimpurile mele Vara-Toamna”. Vreme de peste o ora si jumatate, menestrelul permanentelor frumuseti a prezentat piese din spectacolele Vara Simfonic si Toamna Simfonic, a interpretat piese country oltenesti, s-a duelat „in aer cu sabiile unor crini”, a glumit pe seama alegerilor prezidentiale, a comentat cu umor o poezie despre Flutur si Vantu si a decis: „Ce-mi pasa mie de malul lacului,/ De pacla aia de ametist/ S-a dus si vara, duca-se dracului! / Nu mai sunt trist!”

Ajutat de o parte a orchestrei si corului Teatrului liric „Elena Teodorini” din Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, maestrul Tudor Gheorghe a inventat, marti seara, de la ora 19:00, un anotimp hibrid.

„Doamnelor, domnilor, am facut acest spectacol gandindu-ma ca e bine sa stabilim o stagiune permanenta a acestor frumuseti. Ei bine, a si venit la mine o juna ziarista, bine documentata: „Dar cum, dumneavoastra, acuma, in plina toamna veniti si cantati cu vara?” I-am spus: „Domnisoara, eu nu te chem la plaja! Dupa teoria dumitale, ar trebui sa astept sa vina primavara, sa ascult Primavara, sa vina… Nu! E un concert, e altceva!” Una la mana. Doi la mana: Dumnezeu prea a incurcat anotimpurile astea. Vedem, in plina vara, zile de toamna gri, cetoasa, vedem in toamna zile de iulie. Asa ca m-am gandit sa amestec aceste anotimpuri.

Initial am vrut sa fac cele patru anotimpuri. Asa, orgoliu de oltean… Nu! Patru ore dura. Si mai bine. Nu mai aveati rabdare patru ore. Ne bate 22 noiembrie la usa. 22 noiembrie? Da! Ce e pe 22 noiembrie? Bun, cum va spuneam, am zis sa le amestec si sa fac Vara cu Toamna si Iarna cu Primavara. Initial am vrut sa fac asa: Vara separat, Toamna separat. Dar nu mai era interesant. Le-am amestecat in asa fel incat nici domniile voastre sa nu va plictisiti, nici eu sa nu ma plictisesc. In ultima instanta, mi-i asa de drag sa gasesc formule noi de exprimare si de arta, incat nu are nici un sens…”

Dupa Florile graului (poezie scrisa de Teodor Muresan), maestrul ne-a anuntat ca „ne intoarcem in Oltenia, sa ascultam Sara pe malul Jiului, scrisa de domnul Virgil Carianopol. Iar aici, domnul Hristescu (dirijorul Marius Hristescu – n.r.) a facut un lucru deosebit de frumos. La strofa a doua sa fiti atenti, cum vine, cum subliniaza… Numai actorii au darul asta. De fapt, actorii se impart in trei categorii: actorii mari, care subliniaza, care dau valoare cuvantului din cand in cand, exact unde trebuie; actorii mediocri, care ingroasa tonurile; si actorii… care sunt multi. Si veti auzi in strofa a treia cum, beat si el de luna dulce, face orchestra. Pe mine ma topeste. Suna a country oltenesc, asa…”

„In cartea de limba romana din clasa a VI-a, cand eu eram in clasa a VI-a si se facea carte in scoala… – atuncea se facea! carte! – era o poezie, pe noi, copiii de la tara, nu prea ne impresiona, pentru ca traiam acel eveniment, traiam viata de acolo, stiam ce inseamna. Dar pentru cei de la oras… dup-aia am aflat… descopereau un univers copiii de la oras, citind acea poezie semnata George Cosbuc. Acuma s-a scos, s-a scos de mult, s-au scos multe. Pacat, astea ar trebui sa ramana, sa aiba copiii notiunea de atmosfera de la sat. Nu degeaba zicea domnul Blaga cum ca vesnicia s-ar fi nascut acolo. Ei bine, auziti aceasta celebra si splendida poezie – Noapte de vara„.

Trecerea de la vara la toamna s-a facut cu chitara, „cu o poezie foarte frumoasa, a unui prieten a carui poezie si profunzime am descoperit-o prea tarziu. Si m-am hotarat sa-i dedic un spectacol. De fapt, m-am gandit la patru poeti reprezentativi ai poeziei romane contemporane si voi face cate un spectacol pentru fiecare. Voi incepe cu poezia in stare pura a unui poet foarte drag sufletului meu, numit Mircea Micu. Eu am sa va cant acum, domniilor voastre, o poezie de-a lui Mircea Micu. Daca nu va place, nu voi mai incepe seria de poeti cu el. Voi incepe cu Nichita, sau cu Paunescu, sau cu Vieru. Pe astia patru i-am ales. Daca bateti din palme la sfarsit, inseamna ca voi incepe cu Mircea Micu. Daca nu, uitati-va in sus, ganditi-va la urne! Aveti la ce medita!”

„A fi peste mormantul verii,

Sedus de viata ca de-un dor

Manz tanar degustand lumina

Salbatic si nerabdator.

Sa crezi ca nu exista moarte

Ca mortii sunt numai un fel

De fluturi adormiti de muzici

Si-nchisi in bile de otel.

A fi uitat de toata lumea

A fi iubit de cine vrei

Cand vin sa te-ncalzeasca noaptea

Fragile, turmele de miei.

A fi pe-un camp uitat de lume,

De smog uitat si de masini,

Tu singur dueland in aer

Cu sabiile unor crini.

A sti razand, ca sanul tandru

Rotit in portelan etern

Se surpa-n el pana devine

Mormant al laptelui matern.

Si peste toate, ca un tigru,

Sa treci razand si sa te minti.

Si cand ameninta zapada

S-o-ntampini cu o floare-n dinti.” (Mircea Micu – A fi)

„Da, voi incepe deci cu Mircea Micu”, a hotarat Tudor Gheorghe, multumit de reactia publicului. „Splendida poezia, profunda, de un rafinament si de o simplitate care m-a dat peste cap. Pacat ca la batranete, acuma… Nu puteai sa-mi dai mai demult poezia? Nu ai scris-o, cred!”, a glumit maestrul, vorbind cu Mircea Micu, aflat printre spectatori.

A urmat o poezie a unui „poet mai putin cunoscut, dar un sonetist absolut fenomenal”, Mihai Codreanu.

„Ce-mi pasa mie de malul lacului,

De pacla aia de ametist

S-a dus si vara, duca-se dracului!

Nu mai sunt trist!”

Nu putea lipsi o piesa perfecta pentru luna aceasta, Octombrie:

„Ma uit mereu la barometru

Si ma-nfior cand scade-un pic

Ca soarele e tot mai mic

In diametru”

„Din respect pentru publicul meu, care este un public… Eu am spus tot timpul ca publicul care vine la spectacolele mele din fiecare oras, e cel mai inteligent, cel mai destept, cel mai cu bun simt… Eu sunt un artist de nisa, care mi-am crescut, intr-o perioada de 40 de ani, in ’69 am inceput – 40 de ani! Serios fiind cu poezia romana si cu mine insumi, nefacand rabat de la anume principii… Ei au crescut odata cu mine. Cei mai mici au devenit barbati in toata puterea cuvantului, cei batrani au nostalgia tineretilor auzind anumite cantece…

Si publicul care vine la spectacolele mele nu cred ca se duce la concertele de piranda sau la manele. Sau s-ar putea, caci sunt spectacole si spectatori. Ei bine, din respect pentru dumneavoastra, nu va spun cine a scris versurile poeziei urmatoare. Mi-e jena! Ca publicul meu stie ca a fost Toparceanu, dar ma rog!”, a glumit Tudor Gheorghe.

„A murit prea devreme, zic eu, un poet absolut remarcabil: George Tarnea”. Ca omagiu adus lui, a fost prezentat unul dintre cele mai apreciate cantece ale lui Tudor Gheorghe, Ludmila.

„Te-am iubit, Ludmila, cand eram mai mic

Oferindu-ti zilnic flori presate-n plic

Te-am iubit in taina, cu tot visul meu

Agatat de sfoara unui subred zmeu”.

Dupa Iarba rea (Al. O. Teodoreanu), a urmat „o poezie foarte frumoasa, dar numai pe la strofa a treia va veti da seama ca autorul e Tudor Arghezi, pentru ca pana atunci nu avem starea, insiruirea vorbelor argheziene.” (Manastire)

„Prin ’92, ba nu, mai tarziu, am cumparat din Germania, contra unei sume importante pentru un amarat de artist roman, pentru ca am dat 50 de marci… si i-am cumparat lu’ domnu’ (dirijorul Marius Hristescu – n.r.) o bagheta. Ba, bagheta de bagheta, cum zic astia! Fibra, minune! Si acuma, va dati seama, am dat eu banii aia, iar el ma sfideaza, nu mai dirijeaza cu bagheta, dirijeaza cu mainile goale. L-am intrebat de ce si mi-a dat un raspuns care m-a debusolat intr-un fel.

Domnia sa, Marius Hristescu, acum o saptamana a implinit 34 de ani. Ei bine, domnia sa, de vreo doi ani de zile face un master mai greu, asa, la Munchen, cu un profesor. Si profesorul i-a spus: „Renunta la bagheta pana iti echilibrezi bratul, adica pana simti ca bagheta nu te va mai influenta”. Bine, profesorul lui a fost, vreo 20 de ani, asistentul unui mare dirijor roman – Celibidache. Iata cum se transmite, asa, de la roman la roman, arta dirijoratului. Sa dea Dumnezeu ca domnul Hristescu sa fie bagat in seama si de forurile culturale romane, ceea ce ma indoiesc, dar asta e. Pana o sa se stabileasca in Germania si el si o sa zicem: „Ba, da’ ce bun era, de ce dracu’ nu l-am oprit in Romania?” Ma mir ca am ramas eu!” 🙂

„Ei bine, hai sa auzim un hit! Imi place cum zic astia: „Nea Tudore, sa moara mama, ai gasit-o, dom’le. E nasol, da’ e bine! E marfa, asculta ce-ti spun eu, e cool, e traznet. E super bine! Parerea unei generatii super cool.”

„Arde macul sa se-nsoare,

Macul roscovanul,

C-a pus ochii pe-o cicoare.

Nu-i ca ea o alta floare,

Mandra in tot lanul.

Insa floarea mult iubita,

Floare mai aleasa,

Nu-i cu macul potrivita,

Ci-i cu flutur logodita

Si-i va fi mireasa.

Craiul, flutur, domnul mare,

Manios pe data,

S-arunca pe vant calare

Si ajungand la mac in zare,

A inceput a-l bate

Cu aripile aurite,

Strasnic mi-l loveste.

Jos cad foile izbite

Cel din urma risipite

Vant le goneste.” (Vasile Voiculescu – Pedeapsa macului)

„Ce e si cu poporul asta roman, astazi. M-a intrebat unul, zice: „Dar n-are nici o legatura cu… Flutur…?” Tot ce spui, tot ce faci, trebuie sa interpretezi politic. „Adica asta cu cine e, ce face el? De ce spune chestia asta? Nu intamplator spune el treaba asta!” „Dom’le, chiar intamplator, asa e versul. Domnul Flutur e la Suceava.” „Da’, pai ai bagat si cu Vantu.” „Pai n-are nici o legatura. E in alta parte, nu e cu Flutur.” Sau o fi, dar nu ma intereseaza!”

„Iti scriu domnita printr-un flutur/ De la castelul zanelor/ In murmurul fantanelor/ Sub frunze ce se scutur” (Ravas – Al. O. Teodoreanu), a continuat maestrul, sfidand, din nou, eventualele confuzii intre substantivele proprii si comune.

„Prin anii ’70 eram la Cluj, in perioada in care intelectualii romani se mai intalneau – ei intre ei. Dupa ’89, fiecare a aderat la o ideologie politica si nu se mai inteleg, se injura! Atunci aveau un singur tel: sa reziste! Si rezistau! Dovada ca cei care au spus ca inainte de ’89 a fost un desert cultural… n-au gandit nici o secunda. Pana in ’89 au fost mari poeti si mari prozatori care azi nu mai sunt. De 20 de ani – gata! Atunci au fost. N-are sens sa-i enumar acuma. Atunci a fost Nichita Stanescu. Atunci a scris… nu, nu incap toti, ce sa va spun? Sorescu, Ioan Alexandru, Paunescu, Ana Blandiana, Mircea Micu, Dinescu, cati vreti! Multi, multi! Cezar Ivanescu! Poeti absolut remarcabili. Atunci am scris proza fabuloasa. Marin Presa. Atunci, in perioada aia. Desert cultural? Doamne!”

„Eram la Cluj, intr-o seara, cu intelectuali clujeni. Si cu un om absolut fascinant. Teohan Mihadas. Am baut noi ce-am baut si am stat de vorba si mi-a spus un lucru extraordinar. Tudore, tu degusti poezia romana, valorile poeziei si ale limbii romane asa cum le gasesti si le transpui muzical, tu ti-ai ales asemenea poezii frumoase, cu o anume muzicalitate frumoasa, muzica pe care tu o canti vine din poezie. Da, dar mi-e teama de un singur lucru: ca aceste poeme splendide pe care le canti sa nu devina slagare. Pentru ca m-as intrista grozav daca, stand si band in cartier la mine cu carutasii, fumand tigari Carpati si band o bere Bucegi sau ce era pe vremea aia… as auzi la radio cantand Blaga, Arghezi… Nu, nu, nu! Poezia trebuie respectata, poezia nu trebuie sa fie la indemana oricui, decat a iubitorului de poezie. Daca o canta toti asa, o banalizeaza. Atunci am zis: Domle, e nebun! Nu vrea sa ma lase sa… Acum, intre noi fie spus, i s-a indeplinit dorinta: cantecele mele nu se canta. Acuma beneficiez si de ajutorul posturilor de radio, care nu difuzeaza niciodata cantecele mele, ca cica n-am target.

M-a intrebat unu’ de la mine de pe strada, Tanase a lu Gascanu’, ceva de groaza, un tip fabulos: „Ba neica, dar de ce nu te aud, ma, si pe tine pe la radio? Imi da toti dracii pe acolo, de nu inteleg nimic.” Si eu, nebun, i-am spus: „Ba, nea Tanase, n-am target!” Ei au un fel de a reactiona asa, ca sa para ca nu… stiu ei despre ce e vorba, da’ nu… „Ce n-ai?” „N-am target!” „Ba, fir-ar al dracu’! Pai ce, ba, nu punem mana de la mana, noi, toti, de pe aci, de prin sat. Si iti dam target de asta, cat ai nevoie!” El, saracu’, a zis ca sunt un amarat, sarac, care n-am target, nici un target. Si a zis ca nu-i nimic, „facem noi rost. Daca nu dai ceva in tara asta, nu o sa castigi nimic. Si atunci punem mana de la mana si te ajutam noi”.

Dupa Cantecul brumelor, urmelor (Lucian Blaga), a fost invocat numele lui Dan Botta. „Fratele sau era mai cunoscut, si ca poet, si ca actor. Insa Dan Botta a fost un poet absolut remarcabil. El a fost chiar fratele lui Emil Botta, amandoi poeti extraordinari. Ascultam o poezie a lui Dan Botta.” – Muge-un cerb.

„Pentru mine, poezia pe care o s-o cant acuma, are cea mai profunda stare de tristete. Pentru mine, personal. O poezie scrisa de domnul Alexandru Macedonski. Genialitatea acestor oameni, in general a artistilor, e ca sunt atemporali. Adica se potrivesc vorbele pe care le-au scris… Shakespeare e foarte contemporan. Eminescu, Macedonski. Sunt… ca si cand le-au scris ieri. Caragiale. Arta nu cred ca a progresat. Nu cred ca progreseaza. Arta e arta”, a atras atentia maestrul si a cantat Rondelul rozelor de mor.

„Mai tineti minte perioada anilor ’90, cand parca innebunise tot poporul roman? „Jos comunistii, jos comunistii!” Era ceva de groaza. Am ajuns pan’-acolo, incat l-am scos din cartea de literatura de clasa a X-a, pe poetul comunist Nicolae Labis. Am scos Moartea caprioarei din cartile de clasa a X-a, a XI-a, pentru ca cineva a zis: „poetul comunist Nicolae Labis”. Urata perioada am avut noi in vremea aia. Nu cred ca ne-am revenit nici acuma definitiv, dar parca suntem mai toleranti acuma. Nu, cred ca suntem nepasatori”, a constatat Tudor Gheorghe si a oferit un Dans al poetului comunist Nicolae Labis.

„Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.

Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.

Fara nici o soapta. Numai sa-mi intinzi

Bratele de aer ale clipei duse.”

„O fire vesela, un epigramist de geniu. Nu ai crede ca a fost capabil de atata sensibilitate poetica. Al. O. Teodoreanu. Acest Lied al domniei sale, aproape ca un recviem”, au fost cuvintele care au descris poate cea mai trista melodie a serii.

„Toamna a cazut

Peste parcul mut

Tainicule dor

In zadar te alint

Trandafiri mor

Visurile mint”

„Hai sa auzim acum un poem despre toamna. Si pe asta ar trebui sa o inapoiem cartilor de citire. Toamna domnului Goga, Octavian Goga”, a anuntat maestrul Tudor Gheorghe, pentru ca apoi sa incerce o reconciliere post-mortem intre Ion Barbu si Tudor Arghezi.

„Cu o rautate cunoscuta, Ion Barbu desfiinta aceasta poezie a domnului Tudor Arghezi. Ei nu s-au inteles, catusi de putin, toata viata. Eu, care sunt un impaciuitor, am facut un spectacol in care chiar incercam sa-i impac si pe Eminescu cu Macedonski. Sa se simta si ei bine, sa nu mai fie suparati pe lumea cealalta. Sa cantam acum poezia pe care a desfiintat-o, cu rautate, Barbu, una dintre cele mai frumoase poezii despre toamna din literatura romaneasca. Si dupa aceea, o sa recitam o poezie a lui Ion Barbu, sa vedeti ce aproape sunt unul de altul, prin genialitatea lor poetica.”

„Niciodata toamna nu fu mai frumoasa

Sufletului nostru bucuros de moarte” (Niciodata toamna – Tudor Arghezi)

„Din punct de vedere artistic, asa cum a fost construit acest spectacol, el, regizoral vorbind, se incheie aici. Pentru ca, ce sa mai, dupa Arghezi si Barbu, din punct de vedere poetic e greu sa mai canti altceva. Unde sa te mai duci? Si eu am incheiat aici. Asa ar fi fost frumos, sa ies afara, sa vin de cateva ori, ca asa se face, nu ca ati fi simtit dumneavoastra neaparat sa mai vin eu, dar ne-a intrat in reflex. „Hai, domle, sa aplaudam pana se intoarce”. Si eu, la insistente, ma fac, ma frasui, dup-aia vin si „Bine, va mai cant un cantec!” Nu sunt cu chestiile astea penibile. Va mai cant un cantec, din dorinta de a nu va… din mila, zic eu!

Pentru ca nu vrea sa va las afara, sa iesiti din sala cu sentimentul asta de tristete… Destul ca o sa va intristati cum ajungeti acasa. Va intristati imediat. Dati pe stiri… ce sa mai! Dar eu n-am inima sa va las asa. Zice asa de frumos Toparceanu… „Cand ma gandesc c-o sa va inghete iarna mizerabila, ma apuca o tristete iremediabila”. Deci n-o sa va las sa plecati afara cu sentimentul asta de tristete al toamnei. Si sa plecam cu un tonus fericit, sa mergem fericiti spre urne, pe 22″, a glumit maestrul, facand aluzie, din nou, la alegerile prezidentiale…

… si oferindu-ne, la final, Pedeapsa macului, de Vasile Voiculescu.