Sari direct la conținut

Franta: Producatorii de legume au obtinut daune de un milion de euro de la grupul Carrefour pentru practici comerciale similare celor din Romania

HotNews.ro

Federatia Nationala a Producatorilor de Legume din Franta a castigat procesul impotriva grupului de retail Carrefour. Curtea de apel din Caen a decis in 18 martie ca societatea Interdis (membra a grupului Carrefour) sa plateasca Federatiei un milion de euro daune si dobanzi, ca reparatii pentru prejudiciul cauzat in perioada 2000-2001 prin impunerea unui contract tip de prestari servicii specifice si a unor taxe similare celor practicate si in Romania de marii retaileri.

In Franta se poate: producatorii de legume au dat in judecata Carrefour, iar tribunalul a decis ca retailerul trebuie sa plateasca prejudicii pentru taxele off-invoice (care nu apar in factura furnizorului, dar sunt mai apoi facturate de retailer) de un milion de euro si dobanzi pentru impunerea unor contracte-tip de rpestari servicii in perioada 2000-2001, informeaza un comunicat al Federation Nationale des Producteurs de Legumes (FNPL).

Decizia Curtii sanctioneaza practicarea unor taxe off-invoice, foarte frecvente, care impun producatorilor sa plateasca anumite prestatii centrelor de achizitii fara a plati de fapt un serviciu real. Aceste practici – care au ca efect reducerea profitului producatorilor – ii determina pe acestia sa vanda sub pretul de productie atunci cand situatia lor de dependenta economica nu le permite sa conteste contractele impuse de retailer, arata producatorii francezi de legume.

FNPL a pus la dipozitia Curtii 183 de contracte din perioada cercetata, contracte in valoare totala de mai mult de 3,6 milioane de euro.

Potrivit producatorilor de legume francezi, decizia Curtii de Apel „a demonstrat rolul organizatiilor sindicale agricole care sunt adesea singurele care denunta acest gen de contracte, tinand cont de dependenta economica in care se gasesc producatorii”.

Aceleasi practici si in Romania, dar nepedepsite

Si in Romania patronatele si sindicatele din industria alimentara au denuntat si ele public „abuzul de putere al supermarketurilor”, aducand drept argumente exemple de prevederi din contractele incheiate cu retailerii.

Toate contractele incheiate intre supermarketuri si furnizori contin solicitarea de catre supermarketuri a unor „bonusuri, taxe si discounturi ” foarte mari si intr-o continua crestere, arata reprezentantii partronatelor si sindicatelor din industria alimentara. Ei vor ca toate bonusurile care nu au o influenta asupra pretului de vanzare, dar care creeaza o mare presiune asupra costurilor furnizorilor, sa fie trecute in contracte, iar acest lucru ar vrea sa fie stipulat intr-un Cod de Bune Practici Comerciale.

Dupa o discutie intre cele doua tabere mediata de ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, saptamana trecuta, acesta a propus constituirea unui grup de lucru a carui sarcina este intocmirea Codului de Bune Practici.

In sedinta de miercuri, Guvernul a decis constituirea acestui grup de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ai Ministerului pentru IMM,Turism şi Profesii Liberale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro