Sari direct la conținut

Furie la Beijing, după ce Dalai Lama a fost premiat la gala Grammy 2026. „Instrument de manipulare politică anti-China”

HotNews.ro
Furie la Beijing, după ce Dalai Lama a fost premiat la gala Grammy 2026. „Instrument de manipulare politică anti-China”
Dalai Lama, liderul spiritual al budiștilor tibetani și una dintre cele mai cunoscute figuri religioase din lume. Credit line: Hindustan Times / imago stock&people / Profimedia

Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 90 de ani, a fost recompensat cu primul său Grammy, la ediția din 2026, pentru „cel mai bun audiobook”.

Dalai Lama şi-a exprimat luni „recunoştinţa” după ce a fost recompensat duminică, la Los Angeles, cu primul său Grammy pentru pentru cartea sa audio „Meditaţii: Reflecţiile Sanctităţii Sale Damai Lama”.

Într-o declarație de pe site-ul său web, el a declarat că a considerat premiul „o recunoaștere a responsabilității noastre universale comune”, potrivit AP.

„Cred cu adevărat că pacea, compasiunea, grija faţă de mediul nostru şi înţelegerea unităţii omenirii sunt esenţiale stării de bine colective a celor opt miliarde de fiinţe umane”, a adaugat el, citat de AFP, citat de News.ro.

Cartea sa, care este disponibilă pe aplicațiile de streaming audio, cum ar fi Spotify, Apple Music și Deezer, a fost realizată cu ajutorul cântăreţei pop Maggie Rogers şi a compozitorului american Rufus Wainwright, care a primit duminică premiul în numele lui Dalai Lama.

Dalai Lama, inamicul Chinei

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace trăieşte în exil în India din 1959, când trupele chineze au înăbușit o revoltă în capitala tibetană, Lhasa. El este considerat în întreaga lume campionul libertăţii Tibetului, cu excepţia Beijingului, care-l consideră inamicul său.

China, care guvernează Tibetul ca o regiune autonomă, a fost acuzată că încearcă să elimine limba, cultura și identitatea tibetană.

Beijingul a criticat luni prima victorie a lui Dalai Lama la premiile Grammy, apreciind că disctincția industriei muzicale pentru o carte audio este folosită drept „instrument de manipulare politică anti-China”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a declarat: „Este bine cunoscut faptul că al 14-lea Dalai Lama nu este doar o figură religioasă, ci un exilat politic angajat în activități separatiste împotriva Chinei sub pretextul religiei.”

Beijingul și Dalai Lama se ceartă, de asemenea, pe tema viitorului succesor al liderului spiritual . Budiștii tibetani cred că Dalai Lama sunt reîncarnări ale unui lider spiritual născut pentru prima dată în 1391.

Beijingul susține că următorul Dalai Lama se va naște în Tibet și va fi recunoscut de Partidul Comunist aflat la putere, în timp ce Dalai Lama a declarat că succesorul său va proveni dintr-o țară liberă și că China nu are niciun rol în acest proces.

INTERVIURILE HotNews.ro