Implicarea Elenei Ceauşescu în acordarea unor burse şi achiziţionarea de licenţe de fabricaţie şi avioane

Nu ştia mare lucru, dar vorbea ca să se afle în treabă. Lipsită de cultură generală şi de o pregătire tehnică necesară pentru a înţelege ceea ce se propunea în şedinţele la care participa, Elena Ceauşescu a devenit încă de la mijlocul anilor ’70 ţinta ironiilor şi a glumelor nesărate făcute de români pe seama sa.

La reuniunea din 30 octombrie 1978 a Biroului Permanental Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., consoarta preşedintelui României a reuşit să confunde cu nonşalanţă Sri Lanka (stat şi insulă în Oceanul Indian) cu Sierra Leone (o ţară situată în Africa de Vest, cu o deschidere majoră la Oceanul Atlantic). Fără să exprime vreun regret faţă de Cornel Burtică (ministru al Comerţului Exterior), care a încercat să o corecteze, ea a replicat: „Păi Sierra Leone, tot aia este”[1]. Apoi, a încercat să îl convingă pe soţul său să micşoreze numărul de burse şi de locuri de studii acordate de statul român pentru diverşi cetăţeni străini, în anul de învăţământ 1978/1979 – deşi o parte dintre aceştia urmau să îşi achite singuri şcolarizarea, în valută.

Deoarece Iugoslavia era un stat întreg la vremea respectivă, Elenei Ceauşescu nu i-a venit ideea să spună în mod public „Priştina” în loc de „Podgoriţa”, aşa cum a făcut doamna Vasilica-Viorica Dăncilă în cursul vizitei sale în capitala Muntenegrului (25 iulie 2018). Există, totuşi, cel puţin o asemănare la cele două personaje feminine: ambele au ajuns în guvernul României fără să aibă un merit personal în acest sens. Tovarăşa Elena Ceauşescu a îndeplinit funcţia de prim-viceprim-ministru până la 22 decembrie 1989, iar doamna Vasilica-Viorica Dăncilă s-a cocoţat cu o treaptă mai sus decât soţia primului preşedinte al României.

Dar să revenim la şedinţa de pomină din 30 octombrie 1978 a Biroului Permanental Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., unde Elena Ceauşescu s-a amestecat într-o discuţie despre nişte probleme tehnice înregistrate în industria constructoare de maşini din România, astfel: „Dacă motorul nu este bun, nu poate să meargă. Cum poate să meargă un motor dacă nu este bun?!”[2].

La punctul 4, aflat pe ordinea de zi a şedinţei, s-a discutat despre posibilitatea achiziţionării unei licenţe de fabricaţie oferite de compania olandeză „Stork” pentru o maşină de imprimat ţesături (cu maxim 16 culori), echipată cu şabloane rotative şi uscător. Valoarea totală a licenţei, a documentaţiei şi a asistenţei tehnice (inclusiv know-how) era de 4,855 milioane lei valută (Vest). Reprezentanţii Ministerului Industriei Uşoare au propus firmei olandeze ca 20% din valoarea contractului să fie plătită cu bunuri oferite de partea română în contrapartidă.

Acel import de licenţă fusese prevăzut în planul cincinal aprobat la Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român, la o valoare estimată de 10 milioane lei valută (Vest). După trei ani de la începerea producerii maşinii respective în România, gradul de asimilare a acesteia în fabricaţie urma să ajungă la 80% şi reprezentanţii Ministerului Industriei Uşoare doreau să mărească gradul de integrare până la 95%, după ce primeau de la firma „Stork” documentaţia de execuţie.[3]

Anterior, autorităţile de la Bucureşti şi-au trimis reprezentanţi la diferite companii din Olanda, Italia, Franţa şi Elveţia pentru a cunoaşte ofertele firmelor concurente şi condiţiile puse de acestea pentru contractul de licenţă.[4]

Partea română a obţinut de la comania „Stork” dreptul de a exporta 10 dintre cele 32 de maşini prevăzute pentru a fi realizate în România, în cei cinci ani de valabilitate a contractului de licenţă – în condiţiile în care Ministerul Industriei Uşoare avea nevoie de 28 exemplare pentru fabricile de ţesături din România. În consecinţă, pentru export rămâneau, de fapt, doar patru maşini şi acestea puteau fi comercializate în 39 de state din Europa, Asia, Africa şi America de Sud, în ultimii doi ani de valabilitate a contractului de licenţă. După expirarea sa, partea română avea dreptul să exporte maşina respectivă fără restricţii şi fără să achite vreo taxă de proprietate intelectuală impusă pe licenţa de fabricaţie.[5]

În documentele trimise la 12 octombrie 1978 de Manea Mănescu (prim-ministru) şi Gheorghe Oprea lui Nicolae Ceauşescu s-a menţionat despre „şcolarizarea personalului român în uzinele partenerului (800 zile-om) şi asistenţă tehnică acordată în România (200 zile-om). Pentru transportul, diurna şi cazarea specialiştilor se vor suporta în plus, faţă de costul licenţei, cheltuieli în valoare de 1.461 mii lei, din care 285 mii lei valută devize libere”[6]. Elena Ceauşescu nu a înţeles textul respectiv şi a încercat pe diferite căi să blocheze aprobarea cumpărării acelei licenţe de fabricaţie la reuniunea din 30 octombrie 1978 a Biroului Permanental Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

În cursul discuţiei care a avut loc la şedinţa din 30 octombrie 1978, Lina Ciobanu (ministru al Industriei Uşoare) a insistat pentru cumpărarea licenţei de fabricaţie şi a afirmat că inginerii români au demontat maşina respectivă pentru o operaţiune de „reverse engineering”, însă au eşuat în tentativa de a o copia în mod fraudulos deoarece era utilajul era prea complicat pentru ei. Nicolae Ceauşescu a fost de partea Linei Ciobanu, în disputa pe care aceasta a avut-o cu Elena Ceauşescu, iar membrii Biroului Permanent au fost de acord să fie cumpărată licenţa de fabricaţie propusă.

Probabil enervată de faptul că soţul său nu a hotărât cum dorea ea, Elena Ceauşescu a intervenit în problema burselor şi a locurilor de studii pe care statul român le acorda în anul de învăţământ 1978-1979 unor cetăţeni străini, precum şi în cazul achiziţionării a două aparate BAC 1-11 (în variantă VIP) pentru Flotila 50 Aviaţie Transport. Încă o dată, soţia preşedintelui României demonstra că se băga în seamă şi vorbea fără să cunoască realitatea. De exemplu, ea a afirmat că modelul BAC 1-11 (seria 475) era mai mare decât BAC 1-11 (seria 500).[7]Analiza dimensiunilor celor două aparate de zbor britanice demonstrează contrariul.

Acest caz ne-a adus aminte de un alt personaj de poveste, Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei, Cercetării și Tineretului – care s-a făcut de râs în momentul în care a susţinut că 12 este mai mare decât 16.

Stenograma şedinţei din 30 octombrie 1978 a Biroului Permanental Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 30 octombrie 1978

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Manea Mănescu, Elena Ceauşescu, Iosif Banc, Cornel Burtică, Virgil Cazacu, Constantin Dăscălescu, Paul Niculescu, Ion Păţan, Gheorghe Rădulescu, Ilie Verdeţ, Ştefan Andrei.

Au fost invitaţi tovarăşii Lina Ciobanu, Ludovic Fazekaş, Angelo Miculescu, Ion Ursu, Ioan Avram, Neculai Agachi, Mihail Florescu, Traian Dudaş, Vasile Muşat, Suzana Gâdea, Vasile Voloşeniuc, Gheorghe Costea, Constantin Olteanu, Ion Hortopan, Petre Gigea, Nicolae Constantin, Marin Enache.

Tov. Nicolae Ceauşescu: […]

PUNCTUL 4

Achiziţionarea licenţei de fabricaţie a maşinilor de imprimat cu şabloane rotative – inclusiv uscătorul.

[Nicolae Ceauşescu:] Ce reprezintă asta? De unde vreţi s-o luaţi?

Tov. Lina Ciobanu: Din Olanda, face parte din programul de asimilări.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi nu avem în ţară?

Tov. Lina Ciobanu: Avem 15% şi vreau să vă raportez că împreună cu licenţiatorul facem o parte din maşină, însă în 1979 am contractat 5 maşini (sic!)[8] şi în continuare construcţia de maşini îşi va aduce aportul realizând 25% din subansamble, însă trebuie să cumpărăm licenţa, că în continuare avem nevoie de 25 de maşini.

Tov. Elena Ceauşescu: De ce s-o luăm după ce ai licenţa, ne dau banii afară, de ce? Licenţa se plăteşte? Nu faci maşina? Nu înţeleg de ce vreţi să luaţi licenţa dacă aveţi maşina?

Tov. Lina Ciobanu: Nu avem.

Tov. Elena Ceauşescu: Dar faceţi?

Tov. Lina Ciobanu: Numai o parte din subansamble.

Tov. Elena Ceauşescu: Dar nu aveţi una întreagă. Nu este în stare construcţia de maşini să facă?

Tov. Lina Ciobanu: Ne trebuie documentaţia.

Tov. Elena Ceauşescu: Chiar aşa, cercetătorii de la construcţia de maşini nu fac nimic?

Tov. Lina Ciobanu: Noi am dezmembrat însă aceasta este o maşină foarte complicată. Se dezvoltă foarte serios industria şi avem nevoie de aceste maşini. Tovarăşii ar trebui să spună ce pot să facă la construcţia de maşini.

Tov. Paul Niculescu[-Mizil]: Vreau să spun că m-am ocupat şi eu de această maşină. Este în măsură să sporească competitivitatea produselor noastre pe piaţă. Fac repede produse. Dacă vrem să facem noi această maşină, putem să mergem pe două căi: s-o facă construcţia de maşini sau, dacă nu, s-o importăm. Dacă face construcţia de maşini, o face peste 5 ani, dacă construcţia de maşini se angajează s-o facă repede atunci este bine. Este o maşină completă. Merită s-o facem [pentru] că facem o economie mare. În orice caz, maşina trebuie s-o avem într-un fel sau altul.

Citeste intreg articolul si comenteaza pecontributors.ro