Intre Craciun si Bolkestein? (de Cristian Parvulescu)

S-ar putea ca acest 1 decembrie sa fie ultimul in care incertitudinea asupra aderarii la UE sa mai planeze. Anul viitor, sarbatoarea nationala ar sta sub semnul integrarii. Anticipind comemorarile oficiale ale revolutiei, traditional rigide, si anuntind Sarbatorile, 1 decembrie marcheaza inceputul bilantului. Anul ce se incheie intr-o luna a fost dominat de tema integrarii.

Toate celelalte, foarte mediatizate, subiecte (alegeri anticipate, demisia guvernului, grupurile de interese transpartinice) au fost manevrate intr-o scenografie care folosea acelasi fundal martor: integrarea. In aceasta logica, anul acesta, ziua nationala pare a sta sub semnul lui Bolkestein.

Pentru a transfera dezbaterea in spatiul simplist al propagandei, chiar numele fostului comisar european a fost schimbat: pentru a rima cu Frankenstein a fost transformat in Bolkenstein. Astfel, imaginea unei Uniuni Europene apocaliptice, partizana a unui capitalism ultraliberal, a fost fabricata si apoi utilizata fara discernamint.

Inevitabil, sablonul a poposit pe tarimul mioritc, iar folosirea sa chiar inaintea zilei nationale induce efecte perverse.

Relansarea zilei nationale ca simbol al armoniei regasite este pusa sub semnul indoielii. Incet, temerile privind „costurile” integrarii au invadat imaginarul colectiv. Recenta incordare antibolkesteiniana a unor confederatii sindicale romanesti ar putea fi si consecinta acestui cadru.

Dar coincidenta intre momentul, cel putin atipic, al reactiei sindicale, si ziua nationala potenteaza contrastele. Prin metoda contrastului, sugestiile abunda: suveranitatea nationala este pusa in opozitie cu dirijismul Comisiei Europene, interesul national cu cel al companiilor multinationale si democratia nationala cu birocratismul bruxellez.

Reproducind stereotipuri occidentale, politicieni si sindicalisti pierd din vedere contextul.

Necunoscut cita vreme era comisar european, Frits Bolkestein a devenit inamicul public numarul 1 al campaniilor pentru contestarea Constitutiei europene. Neobservat in 2004, atunci cind a fost propus, proiectul de directiva ce ii poarta numele a devenit in 2005 leit-motivul transideologic al contestatarilor de toate directiile.

Liberalizarea si dereglementarea serviciilor la nivelul pietei unice europene au trezit, in contextul tensionat al campaniilor pentru referendumul privind Constitutia europeana, in Franta, dar nu numai, suspiciunea complotului patronal. Stinga si dreapta au fost, din motive diferite, la unison. Tema instalatorului polonez exprima cel mai bine aceasta paradoxala intilnire.

Temerile provocate de extinderea UE s-au dezlantuit. Nationalismul a mizat pe protectia pietelor nationale impotriva fluxurilor migratorii, pe cind socialismul dizident a speculat tema destructurarii modelului social european.

Daca subiectul dumping-ului social avea sens in statele occidentale, acolo unde serviciile reprezinta 70% din PIB, iar piata muncii este surpasaturata, in Romania, unde serviciile ating in jur de 40% din PIB, problema nu se poate pune.

Principiul tarii de origine, cel care a justificat ostilitatea sindicatelor occidentale, nu afecteaza drepturile salariale si conditiile de munca ale lucratorilor din servicii delocalizate spre vest. El poate eventual periclita locurile de munca ale muncitorilor din statul de destinatie, si doar in masura in care costurile serviciilor sint mai mari decit in tara de origine.

Prin aceasta prevedere, prestatorul de servicii este supus doar legii statului in care firma isi incepe activitatea (tara de origine), ceea ce creeaza premisele furnizarii libere de taxe si alte costuri a serviciilor in mai multe state membre.

Dezbaterea privind consecintele directivei merita facuta, dar startul este ratat. Daca pentru prima data o dezbatere interna din UE este prezenta si in Romania, continutul discutiei este denaturat. Directiva privind serviciile nu va fi adoptata inainte de sfirsitul anului 2006, foarte probabil mai tirziu. Nimic nu indica urgenta unei actiuni sindicale pripite.

Impactul sau asupra economiei romanesti ramine de analizat, dar fara presupozitii si idei preconcepute. Nu insa inaintea Craciunului, si nu sub eticheta Bolkenstein.