Sari direct la conținut

Leul moldovenesc a scazut la cel mai mic nivel fata de dolar din ultimii 21 ani

HotNews.ro

Leul moldovenesc s-a depreciat luni la cel mai redus nivel fata de dolar din ultimii 21 de ani, in contextul in care economia Rusiei, cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, se indreapta catre recesiune in urma sanctiunilor impuse de tarile din Occident, potrivit Mediafax, potrivit Mediafax.

Leul moldovenesc a scazut cu 5,3% la 20,475 unitati pentru un dolar, cea mai joasa cotatie incepand cu 1994, de cand Bloomberg a inceput sa arhiveze datele privind evolutia monedei din Republica Moldova.

De la inceputul anului, leul moldovenesc s-a depreciat cu 24% fata de dolar, a treia cea mai slaba performanta la nivel global, dupa grivna ucrainiana si rubla belorusa.

Economia Moldovei, o tara cu 3,6 milioane de locuitori, este afectata de scaderea exporturilor catre Rusia si Ucraina, pe fondul conflictului dintre acestea din urma.

Exporturile Moldovei catre cele doua tari au totalizat 508,2 milioane de dolari in primele 11 luni ale anului trecut, in scadere cu 41% de la 716,1 milioane de dolari in aceeasi perioada din 2013. Exporturile catre Rusia s-au redus cu 31%, iar cele catre Ucraina cu 20%, potrivit datelor Institutului National de Statistica din Republica Moldova.

„Cea mai mare presiune este resimtita dinspre Rusia, care ramane principalul importator pentru produsele din tarile din Comunitatea Statelor Independente. In cazul Moldovei, declinul grivnei si al economiei Ucrainei in general intensifica efectul negativ pe leu”, a declarat pentru Bloomberg Vladimir Osakovski, economist sef al Bank of America din Moscova.

Cetatenii moldoveni care lucreaza in strainatate au trimis anul trecut in tara 1,6 miliarde de dolari, din care 994 milioane au provenit din Rusia, potrivit datelor bancii centrale de la Chisinau.

Raportat la 2013, remiterile catre Republica Moldova au scazut anul trecut cu 31%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro