Locuitorii din Cotroceni protesteaza miercuri, in fata Ministerului Dezvoltarii, impotriva unui bloc care s-ar ridica ilegal in cartierul lor
Mai multi locuitori din cartierul Cotroceni au anuntat ca vor protesta miercuri intre orele 12.00-14.00 in fata Ministerului Dezvoltarii, deranjati de faptul ca lucrarile la constructia de pe strada Carol Davila, nr 21 A, continua desi instanta a decis sistarea acestora. Protestatarii solicita Ministerului sa ordone Inspectoratului de Stat in Constructii oprirea lucrarilor si sa inainteze Parchetului un dosar penal in acest caz, potrivit unui comunicat emis de Asociatia Salvati Bucurestiul. ONG-ul sustine ca blocul, care a apartinut omului de afaceri Marius Locic si avocatului Valeriu Stoica, este ridicat in mod ilegal, iar autoritatitatile sunt complice la aceasta ilegalitate.
„Executarea autorizatiei de construire este suspendata prin sentinta Tribunalului Bucuresti pronuntata in 4 mai 2012. Cu toate acestea, lucrarile au reinceput pe 18 decembrie 2012. Sesizat pe 20 decembrie 2012, Inspectoratul de Stat in Constructii nu a luat nicio masura pana in acest moment. Lucrarile de construire la imobilul din str. Carol Davila nr. 21 constituie infractiuni din doua motive: incalca dispozitia Inspectoratului de Stat in Constructii de sistare a lucrarilor si se executa lucrari de construire neautorizate intr-o zona protejata”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Salvati Bucurestiul.
ONG-ul sustine ca autorizatia de construire emisa de Primaria sector 5 ar fi ilegala din urmatoarele motive:
– prin Hotararea Consiliului General nr. 232/2005 s-a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru str. Carol Davila 32-34A si pentru str. Carol Davila 21A – str. Toma Ionescu nr. 4, beneficiar fiind Marius Locic. PUZ-ul prevedea o inaltime maxima de P+4 etaje, un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 2,5 si un Procent de Ocupare al Terenului (POT) de 55%.
– acest PUZ a fost modificat printr-un altul aprobat prin Hotararea Consiliului General nr. 44/2009. Prin noul PUZ se marea CUT de la 2,5 la 3,2 si suprafata de ocupare a terenului de la 55% la 70%. Pe suprafata ramasa de 30% prevedea spatiu verde. Beneficiarul PUZ era in continuare Marius Locic.
– in baza ultimului PUZ a fost emisa autorizatia de construire nr. 611-D din 13.10.2009 de catre Primarul Sectorului 5. Beneficiari: Valeriu Stoica, Cristiana Salomie si firma Euro Grup Intertrade SRL (apartinand lui Marius Locic). Autorizatia prevede doua etaje mai mult decat prevede PUZ-ul zonei, prevede ocuparea la sol a 90% din teren fata de 70% cat prevedea ultimul PUZ aprobat, nu are aviz PSI desi este vecin cu o benzinarie. Pe 16 octombrie 2009 expira competenta Primarului Sectorului 5 de a emite autorizatii de construire in zone construite protejate, aceasta trecand la Primaria Capitalei. Pe ultima suta de metri, Primarul Sectorului 5 s-a grabit sa rezolve solicitarea de fata, eliberand autorizatia pe 13 octombrie 2009.
– pe 8 octombrie 2011 Primarul Sectorului 5 semneaza in mod ilegal prelungirea autorizatiei de construire. Prelungirea ar fi putut fi facuta doar in primul an dupa emiterea autorizatiei, adica pana pe 13 octombrie 2010.
Omul de afaceri Marius Locic, invinuit in dosarul Voicu, si fostul ministru al Justitiei, Valeriu Stoica s-au asociat in 2008 pentru a construi un bloc de patru etaje cu pod locuibil in cartierul Cotroceni, pe strada Carol Davila.
Santierul din str. Carol Davila 21 A_2012
Foto: Asociatia Salvati Bucurestiul
Incepand cu decembrie 2008, cei trei, reprezentati de Marius Locic, incep sa semneze antecontracte de vanzare-cumparare cu persoane fizice, care platesc sume consistente pentru apartamentele care urmau sa fie construite.
Marius Locic si SC Locic Imobiliare se obligasera sa construiasca imobilul pana pe 15 iunie 2010. Nu se achita de aceasta obligatie. Mai mult, SC Locic Imobiliare intra in faliment pe 22 octombrie 2010. Cei 12 semnatari ai antecontractelor de vanzare-cumparare raman in aer. Semneaza pe 16 septembrie 2011 un contract de cesiune cu Marius Locic si SC Locic Imobiliare, prin care preiau de la acestia obligatia de finantare a imobilului.
Pe 6 martie 2012, Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei, la cererea Asociatiei Salvati Bucurestiul. Beneficiarii autorizatiei au fost aparati de cabinetul de avocatura Valeriu Stoica, care au reusit sa obtina numeroase amanari.
Potrivit Salvati Bucurestiul, beneficiarii autorizatiei au refuzat sa opreasca lucrarile, iar Inspectoratul de Stat in Constructii si Primaria Municipiului Bucuresti au refuzat sa vina pe santier sa dispuna acest lucru. Abia pe 20 martie 2012 , inaintea unui miting planificat in fata Ministerului Dezvoltarii, inspectorii de la Inspectoratul de Stat in Constructii au oprit lucrarile.
Pe 30 mai 2012, Tribunalul Bucuresti a pronuntat o noua decizie de suspendare a executarii autorizatiei de construire, in dosarul 6935/3/2012, la solicitarea unui vecin afectat.
Pe 02.07.2012, printr-o decizie surprinzatoare, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul si a casat prima sentinta a Tribunalului cu privire la suspendarea autorizatiei. Recursul privind anularea si celei de-a doua decizie de suspendare a autorizatiei de construire se va judeca pe 5 martie 2013.
Contactata de HotNews.ro in legatura cu legalitatea autorizatiei de construire, Manuela Merisca, unul dintre beneficiarii constructiei, declara in urma cu cateva luni ca se construieste in conformitate cu autorizatia de construire.