Mitocanul-spectator

Mitocanul este, in cele mai nefericite cazuri, si mare amator de arta. Sau mare amator de aparente. Mitocanul pseudointelectual nu e insa si un maestru in arta de a se deghiza, drept pentru care e usor de reperat in multimea de spectatori. De-ar fi si la fel de usor de anihilat…

Din seria „Cum ne mai batem joc de munca oamenilor”, teatrul e un domeniu fructuos pentru mitocani. Actorii isi dau obstescul sfarsit pe scena, iar marlanul hahaie, se pupa, sparge seminte, iar daca e simtit peste medie, se va multumi sa dea doar esemesuri, insa telefonul tot va bipai, tiui sau urla de foame.

In pofida avertismentului sonor de la inceputul fiecarei reprezentatii, il stiti, „Stimati spectatori, va rugam ca pe durata spectacolului sa va inchideti telefoanele mobile”, nesimtitul va fi in continuare un rebel al societatii si al bunului simt. Insa de vreme ce te adresezi cu „stimati”, e foarte probabil ca mitocanul in cauza sa creada ca nu vorbesti cu el si sa te ignore.

Iata, asadar, situatia ideala: „Stimati spectatori, va rugam ca pe durata spectacolului sa va inchideti telefoanele mobile. Bun, acum stam de vorba cu restul: Bastanilor/smenarilor/titanilor, rugamintea noastra umila este ca extraordinaria dumneavoastra sa binevoiasca macar a-si da telefoanele pe sailant, sa nu se mai lateasca pe cate doua scaune si, daca nu cerem prea mult, sa nu-i mai indese limba in ureche bucatii de langa el.”

Un tanar actor grabit pe care l-am intrebat care e cel mai urat lucru din teatru mi l-a indicat prompt pe mitocanul-spectator. Nu cunosc limite, respect, arta si per total, nu le pasa, ca ei sunt acolo doar pentru a fi vazuti, nu pentru a vedea. Solutia? Vrei bilet, te prezinti cu banii, cazierul si diploma de BAC.