Ne va învinge (și) ciuma rusească?

A trecut o lună de când ciuma rusească s-a năpustit asupra Ucrainei. Și ce facem de atunci noi, lumea, NATO, SUA, UE?

Ne-am trezit mai omenoși ca niciodată. Se țin concerte de solidaritate și se cântă imnul Ucrainei în toată lumea, de la Londra, la New York, la Sydney, la Berlin. Împodobim poduri cu jucării plasate strategic, să le vadă copiii greu încercați, să se bucure de ele, să mai uite de necazuri. Voluntarii nu mai prididesc cu atențiile, cu ajutoarele, cu omenia, peste tot, de la Vama Siret la vama din Tihuana. Asta în timp ce apar din ce în ce mai des imagini cu îngropăciuni pripite în gropi comune, cu spitale pline, și apeluri disperate la donații de sânge și medicamente.

Avem și întâlniri la nivel înalt, cu declarații de solidaritate, fonduri de urgență, planuri de revitalizare sau salvare economică, sloganuri, promisiuni, urale. Ovații lui Zelenski prin toate parlamentele occidentale. Mulțumiri profunde voluntarilor și profesioniștilor care se ocupă de victime, de cei mai afectați și vulnerabili.

America azvârle miliarde spre est mai ceva decât azvârle Putin cu bombe, CFR-ul dă bilete gratuite ucrainenilor, la Iași se instalează indicatoare în limba ucraineană… Până și vecinii mei texani au descoperit Ucraina pe hartă, și s-au trezit solidari cu ea (foto mai jos).

În fața a atâta solidaritate și omenie, am putea crede că n-are nici o șansă să ne învingă barbaria lui Putin, oricât de odios și înarmat ar fi el. Am putea crede că n-are nici o șansă ciuma rusească pe care, iată, o întâmpinăm atât de curajos, solidari și uniți. Dar, gândindu-mă la ce făceam noi toți, acum doi ani pe la ora asta, tare mi-e teamă că nu putem lua de bună victoria omeniei noastre.

Vi-l mai aduceți aminte pe Bocelli, cântând singur în fața Domului din Milano, pentru întreaga omenire, la începutul pandemiei? Dar zecile de mii care ieșeau la uși și geamuri în marile orașe din toată lumea și aplaudau și cântau seară de seară în cinstea medicilor și profesioniștilor din spitale? Dar grupurile de voluntari tineri care mergeau la cumpărături și duceau mâncare celor mai în vârstă, și mai vulnerabili? Dar zecile de orașe în care s-au pus jucărele de pluș în geamuri pentru a distra copiii? Dar camioanele militare care, în nordul Italiei, duceau morții spre gropi comune și îngropăciuni pripite? Urmate de alte gropi comune în Brazilia, India, Peru, Bolivia… Dar de zecile de semne și bannere din geamuri, de la uși, îndemnurile din media la generozitate și compasiune?

Atunci, față în față cu ciuma Covid, cât ne-a ținut omenia, solidaritatea și curajul? Cât a durat până au început unii să umble pe la spitale să filmeze paturi goale, ca “dovadă că nu e nici un Covid”, până s-au apucat să atace și să înjosească medici, să amenințe cu moartea profesori care au cerut elevilor să poarte măști la școală, să creadă și să răspândească cele mai crunte aberații și minciuni, fie despre inexistența bolii, fie despre “pericolul” purtării de măști, sau aberații crunte despre ineficacitatea ori “pericolul” prezentat de vaccinuri?

În mare parte, lipsa asta de umanitate care ne-a pătruns și ne-a dezbinat încet, dar sigur în anii pandemiei, care a erodat bunul simț, solidaritatea și curajul primelor zile, a fost alimentată pe net de mașinării de dezinformare și manipulare. Dar nu numai dezinformarea a fost de vină. Încrederea în știri false a fost, de fapt, doar manifestarea a ceva mult mai profund. Dincolo de jucării de pluș, concerte și aplauze la geam, după prima lună de ciumă, a trebuit cu toții să începem să facem sacrificii reale. Joburi pierdute, copii școliți acasă, oboseală, stres, frică, lipsă de viață socială, singurătate, boală, moarte. Și atunci, încet, încet, avântul primelor săptămâni, generozitatea și omenia, unitatea, frumoasa solidaritate, s-au atenuat cu mult în cele mai bune cazuri, ori s-au transformat în conspirații, paranoie, ură și mitocănie, în cele mai rele.

Va fi altfel cu ciuma rusească?

Mai ieri vedeam la TV doi “curioși” din județul Suceava care au condus la Kiev, să se convingă ei, cu ochii lor, că e război. Asemenea zevzecilor amintiți mai sus, care acum un an jumate căutau morții Covid prin spitale, ca să dovedească lumii că pandemia e o invenție. Mașinăria de dezinformare putinistă abia ce a început să umple mințile slabe cu apologii rusești și tot felul de conspirații anti-ucrainene. Iar acum ne putem aștepta ca ea să fie mult mai agresivă, pentru că de dezbinarea, frica și lipsa noastră de solidaritate, va depinde în mare măsură victoria Rusiei în Ucraina.

Țările NATO vor trebui să rămână unite în timp ce costurile alianței vor crește, vestul în general va trebui să rămână unit în fața multor noi obstacole și greutăți. Nu va fi ușor. Iar sacrificiile pe care trebuie să le facem cu toții din cauza războiului sunt tot mai multe și mai grele. Prețul benzinei, al gazului, al curentului, al alimentelor, vor continua să crească. Numai săptămâna asta, CFR a anunțat că va trebui să mărească prețul biletelor de tren de trei ori.

În America, sunt curioasă ce-o să facă texanii mei cu semnele de solidaritate cu Ucraina dacă o sa ajungă galonul de benzina la 7-8 dolari, dacă se va scumpi gazul din cauza noilor exporturi către Europa, sau dacă li se vor cere alte sacrificii concrete, precum trimiterea de mai multe trupe peste hotare. Companiile vestice numai acum ce încep să-și dea bine seama de pierderile pe care ele însele le suferă pe urma sancțiunilor economice. În Orientul Mijlociu au crescut alarmant prețurile la alimente care de obicei sunt furnizate de Ucraina, pe fondul deja existent al lipsurilor alimentare generate de o secetă acută. Asta în timp ce în Europa milioane de refugiați vor avea nevoie poate ani de zile de casă, masă, școală, îngrijiri medicale, vor intra pe piețe de muncă în competiție cu localnicii, vor avea nevoie de ajutor și protecție în fața a tot felul de hoți, șarlatani, traficanți de carne vie. Citeste continuarea pe Contributors.ro