O altă perspectivă asupra garsonierei de 11 mp din Cluj: ce înseamnă „locuință socială” în România versus Occident
Discuțiile despre garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj, scoasă la vânzare cu 37.499 euro, m-au convins să explorez puțin diferența dintre piața locuințelor sociale din România (unele vândute ca apartamente pentru clasa de mijloc) și cea din Occident.
HotNews.ro a lansat, împreună cu arhitectul Radu Negoiță, rubrica „Zona de confort”, o serie educativă pusă în slujba educării publicului larg. În 2021 am abordat tema metodelor prin care dezvoltatorii imobiliari fac profit în detrimentul confortului locativ. “Zona de confort” își lărgește sfera de acoperire în 2022 prin sondarea legăturilor dintre arhitectură, urbanism și societate.
Știrea că garsoniera de 11 metri pătrați din Cluj a fost scoasă la vânzare pentru suma de 37.499 euro a făcut ieri din nou carieră pe internet. Cum să plătești cu inima împăcată 3409 euro pe metru pătrat?
Oferta vine după ce, inițial, garsoniera fost scoasă la închiriere pentru 200 de euro pe lună, prilej de multe glume pe internet. Probabil că intenția agenției a fost să preseze potențialii clienți să se decidă. Pentru că ce se poate vedea în afara apartamentului nu prea arată de asemenea sume.
Deși motivele posibile pentru care cineva ar plăti 200 de euro pe lună pentru un apartament pot părea greu de înțeles, la prima vedere, eu nu cred că sunt, în totalitatea lor, iraționale. Variantele posibile:
- Ai nevoie de un spațiu minimal pentru activități de birou, iar chiriile spațiilor din clădirile de birouri sunt mult prea mari pentru ce îți permiți. Aici ai la îndemână baie, canapea și cafetieră, îți mai trebuie o măsuță pentru laptop, un pachet de cafea suficient de micuț și aia e.
- Puterea de cumpărare nu este o problemă, te cam grăbești (deci nu ai timp să cauți) și ai nevoie de un spațiu pe care îl vei folosi doar pentru dormit fix în cartierul respectiv, pentru când vii cu treburi prin oraș. Poți face duș, bucătăria e funcțională, spațiul e ușor de întreținut, ai doar de întins patul când te culci.
- Business-ul grație căruia prosperi necesită o canapea pe care îți poți întinde corpul, conexiune la internet și baie pentru igiena corporală. Venitul lunar este de câteva mii de euro. Să mai intru în detalii?
Cele trei sunt doar variante plauzibile (nu obligatorii) care au în comun condiția unei bune puteri de cumpărare și pe cea a folosirii ocazionale a spațiului – care nu va face limitările celor 11 mp să atârne atât de greu cum ar face-o asupra cuiva care ar locui garsoniera full-time (nu zic neapărat că nu va fi chiar ăsta cazul).
Legea care impune ca o garsonieră să aibă cei 37 mp utili a apărut în 1996 deci, dacă blocul face parte din categoria locuințelor construite în comunism pentru nefamiliști, nu există problema neadecvării la cadrul legal.
O astfel de locuință trebuie văzută mai degrabă ca o cameră de cămin decât ca garsonieră de sine stătătoare. Camera de cămin din campusul Facultății de Arhitectură de la Luminy (Marsilia) în care mi-am petrecut, în calitate de bursier Erasmus, anul universitar 2002-2003 era cam tot atât, iar toaletele erau pe hol.
În cameră aveam pat, birou și lavoar și nu era amenajată la fel de simpatic precum cutiuța de la Cluj. Nu aveam ferestre termopan, mistralul bătea printre foile de geam, iar chiria lunară se apropia de suma negociată sus-amintită. Era mai bine decât în căminele din România, unde se stă mai mulți în cameră, când rămânerea unei prietene peste noapte creează probleme diplomatice și logistice.
Ce n-are garsoniera de 11 mp: plită și cuptor – eu zic că cine s-a angajat să plătească chiria acolo a observat asta din poze (ceea ce sprijină cele trei ipoteze de deasupra). Mașina de spălat intră, chiar apare în clipul postat pe Youtube de Mircea Bravo. Blatul rabatabil se poate întinde pentru cine nu vrea să mănânce de pe canapea.
La baie vei avea mici probleme să te ridici de pe tron, asta e clar – dacă nu ai cei minim 1,20 m între peretele pe care stă fixat rezervorul toaletei (dacă rezervorul e la vedere) și lavoar trebuie să ai grijă să nu pleci cu chiuveta în brațe. Nici dușul nu permite cine știe ce lăfăială, dar furtunul are măcar o pară în capăt, deci nu e ca în taberele de la mare.
A propos – eu pariez că e cămin de nefamiliști, ați văzut cum arată coridorul de etaj?
Care sunt totuși avantajele cutiuței din Cluj
Hai să vedem ce are bun cutiuța de la Cluj: este ușor de menținut curățenia înăuntru – canapeaua are picioarele înalte, pardoseala este netedă și nu ai nevoie de aspirator pentru că îți ajunge un șervețel umed pentru tot spațiul (comentariu preluat de pe Facebook).
În dulapul cu oglinda inclusă în preț îți încape un umeraș întreg, iar contrastul dintre galbenul canapelei și peretele vopsit în gri-antracit îmi readuce în memorie amintiri frumoase din studenție cu planșele colegului de grupă Adi.
Ați observat în filmul lui Mircea Bravo și sistemul de uscat rufe care este poziționat optim pentru că orice rufă alegi să întinzi acolo va fi în afara razei de cuprindere a webcamului de la laptop – ceea ce contează, indiferent dacă faci streaming pe zoom cu colegii din firmă sau cu persoane pe care nu le cunoști și care poate că plătesc doar așa, să te vadă pe tine cum arăți și ce mai faci.
Oricum, țineți minte că în garsoniera asta sigur nu veți avea loc să vă întindeți sau să faceți piruete de salsa după cursuri online însă măcar arată decent. Se poate mult mai rău: pun mai jos imagini dintr-una unde baia a dat pe dinafară și s-a revărsat în bucătărie.
Fotografii primite pe Facebook de la un fan al paginii „Case Strâmbe pe Radar”
Garsoniera de la Cluj și locuințele sociale din Occident
Statele care construiesc locuințe sociale merg, oarecum, în pierdere – condițiile de creditare sunt blânde raportat la piața liberă iar destinatarii sunt persoane aflate în dificultate.
Oferă condiții spartane de confort pentru locatarii potențiali, iar majoritatea acestor locuințe au suprafețe foarte mici (e oricum mai bine să dormi acolo decât într-o parcare de mall sau sub un pod). Sunt rareori decomandate, cel mai adesea camera de zi este comună cu bucătăria și locul de luat masa iar, de multe ori, bucătăriile nu au ferestre.
Ăsta și e motivul pentru care îmi vine să urlu când noii dezvoltatori români oferă așa ceva, dar cu etichetă de “apartament cu ștaif”: pentru că au suprafețe sub ceea ce cere legea pentru locuințele standard, “ne-sociale”, iar spațiile sunt la fel de incomode ca cele din locuințele făcute pentru oamenii foarte săraci din Occident.
Există și nuanțe a propos de subiectul locuințelor ieftine: în lumea anglo-saxonă avem “social housing” – cazul sus-amintit și “affordable housing” – unde chiria este la maxim 80% din cea a pieței libere pentru ceva similar.
Locuințele sociale din Occident sunt un compromis asumat sincer în societățile lor: uite, nu avem o societate perfectă în care să putem garanta bunăstare fiecărui cetățean, dar măcar ne străduim să facem case și pentru cei aflați la ananghie – sunt mici și înghesuite, dar reușim uneori să le facem aspectuoase pe dinafară.
Lor le iese măcar partea asta, iar oamenii fără mijloace au șansa la un minim de decență locativă și când au o situație materială precară. La noi este reversul medaliei, garantat de corupția endemică și inerția factorilor de decizie cu care vine la pachet: România nu are program de locuințe sociale, dezvoltatorilor li se permite tacit să scadă standardele de confort locuințelor destinate clasei medii sub limita legală, iar pe dinafară 90% dintre blocurile noi au un aspect dezastruos indiferent de prețuri.
Nu e vorba doar de materialele de finisaj care îmbătrânesc în cinci ani cât fațadele interbelice în 50, dar cel mai adesea arată neprietenos, anost sau neinspirat. Vă pun, mai jos, câteva exemple de clădiri de locuințe sociale din Vest:
Exemplu de „AȘA DA”: Alexandra Road Estate – Camden, Londra, arh. Neave Brown, 1972-1979 Sursa: Wikiarquitectura
Rezolvarea ansamblului cu regim mic de înălțime a fost dictată de parcela lungă și îngustă dezvoltată de-a lungul Rowley Way și de nevoia de a izola interiorul sitului de zgomotul liniei ferate adiacente sitului (paralelă cu Rowley Way).
Ansamblul Walden 7 – St Just Desvern, Barcelona, arh. Ricardo Bofill, 1975.Sursa: archdaily.com
Ansamblul Walden 7 (de unde face parte schița de mai sus) conține 446 de locuințe și a fost construit cu un buget mai scăzut decât cel considerat normă pentru locuințele sociale în Spania la vremea respectivă.
Pentru a putea dilua “senzația de volum zdrobitor” rezultată din concentrarea excesivă de locuințe, arhitectul a adoptat politica porozității- volumul seamănă mai degrabă cu un burete cărămiziu decât cu un versant vertical de munte. Pentru că autorul a dorit să satisfacă nevoia de perspectivă a fiecărei unități locative, curtea interioară este un spectacol cromatic în sine, ca o grădină încremenită.
Izola Social Housing – Izola, Slovenia, Ofis Arhitekti, 2006 Sursa: archdaily.com
Proiectul colegilor de la Ofis Arhitekti a câștigat concursul organizat de guvernul sloven pentru proiectarea a două blocuri de locuințe sociale pentru tinere familii. A propos – știați că România nu are bază legală pentru organizarea de concursuri de arhitectură de interes public?
La noi încă funcționează, de facto, criteriul prețului cel mai scăzut (autoritatea contractantă are drept de decizie aici), iar licitațiile se organizează cu construcția la pachet. Cu alte cuvinte, șeful de asociere este firma de construcții care știe că dacă se complică pierde timp și nu câștigă bani în plus – asta ca să fie clar de ce așa ceva nu crește și în orașele noastre, deocamdată.
Aceasta este arhitectură care binedispune trecătorul. E colorată și veselă fără a fi țipătoare. Sursa: archdaily.com
Exemplu de „AȘA NU”: Corviale – Roma, arh. Mario Fiorentino 1973-1982 Sursa: archdaily.com
Există și exemple negative de locuințe sociale în Occident (ei pare că învață din ele): Corviale este un bloc lung de un kilometru la periferia Romei. Aspectul masiv de fortificație este strivitor raportat la peisaj. Planul inițial era ca etajul al patrulea al corpurilor de clădire înlănțuite să se folosească pentru spații comune și servicii comerciale.
Contractorul a dat faliment, iar etajul IV a devenit o platformă favorabilă construcției de locuințe improvizate – aici a fost sursa problemelor ulterioare ale cartierului care a devenit, treptat, focar de probleme sociale.
După anii 2000 o serie de inițiative civice au demarat proiecte de regenerare a ansamblului: la etajul IV se vor construi 103 apartamente noi pentru a aduce ordine în vechiul haos, iar spațiile comune și peisajul sunt subiectul discuțiilor arhitecților ce propun strategii de reîmprietenire cu locul.
Asta a fost pentru azi – încă așteptăm maturizarea la cap a democrației noastre, deoarece săraci nu mai suntem deja, ca societate: ne-am putea permite construcția de locuințe sociale dacă banii nu s-ar scurge așa de ușor printre tot felul de degete.
Cu un program bine gândit de locuințe sociale statul român ar putea să impună respectarea standardelor minime de confort pentru locuințele pe care dezvoltatorii privați le vând clasei de mijloc.
INTERVIURILE HotNews.ro