O tara vecina a carei viata politica merita o privire mai atenta (de Tom Gallagher)

Alegerile de la 26 iunie, din Bulgaria, au fost consemnate, cum se cade, in Romania, dar nu au starnit prea multe comentarii. La suprafata, evolutiile politice din cele doua state pe care le desparte Dunarea si care in cea mai mare parte a ultimei o suta de ani si-au intors spatele par sa convearga. Partidul la putere a pierdut puterea.

Nici unul dintre partide nu detine majoritatea absoluta, ceea ce face de neevitat o coalitie. Un partid al unei minoritati – in acest caz, Miscarea pentru Drepturi si Libertati, sprijinita de cei 800 de mii de cetateni bulgari de etnie turca, exercita o influenta mai mare decat i-ar permite forta electorala. De asemenea, prezenta la urne a fost cea mai mica de pana acum: 56%.

Dupa ce s-a asezat colbul ridicat de valtoarea evenimentelor, au iesit la iveala importante deosebiri si se contureaza invataminte de care cei care se considera reformatori ar trebui sa tina seama cu scrupulozitate. Centrul-dreapta ramane cel mai mare bloc electoral din tara.

Peste 40% dintre bulgari au votat pentru partide care s-au angajat fara ambiguitate de partea economiei de piata, a integrarii europene si a unei clare orientari pro-occidentale. Cu toate acestea, forta taberei reformiste este mult diminuata de conflictele interne.

Uniunea Fortelor Democratice (UFD), partidul care a condus primul guvern reformist pe fata, intre anii 1997 si 2001, este scindat fara speranta de reunificare.

Este singurul partid mare din regiunea Balcanilor condus de o femeie, Nadejda Mihailova, dar aceasta desfasurare l-a determinat pe Ivan Kostov, prim-ministru intre 1997 si 2001, sa desprinda din trunchi o formatiune numita Democratii pentru o Bulgarie Puternica.

Dimensiunea clasei de mijloc profesionale este relevanta. In 1989, aceasta clasa era, in Bulgaria, mai numeroasa decat in Romania, pentru ca omologul lui Ceausescu, Todor Jivkov, a practicat o forma mai putin primitiva de socialism de stat.

Acest sector al electoratului a fost consolidat in anii 1990 datorita faptului ca privatizarea s-a desfasurat mai rapid si a asigurat oportunitati pentru un numar mai mare de intreprinzatori decat in Romania. Veti avea dovada ca asa stau lucrurile comparand varietatea si calitatea firmelor private din statiunile de la Marea Neagra ale celor doua tari.

In 2001, UFD a fost penalizata de electorat pentru politica de austeritate, dar victoria a revenit altei forte de centru-dreapta, una cu o usoara coloratura populista, Miscarea Nationala Simeon al Doilea (MNS II). E greu de imaginat un asemenea partid venind la putere in Romania – inca o dovada ca „ingineria sociala” comunista din Romania a fost mai putin intensa in Bulgaria.

S-a dovedit, in cele din urma, ca lui Simeon ii lipseste „fibra populista” – lucru deloc surprinzator. El s-a inapoiat in Bulgaria de-abia in 1996, dintr-un exil care durase 50 de ani, dar a condus tara timp de patru ani cruciali pentru istoria ei, ani in care a intrat in NATO si a facut reforme mai rapide si mai pe placul Bruxelles-ului decat cele facute de Romania.

Alegerile din 26 iunie au redus la mai putin de jumatate voturile primite de MNS II, dar este posibil ca Simeon, un politician iscusit si rabdator, sa fi pregatit terenul pentru restaurarea Monarhiei, prin faptul ca a condus tara intr-o perioada care va fi considerata, este de sperat, un decisiv punct de cotitura pentru Bulgaria.

Faptul ca fostul Rege a reusit sa preia conducerea masinariei guvernamentale dovedeste ca Bulgaria este o tara mai usor de guvernat decat Romania.

De asemenea, nu au existat nici un fel de nereguli ca acelea care au aruncat o umbra atat de puternica asupra primului tur al alegerilor din noiembrie, anul trecut. Criminalitatea organizata este o problema mai mare in Bulgaria decat in Romania si exista acolo adversari ai unui sistem de justitie cinstit si eficient tot atat de bine infipti ca aceia din Romania.

Exista, insa, in Bulgaria, un grad de consens mai mare decat in Romania, intre fortele Stangii si cele ale Dreptei.

Partidul Socialist Bulgar este formatiunea care a intrunit cele mai multe sufragii – 31% din totalul voturilor. Este o forta pragmatica, care a sprijinit politici macroeconomice cu efecte nefaste asupra multora dintre adeptii partidului din randul persoanelor in varsta, muncitorilor si taranilor.

Intre 2001 si 2005, un sef al statului provenit din PSB, Gheorghi Pirvanov, detinator al unor insemnate prerogative reziduale, a cooperat cu Simeon. S-a facut chiar afirmatia ca acesti doi politicieni vor face schimb de functii – Simeon preluand Presedintia, pentru a fi garantul continuarii reformelor pentru Uniunea Europeana.

Serghei Stanisev, liderul PSB, este un istoric in varsta de 39 de ani, care si-a luat doctoratul la Moscova. Educatia sovietica a fost considerata intotdeauna un punct negru pentru Ion Iliescu, dar Stanisev a fost la Moscova pe vremea lui Gorbaciov, iar puternica orientare a Bulgariei spre Rusia a fost un factor pozitiv pentru aceasta tara, cel putin in ultima parte a anilor 1980.

Comunistii aflati atunci la putere au fost mai receptivi la vantul schimbarii care batea dinspre Rasarit. Comunistii, care s-au regrupat si au infiintat PSB dupa indepartarea lui Jivkov de la putere, nu au cedat, spre deosebire de FSN, tentatiei de a dezlantui nationalismul ca strategie de supravietuire.

Aceasta carte fusese jucata, cu rezultate dezastruoase, de Jivkov, in anii 1980, cand i-a obligat pe etnicii turci sa aleaga intre expulzare si abandonarea identitatii. Spre surprinderea multora, povestea Bulgariei in deceniul al noualea a fost „o ciocnire a civilizatiilor avortata”. Relatiile interetnice si-au revenit remarcabil de repede.

PSB era condus de personaje printre care pesedistul Viorel Hrebenciuc s-ar simti ca acasa: fosti tovarasi dispusi sa cada la invoiala cu primii veniti, cu conditia sa existe un stimulent financiar.

PSB i-a deziluzionat pe multi dintre alegatorii cei mai fideli. Asa se explica, in cea mai mare parte, ascensiunea partidului nationalist radical ATAKA, care a obtinut 8,1% din voturi. A fost pentru intaia oara in sase confruntari electorale ca un asemenea partid reuseste sa patrunda in Parlament. Formatiunea este condusa de Volen Siderov.

El nu este un ex-comunist demagog, ci un politician care s-a identificat cu partide necomuniste si care ulterior a devenit faimos prin intermediul televiziunii. Evolutii similare au avut si cativa dintre politicienii demagogi din Europa occidentala.

O cariera in mass-media s-ar putea dovedi trambulina pentru succesul unui partid post-Vadim. Este posibil ca niste romani ambitiosi, neafiliati cu adevarat nici unui partid, sa fi luat deja nota de succesul unui partid eurosceptic in Bulgaria, un partid care este ostil si minoritatilor care traiesc in acea tara.

In momentul in care scriu aceste randuri, nu este clar cum va arata viitorul guvern de la Sofia. As face insa afirmatia ca Bruxelles-ul va fi mai putin nelinistit in privinta evenimentelor din Bulgaria, decat este din cauza avantului reformist inca prea slab din Romania.

Romanii care doresc sa isi scoata tara din zona crepusculara a politicii au de invatat doua lectii importante. Prima lectie este pericolul dezbinarii fortelor de centru-dreapta. In Bulgaria, aceste forte sunt mult mai slabe decat par, din cauza gravelor conflicte interne in care s-au lasat atrase.

Cealalta lectie este ca PSB a fost cel care a impins Bulgaria in crahul financiar dezastruos din 1997, dupa ce economia nationala fusese jefuita de notabilitati ale partidului. Multa lume a prezis atunci ca PSB nu va reveni la putere inca multa vreme. A facut-o dupa numai opt ani – de buna seama, un motiv de adevarata satisfactie pentru PSB.

Tom Gallagher (Traducere de Iosif Klein Medesan)