Orgolii bine temperate (de Tom Gallagher)

Genotipul politicianului capabil a-si struni resentimentele avute fata de rivali constituie o specie rara, aparent pe cale de disparitie. Totusi, scena politica romaneasca dispune si de astfel de exceptii notabile, fara de care sistemul deja defectuos s-ar fi putut lesne deteriora complet.

Spre finele anilor ’90, desconsiderata si aspru criticata guvernare CDR avea putine sanse de supravietuire – dezamagirea publica era enorma, situatia economica devenea una din in ce mai precara. Anul 1999 aducea, in debut, o mineriada cu enorm potential anarhic si sfarsea cu invitatia lansata unui inexpresiv guvernator al Bancii Nationale de preluare a conducerii Guvernului.

Mugur Isarescu s-a dovedit curand o optiune acceptabila si, ca atare, bine tolerata de galcevitoarele partide coalitionare, dat fiind ca personalitatea sa aparent blajina nu parea sa pericliteze interesele vreuneia dintre parti.

Situatia se prezinta relativ identica si in zilele noastre – dintre toti sefii de institutii bancare de talia si influenta Bancii Nationale a unui stat, domnul Isarescu are, cel putin aparent, pe departe cei mai putini dusmani.

Mihai Razvan Ungureanu este un alt reprezentant al consensului si conduitei temperate, indispensabil tranzactarii afacerilor de stat in vremuri de disputa politica acerba. Timp de doi ani, fostul sef al diplomatiei romane a manevrat cu succes intre cele doua palate aflate in razboi, reusind pe de o parte sa castige increderea presedintelui, iar pe de alta sa ramana membru al PNL.

si-a tainuit cat se poate de bine mandria indubitabil ranita ca urmare a inlaturarii sale brutale – decise de premier pe motivul unei chestiuni absolut minore. In prezent, a revenit pe scena politica in fruntea listei candidatilor partidului sau pentru Parlamentul European, unde aptitudinile sale promit sanse de imbunatatire a imaginii liberalilor romani.

Personajul poate cel mai enigmatic din topul politicienilor ponderati este Mark? Bela. Aidoma unui presedinte de consiliu de administratie, reuseste sa mentina un echilibru intre oamenii de afaceri, avocatii si activistii culturali care predomina actualmente in UDMR.

Nici unul din membrii marcanti ai formatiunii nu pare frustrat de faptul ca relativ necarismaticul poet detine functia de lider al formatiunii maghiare de aproape un deceniu si jumatate. Mai nou, acest politician cu aer de sfinx a dat chiar semne ca a dori sa cada la pace cu unicul sau adversar redutabil, L?szl? T?kes – demers nu neaparat lipsit de sanse de reusita.

Nici Viorel Hrebenciuc nu a permis vreodata ca emotiile sa-i dicteze ambitiile sau sa-i stea in calea obiectivelor urmarite. Stapaneste la perfectie jocul cu „mingea politica” – autentic maestru al ricoseurilor, are capacitatea de a se reinscrie pe traiectoria politica dupa fiecare infrangere suferita.

Rolul „eminentei cenusii” i se potriveste ca o manusa si ii face de altfel o placere manifesta. Dispune de un incontestabil talent de negociator, iar rivalii si adversarii realizeaza de regula abia ulterior ca deal-ul incheiat nu este defel unul in favoarea lor.

Abilitatile sale amintesc de un paianjen care isi tese panza complexa oriunde s-ar afla, inclusiv in afara fiefului pierdut de la Bacau. Glacialitatea sa il face indispensabil pesedistilor, partidul nedispunand, in rest, decat de putine atuuri utilizabile in cadrul actualului poker politic.

Traian Basescu are destule motive de grija – in cazul lui Hrebenciuc se confrunta cu un adversar obisnuit sa continue sirul conspiratiilor chiar si dupa esuarea unui plan major, precum cel al referendumului initiat pentru suspendarea presedintelui.

Poate ca o prezenta feminina mai numeroasa pe scena politica romaneasca ar favoriza intrucatva reducerea haosului survenit de pe urma atator orgolii ranite, contribuind la inducerea unui rationament politic mai ordonat si rezervat.

Micul grup al doamnelor de certa notabilitate pare a prefera, deocamdata, o serie de functii guvernamentale sau de conducere a unor ONG, unde – spre deosebire de partide – eficienta in coordonarea variilor activitati poate fi probata fara lezarea egourilor unor colegi vanitosi sau nesiguri de sine.

Totusi, numerosi politicieni agreeaza ideea prezentei feminine in conducerea de partid, date fiind capacitatile doamnelor de limpezire si solutionare a problemelor, a conduitei in general mai temperate si a consecventei punctelor de vedere adoptate si mentinute intr-o lume politica atat de neurotica.

Nu in ultimul rand, exista si cazuri in care factorul mandriei s-a dovedit absolut constructiv pentru mersul politicii si care merita, la randul lor, o analiza aparte.