Sari direct la conținut

Patronatele din turism cer suplimentarea fondurilor pentru IMM Invest+ / Programul Horeca 2, deși legiferat, nu se aplică din cauza unor neînțelegeri guvernamentale

HotNews.ro
Adrian Voican, Foto: ANAT
Adrian Voican, Foto: ANAT

Patronatele din turism cer suplimentarea fondurilor pentru creditele IMM Invest+ / Programul Horeca 2, deși legiferat, nu se aplică din cauza unor neînțelegeri guvernamentale

Patronatele din turismul românesc cer suplimentarea fondurilor pentru creditele acordate prin programul IMM Invest+ și spun că din cauza crizelor suprapuse, sunt dezavantajate în fața altor IMM-uri.

Vinerea trecută, la Ploiești, a avut loc o întâlnire la care au participat personalități politice, bancheri, dar și din rândul antreprenoriatului turistic privat, ocazie cu care s-a discutat despre facilitățile destinate sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).

Discrepanță între promisiuni și realitate

Cu această ocazie, reprezentanții guvernamentali s-au lăudat cu acordarea de facilități multiple în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, printre care schema de ajutor de stat, IMM Invest Plus aprobată prin OUG 18/ martie 2024 în susținerea capitalului de lucru al IMM-urilor afectate de războiul din Ucraina.

În fapt, ca și la edițiile trecute, se acordă credite cu dobândă subvenționată și cu garanții 90% de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Realitatea, din păcate, este mult mai puțin optimistă. Sumele acordate sunt de până la cinci ori mai mici decât solicitările, iar criteriul ”primul venit, primul servit” a generat o adevărată competiție acerbă pentru fondurile extrem de limitate alocate băncilor.

Firmele afectate de războiul din Ucraina au fost defavorizate

Una dintre problemele majore subliniate a fost că firmele afectate de războiul din Ucraina sunt defavorizate, întrucât băncile acordă creditele pe baza scoringului financiar al solicitanților. Astfel, cei care primesc sprijinul financiar sunt adesea cei care au indicatorii financiari cei mai performanți, nu cei afectați în mod real de criză. Ceea ce contravine scopului declarat al ordonanței de urgență, spun patronatele.

Problemele agențiilor de turism

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, a subliniat că agențiile de turism, deja afectate de pandemia COVID-19, de criza din Ucraina, de provocările din Israel, de inflația și de accesul dificil la finanțare, nu pot beneficia de schema de ajutor de stat din cauza criteriilor financiare impuse. De asemenea, a amintit că programul HORECA 2, deși legiferat, nu a fost implementat din cauza unor neînțelegeri guvernamentale, mai ales între Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

”Știm că este un an electoral și tocmai de aceea solicităm ca IMM Invest Plus să nu fie doar ”praf în ochi”, un element de imagine și laudă electorală, ci un ajutor real, așa cum se declară în motivarea ordonanței de urgență. Solicităm suplimentarea fondurilor și asigurarea că acestea ajung și la agențiile de turism. În plus, fondurile s-au epuizat în prima zi de la lansare. La destinația fondurilor sunt prevăzute cheltuielile de refinanțare a altor credite pentru finanțarea capitalului de lucru și pentru investiții, respectiv cheltuielile destinate achiziției de părți sociale și acțiuni. Însă băncile nu refinanțează creditele IMM Invest precedente ajunse la maturitate sau care au intrat în perioada cu dobânzi mari, ceea ce adaugă și mai mult la dificultățile întâmpinate de IMM-uri”, a declarat Adrian Voican.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro