Sari direct la conținut

Polonia pierde miliarde de euro în noul buget al UE

HotNews.ro
Polonia pierde miliarde de euro în noul buget al UE

Reduceri puternice din bugetul Uniunii pentru Polonia anunță marți comisarul Uniunii Corina Crețu. Polonia va primi 23,3% mai puțin din politica de coeziune și 26,6% mai puțin din fondul de dezvoltare a suprafețelor rurale în anii 2021-2027 în comparație cu actuala perioadă bugetară pe anii 2021-2027. Împreună cu Polonia pierd și alte țări ale Europei Central-Răsăritene, precum Ungaria, Cehia, Slovacia și statele baltice, potrivit Rzeczpospolita, citat de Rador.

Câștigă țările mai sărace, adică Bulgaria și România, precum și țările din Sud. Întreaga politică de coeziune se va reduce cu 10%, dar țările mult mai bogate decât Polonia, ca Italia și Spania, câștigă, căci primesc cu 6% mai mult decât acum.

Acest rezultat este o înfrângere a guvernului polonez deja din startul negocierilor bugetare. Deocamdată este un proiect, dar în cursul negocierilor în grupul statelor membre va fi mai degrabă tendința de reducere a cheltuielilor decât de creștere.

Polonia pierde mai mult decât media de 10%, pentru că se schimbă principiile de atribuire a banilor de la Uniune. Vor fi mai mulți bani pentru țările mai sărace, ca Bulgaria și România, vor obține mai mult și țările care au probleme cu șomajul tinerilor și cu afluxul de migranți, ca Grecia și Italia.

Încă nu dispunem de aceste date, dar banii pentru Polonia vor fi nu doar mai puțini, dar și mai greu de folosit, pentru că Bruxelles-ul propune reducerea Fondului de Coeziune, adică sursa principală de finanțare pentru această parte a Europei a celor mai mari investiții infrastructurale cu circa 45%. Vrea în schimb să aloce mai mulți bani pentru fondul social mai puțin important pentru Polonia, vrea de asemenea să finanțeze mai multe proiecte direct de la Bruxelles, luând competențele statelor membre în această problemă.

În plus, va fi mai greu de obținut bani de către țările care nu respectă statul de drept. În 2 mai, Bruxelles-ul a propus deja un mecanism care face posibilă suspendarea plăților din fondurile Uniunii pentru acele state. Polonia protestează, dar nu este deloc sigur că va avea în această problemă sprijinul regiunii.

„Nu avem cu acest lucru nicio problemă. Propunerea se referă la toate fondurile, afectează deci în mod egal toate statele membre și nu este discriminatorie” – a spus Peter Javorcik, ambasadorul Slovaciei pe lângă UE. Chiar și ministrul ungar pentru probleme europene, Szabolcs Takacs, este dispus să discute despre acest lucru. „Nu ar trebui să ne temem” – a declarat.

Polonia pierde deci prin transferul banilor din Est spre Sud, dar nu numai. În politica de coeziune apare de asemenea un nou fond pentru investiții și stabilitate, care va servi zonei euro. La început s-a propus ca fondul de 25 miliarde euro, la care statele vor putea apela pentru reforme menite să prevină crizele, va fi deschis pentru toți. În cele din urmă însă aceștia sunt bani numai pentru statele zonei euro sau pentru sistemul ERM2, adică inaccesibili pentru Polonia. „Acesta este germenele fondurilor structurale pentru zona euro” – se aude printre eurodeputații francezi.

Comisia a informat deja în 2 mai că fondul de dezvoltare a suprafețelor rurale se va reduce cu 17%, dar în detalii este din nou mai rău pentru Polonia, care va pierde circa 26,6%. Aceștia sunt bani necesari pentru avansarea satelor sub aspectul civilizației, deoarece investițiile acolo sunt deseori prea mici, pentru a beneficia de banii din politica de coeziune. ”Pentru noi fondul acesta este foarte important, pentru că finanțează modernizarea economiilor locale, zonele din jurul satelor, construirea drumurilor locale, canalizarea, conductele de apă” – a spus acum două săptămâni la Bruxelles Viktor Szmulewicz, președintele Consiliului Național al Camerei Agricole.

Toate aceste informații confirmă teza, pe care “Rzeczpospolita” a pus-o deja acum câteva luni. Polonia plătește factura pentru lipsa statului de drept și lipsa de solidaritate în primirea refugiaților. Din ianuarie 2016, Comisia Europeană realizează împotriva Poloniei procedura de încălcare a statului de drept. Guvernul premierului Mateusz Morawiecki a oferit câteva concesii și Seimul a votat amendamente la legile justiției, dar CE consideră că este prea puțin. În problema refugiaților, Polonia nu a executat dispoziția UE din septembrie 2015 privind primirea persoanelor care cer azil din taberele de tranziție din Grecia și Italia, rezultatul cărora este cauza ce se desfășoară împotriva Poloniei la Curtea de Justiție a Uniunii. Ambele cause au înrăutățit imaginea Poloniei și au redus dorința contribuabililor neto de a face transferuri financiare exagerate spre Polonia.

Proiectul de budget pe anii 2021-2027 pregătit de Comisia Europeană trebuie să fie adoptat în unanimitate de către cele 27 state ale UE. Bruxelles-ul ar dori să încheie negocierile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019, dar realiștii recunosc că lucrările la buget vor dura mai mult ca sigur până în ultima clipă, adică până în ultimele luni ale anului 2020.

articol Rzeczpospolita (preluare Rador)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro