Producatorii: preturile la alimente vor scadea! Hipermarketurile: ba nu, vor creste! – ca efect al Legii votate miercuri in Parlament
Razboiul dintre producatori si retelele comerciale continua, dupa adoptarea de catre Camera Deputatilor a legii care reglementeaza relatiile dintre acestia, mai ales modul de stabilire a preturilor de achizitie si a termenelor de plata. In ciuda numeroaselor consultari intre cele doua tabere, forma finala a legii nu convine retailerilor. Patronatele din industrie, pe de alta parte, considera ca legea va scadea preturile la alimente cu cel putin 10%.
Codul de bune practici intre producatorii de alimente si hipermarketuri a suferit dezbateri si negocieri care se intind, deja, pe o perioada mai mare de un an. In data de 2 iulie 2008 acest Cod a fost semnat, documentul intrand in dezbaterea Parlamentului sub forma de proiect legislativ in februarie 2009.
Producatorii din industrie considera ca, datorita eliminarii unor obligatii legate de pretul de achizitie al retelelor comerciale, preturile pe piata vor scadea. Este vorba, in principal, despre faptul ca producatorii nu mai sunt obligati sa isi vanda produsele altor comercianti la un pret mai mare sau egal decat cel la care le vand hipermarketului. In plus, taxele pe care le aplica hipermarketul nu mai sunt incluse automat in pretul final de vanzare.
Dragos Frumosu, de la Federatatia Nationala a Sindicatelor din Industria Alimentara a declarat pentru HotNews.ro-EurActiv.ro ca marul discordiei il reprezinta exact aceasta prevedere legata de pretul de achizitie, dar ca legea adoptata in aceasta forma va duce la ieftinirea preturilor la alimente. Frumosu a declarat miercuri, imediat dupa votarea Legii in Parlament, cain 3 luni alimentele ar trebui sa se ieftineasca, in medie cu 10 la suta.
Vezi aici textul legii si rapoartele Comisiilor de resort din Camera Deputatilor.
Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania a transmis luni, 21 septembrie un comunicat in care „atrage atentia asupra efectelor deosebit de negative ale aplicarii noii Legi privind comercializarea produselor alimentare, adoptata de Camera Deputatilor pe 16 septembrie si care asteapta girul Presedintelui Romaniei.
Actul politic in sine dovedeste iresponsabilitate si nepricepere din partea factorului politic si a grupurilor de presiune care au militat pentru adoptarea textului de lege in aceasta forma. In lipsa unei analize de impact riguroase, consecintele catastrofale ale intrarii sale in vigoare trebuie cunoscute chiar si acum, in al doisprezecelea ceas”
O parte din efectele precizate in comunicatul retelelor comerciale:
* Primii afectati de efecte vor fi tocmai consumatorii finali. Caracterul anticoncurential si obtuz al textului de lege se va reflecta in deteriorarea climatului concurential al pietei produselor alimentare, asa incat preturile nu numai ca nu vor scadea, ci vor creste, efect universal al distorsionarii mecanismelor pietei si ale liberei concurente in piata.
* Micsorarea termenelor de plata a facturilor catre furnizori va conduce la imposibilitatea multor comercianti de a le putea respecta, urmand sa se produca intarzieri si blocaje financiare care pot sa se incheie cu falimente, atat de partea retailerilor, cat si a furnizorilor nostri alimentari. Intr-o perioada de criza, cand problemele de cash-flow au produs uriase dificultati chiar si celor mai mari agenti economici, producand falimente si deschideri ale procedurilor de insolventa chiar si in sectorul de retail, o presiune suplimentara ar putea fi, in multe cazuri, fatala.
Citeste intreaga scrisoare a hipermarketurilor in documentul atasat.