Psihologul Ion Duvac, acuzat de hărțuirea sexuală a pacientelor, a demisionat din conducerea Colegiului Psihologilor
Psihologul Ion Duvac, protagonist al unui scandal legat de hărțuirea sexuală a unor paciente, și-a dat demisia din forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România, informează PressOne.
Demisia sa a fost adresată președintelui Colegiului Psihologilor, Edmond Cracsner, și a fost consultată de jurnaliștii de la PressOne, care au relatat despre modul în care Duvac își hărțuia sexual pacientele.
„Așa cum v-am informat anterior, în contextul acuzațiilor apărute în spațiul public și al existenței unei anchete penale în curs, am decis să îmi depun mandatul din toate forurile de conducere din cadrul Colegiului Psihologilor în România.
Consider că această decizie este necesară pentru a proteja stabilitatea și credibilitatea instituției într-un moment de presiune publică intensă”, a scris Duvac.
„Modul tău natural e de nebunică”
Ion Duvac era membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România. Potrivit unei înregistrări publicate de PressOne, Duvac a hărțuit sexual unele cliente prin propuneri sexuale explicite și a cerut poze cu părțile intime încă de la prima ședință. Ion Duvac a pus întrebări intime despre viața sexuală a femeii, orgasme și poziții sexuale.
Ședința a durat două ore, iar din primele minute de interacțiune, Ion Duvac se adresează clientei sale cu „ești o bunăciune în draci”, care trebuie să învețe să facă sex „de calitate”, ca să nu mai fie tristă și chiar să scape de depresie, potrivit sursei citate.
Duvac i-a pus femeii, în minutul 10 al ședinței, diagnosticul de tulburare de personalitate borderline și a mutat discuția către viața ei sexuală, pe care o indică drept cauză a comportamentului ei.
„Ai structură de borderaș, cum zic eu, de border (n.red. tulburare de personalitate borderline)”. (…) Și tu îți reprimi sexualitatea. Modul tău natural e de nebunică. Tu dacă ai chef într-o zi, te-ai f**ut cu trei până la prânz. Dacă ți-ai da voie. Dar tu îți reprimi”, i-a spus Ion Duvac femeii, potrivit înregistrării PressOne.
Psihologul a insistat asupra vieții sexuale a femeii și a întrebat-o dacă știe „să facă sex ca lumea”, i-a cerut să îi descrie pozițiile sexuale preferate, precum și cele mai lungi „partide de sex”. „Ce înseamnă sex de calitate pentru tine? S-ar putea să n-ai încredere în sexualitatea ta. Hai să vorbim despre subiectul ăsta, dacă vrei (…)”, a continuat psihologul.
Poziția Colegiului Psihologilor
Comisiile de specialitate ale Colegiului Psihologilor din România au transmis, luni, că „profesia de psiholog se întemeiază pe principii fundamentale precum respectul pentru demnitatea umană, protejarea vulnerabilităţii persoanei, menţinerea limitelor profesionale şi interzicerea oricărei firme de abuz sau exploatare”.
„Orice abatere de la aceste principii contravine grav valorilor şi standardelor etice care guvernează practica psihologică. În acelaşi timp, reafirmăm importanţa respectării cadrului procedural şi a mecanismelor instituţionale prevăzute de lege. Analiza unor astfel de situaţii, stabilirea faptelor şi, dacă este cazul, dispunerea măsurilor disciplinare se realizează exclusiv prin organismele abilitate, în baza sesizărilor oficiale şi a probelor analizate”, a transmis Colegiul Psihologilor.
Reprezentanţii organismului anunţă că se delimitează ferm de „orice comportament neetic, abuziv sau inadecvat”.
Verificări din oficiu ale Poliției
Tot luni, Poliția Capitalei a anunțat că a demarat verificări din oficiu care-l vizează pe medicul psiholog Ion Duvac.
„Poliţiştii Capitalei s-au sesizat din oficiu şi au demarat, de îndată, verificări cu privire la aspectele semnalate într-un material de presă, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a dispunerii măsurilor legale care se impun, conform competenţelor”, a anunţat Poliţia Capitalei, citată de News.ro.
Cercetările sunt efectuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 5, pentru clarificarea tuturor circumstanţelor în care s-ar fi produs faptele.
„Facem un apel către toate persoanele care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente să se adreseze poliţiei, în vederea formulării unei plângeri. Asigurăm opinia publică că fiecare sesizare este tratată cu maximă seriozitate, imparţialitate şi profesionalism. Poliţia Capitalei îşi reafirmă angajamentul ferm de a proteja drepturile şi siguranţa cetăţenilor, precum şi de a combate orice formă de abuz sau hărţuire, în strictă conformitate cu prevederile legale”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Reacția psihologului
Într-un comunicat public transmis marți și semnat împreună cu avocata sa, Ion Duvac respinge acuzațiile și susține că ancheta ar reprezenta „o campanie de denigrare”. El afirmă că și-ar fi exprimat intenția de a candida la funcția de președinte al Colegiului Psihologilor și sugerează că publicarea investigației ar avea legătură cu acest demers.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare internă și Metodologiei de desfășurare a alegerilor din Colegiu, reprezentanții aleși în forurile de conducere pot exercita cel mult două mandate complete consecutive.
Conform CV-ului său, Ion Duvac este membru în Comisia de Deontologie și Disciplină din 2017 și încheie anul acesta al doilea mandat consecutiv. În aceste condiții, el nu mai are dreptul să candideze pentru un nou mandat în conducerea Colegiului la alegerile din acest an, potrivit sursei citate.