Sari direct la conținut

[P]Tehnologiile Smart City intemeiaza orasele viitorului in Romania. Primul proiect pilot a fost deja inaugurat in Parcul Tineretului din Bucuresti

Smile Media
Telekom, Foto: Smile Media
Telekom, Foto: Smile Media

Incepand cu luna aprilie, Parcul Tineretului din sectorul 4 al capitalei, mai precis zona Oraselul Copiilor, ofera locuitorilor primul proiect integrat de tip Smart City din Romania, dezvoltat de Telekom cu sprijinul partenerului sau de tehnologie, Cisco. Proiectul este o premiera in Romania, asigurand, pe de o parte, un plus de siguranta si confort pentru locuitorii Capitalei atunci cand isi petrec timpul intr-unul dintre cele mai populare parcuri din Bucuresti si ajutand, pe de alta parte, administratiile locale sa devina mai eficiente si sa isi reduca o parte din costurile operationale.

Bazat pe tehnologii de ultima ora, proiectul pilot implementat in Bucuresti se adauga altor proiecte de tip Smart City din cadrul grupului Deutsche Telekom si include patru componente – parcare inteligenta, conectivitate gratuita Wi-Fi, solutii pentru siguranta orasului, respectiv iluminat inteligent, toate integrate pe o platforma dedicata de tip Internet of Things (IoT). De altfel, Grupul Deutsche Telekom sustine evolutia mediilor urbane in intreaga Europa si contribuie la optimizarea serviciilor publice, incepand cu managementul resurselor si pana la planificarea traficului si a mobilitatii urbane.

Concret, prin solutia de parcare inteligenta, soferii au la dispozitie aplicatia mobila Tap &Park [demo video], care le permite sa identifice in timp real daca sunt locuri de parcare disponibile in zona delimitata din Oraselul Copiilor. Solutia are si un modul dedicat pentru administratia locala sau cea a parcarilor, care afiseaza gradul de ocupare a spatiilor de parcare si nivelul traficului din zona, cu posibilitatea de a genera diferite rapoarte. Aplicatia mobila Tap &Park este disponibila pentru sistemele IoS, Android si Windows.

La randul ei, solutia Wi-Fi permite vizitatorilor parcului sa se bucure de acces gratuit la Internet in zona delimitata. Solutia poate fi dezvoltata in continuare pentru a include componenta de analiza a datelor, care furnizeaza autoritatilor locale un instrument de control al traficului, cu evidentierea momentelor cu traficul pietonal cel mai intens, respectiv scazut, pe baza caruia serviciile de securitate din zona pot fi gestionate mai eficient. Cu alte cuvinte, autoritatile, in functie de informatiile obtinute, pot gestiona mai eficient, de exemplu, patrulele politiei locale, mobilizandu-le in zonele mai aglomerate.

Solutia de siguranta publica cuprinde un sistem de supraveghere video si aplicatii de analiza a datelor pe baza carora pot fi identificate anumite scenarii predefinite care necesita interventia autoritatilor. Astfel, solutia genereaza alerte in caz de vandalism sau de nerespectare a restrictiilor pentru anumite zone sau in cazul in care o persoana este in situatia de a avea nevoie de ajutor urgent. Alt beneficiu al solutiei il reprezinta posibilitatea de a identifica autovehiculele parcate ilegal [demo video]. Solutia poate fi utilizata, de asemenea, pentru numararea masinilor [demo video] si pentru identificarea placutelor de inmatriculare.

Nu in ultimul rand, proiectul include solutia de iluminat inteligent, instalata pe 8 stalpi echipati cu tehnologie LED si senzori sensibili la miscare si la intensitatea luminii ambientale. Acestia pot fi controlati automat de la distanta pentru a creste intensitatea luminii cand cineva este in preajma lor. Este de asteptat ca implementarea solutiei sa genereze reduceri de costuri cu energia de pana la 60%, un beneficiu semnificativ pentru autoritatile locale.

Telekom Romania intentioneaza sa dezvolte proiecte de tip Smart City si in alte orase ale tarii, iar in acest sens, compania a lansat platformahttp://smartcity.telekom.ro/unde membrii comunitatilor locale sunt incurajati sa mentioneze solutiile de care considera ca au nevoie pentru a fi imbunatatita viata in orasul lor. Telekom Romania poate implementa solutii precum: parcare inteligenta, iluminat stradal inteligent, sistem inteligent de gestiune a transportului public, telemedicina, Managed Wi-Fi sau scoala digitala. Toate acestea reprezinta solutii complexe IT&C, care combina sisteme integrate cu tehnologii si aplicatii menite sa asigure pentru cetateni o viata mai usoara si mai sigura si, in acelasi timp, sa ajute administratiile locale sa fie mai eficiente, construind astfel adevarate orase ale viitorului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro