Sari direct la conținut

Romgaz va produce energie utilizand gaze care nu pot fi introduse in reteaua nationala

HotNews.ro

Compania Romgaz a inceput sa utilizeze gaze naturale din zăcămintele nou descoperite care nu sunt sau nu se pot conecta la sistemele naţionale de transport gaze naturale pentru productia de energie electrica, se arata intr-un comunicat de presa. Potrivit acestuia, este „o solutie eficienta de valorificare a gazelor naturale”. „O premieră pentru Romgaz este utilizarea acestor gaze naturale pentru alimentarea unor grupuri electrice capabile să producă energie la costuri scăzute”, se mai arata in comunicat.

Acesta mai precizeaza ca a fost finalizata la Cojocna, judeţul Cluj, o investitie importanta prin punerea în producţie a unui grup de sonde în scopul valorificării gazelor naturale în alt mod decât cel tradițional, prin alimentarea a două grupuri electrice cu puteri de 1,4 MW.

Valorificarea energiei electrice se va face pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB) prin administratorul pieţei de energie electrică OPCOM.

Reamintim ca Romgaz a devenit producator de energie electrica dupa preluarea in ianuarie, de la Elcen, Sucursala Electrocentrale Mures-Termocentrala de la Iernut. Transferul a fost facut in contul unor datorii de 653 milioane lei.

Romgaz poate utiliza gaze din productia interna pentru producerea de energie electrica, in urma unui act normativ aprobat anul trecut de catre Guvern. In luna august 2012, Guvernul a aprobat o hotarare de guvern potrivit careia „Sunt exceptate de la respectarea structurilor amestecurilor de gaze naturale stabilite/avizate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei cantitatile de gaze naturale din productia interna utilizate de catre producatorii de gaze naturale, titulari de acorduri petroliere, la producerea de energie electrica in propriile centrale electrice pe baza de gaze naturale”. Mai simplu spus, HG 870/2012 permite companiilor care produc gaze si electricitate sa utilizeze gazele proprii pentru generarea electricitatii. Insa in aceasta situatie se afla doar Romgaz si Petrom.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro