Sari direct la conținut

Rubla nu se oprește din scădere: Moneda rusă a pierdut 8% din valoare față de dolar după rebeliunea Wagner

HotNews.ro
Ruble rusesti, Foto: Hossein Lohinejadian / Alamy / Profimedia Images
Ruble rusesti, Foto: Hossein Lohinejadian / Alamy / Profimedia Images

Rubla rusă a căzut joi la un minim al ultimelor 15 luni, trecând de pragul de 93 de unități pentru un dolar, fiind afectată de cererea puternică de valută străină. Rubla a pierdut 3% din valoare față de moneda americană de la revolta eșuată a Wagner și până acum.

Controalele de capital au ajutat la izolarea rublei împotriva efectelor geopolitice în cele peste 16 luni de când Rusia a invadat Ucraina, dar rebeliunea eșuată a lui Evgheni Prigojin din 24 iunie, a reverberat pe piețele financiare și a ridicat întrebări cu privire la controlul președintelui Vladimir Putin asupra puterii.

Joi, la ora 08:42 GMT (11:42 în România), rubla era cu 2,6% mai slabă față de dolar, la 93,40unități pentru un USD, cel mai slab nivel de după 28 martie 2022.

De asemenea, pierduse 2,4% față de moneda europeană, tranzacționându-se la 101,38 de ruble pentru un euro, prima oară după 15 luni când trece de pragul de 101.

Țițeiul Brent, un reper global pentru principalul export al Rusiei, a crescut cu 0,3%, la 76.92 dolari pe baril.

Guvernatorul Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, a declarat joi că dinamica comerțului exterior este cel mai important factor care influențează rubla, în condițiile în care veniturile din exporturi scad, iar importurile se redresează.

„Acum, dinamica cursului de schimb comportă riscuri proinflaționiste, vom ține cont de acest lucru în deciziile privind dobânda cheie”, a declarat Nabiullina la un forum financiar din Sankt Petersburg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro