Salutată de o parte a opoziției, Roxana Mînzatu e contestată din rândul puterii
- Andrei Georgescu
Roxana Mînzatu, propusă vicepreședintă executivă a Comisiei Europene de șefa executivului european, Ursula von der Leyen, a primit atât laude din partea zonei de opoziție din România, cât și critici din partea unor politicieni din rândul alianței aflate la guvernare.
Roxana Mînzatu a primit marți postul de vicepreședintă executivă a Comisiei Europene și portofoliul „Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie”.
Felicitări din zona de opoziție
Dacian Cioloș, fost comisar european și el, care de obicei critică dur guvernul PSD-PNL, de data aceasta a spus că „trebuie să recunosc că Guvernul României a negociat bine interesul României la vârful Comisiei Europene, prin portofoliul și poziția de Vicepreședinte Executiv pe care le obține Roxana Mînzatu”.
„Guvernul a obținut acum acest lucru și toți cei care au negociat trebuie felicitați”, a adăugat Cioloș, fondator al partidului REPER, într-o postare pe Facebook.
Cioloș a subliniat că „portofoliul de care se va ocupa comisara din partea țării noastre, chiar dacă nu este acoperit de foarte multe prevederi ale tratatelor europene, are o greutate politică și financiară importantă”.
Critici din rândul partidelor de la putere
În schimb, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat că „portofoliul obținut de prim-ministrul Ciolacu este gol de conținut, are zero competențe concrete și este opusul a ceea ce a promis că va obține”.
„La începutul verii, prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea că România are șanse reale să obțină portofoliul de comisar european pentru Economie și și-a asumat public obiectivul de a obține postul respectiv. La acel moment, eu am declarat că țara noastră are șanse minime să obțină portofoliul pentru Economie deoarece suntem în procedură de deficit excesiv din anul 2017, din timpul guvernării PSD, iar Guvernul Ciolacu crește deficitul, în loc să-l scadă”, a continuat Mureșan.
„Vedem acum că Marcel Ciolacu a obținut pentru România un portofoliu cu titlu pompos, dar care nu are o componentă economică, așa cum a promis, ci o componentă socială, fără atribuții clare și prin care nu va coordona direcțiile generale din cadrul Comisiei care iau deciziile importante pentru România”, a mai spus liberalul.
De asemenea, vicepreşedintele liberal Dan Motreanu, a scris pe Facebook, că „departe de a fi un succes, portofoliul obținut astăzi de România nu are legătură cu zona economică, așa cum a anunțat inițial Marcel Ciolacu”.
„România s-a dezvoltat în principal pe baza Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune, iar gestionarea fondurilor atât de importante pentru țara noastră a revenit reprezentanților altor țări”, a adăugat el.
Replica lui Mihai Tudose: Fiindcă nu au obținut ei, ,,liberalii”, postul
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a reacționat dur la criticile din zona liberală, într-o postare pe Facebook care începe cu „Invidie? Ignoranță? Sau furia neputinței…”.
„România a obținut cea mai importantă poziție în cadrul Comisiei Europene, un post de vicepreședinte executiv care gestionează 235 miliarde euro și are în portofoliu domenii importante pe plan european și de mare impact pentru România!!! Cine este ,,supărat”? ,,Fratele” liberal Sigfried Mureșan care încearcă să arunce în derizoriu acest succes al României…”, a spus Tudose.
„Fiindcă nu este ,,al lor, al liberalilor”… Fiindcă este un succes al lui Marcel Ciolacu…Fiindcă este un succes al PSD… Fiindcă, ca de obicei, ei sunt o parte a problemei și nu a soluției! Fiindcă nu au obținut ei, ,,liberalii”, postul de comisar pentru care vizau portofoliul extinderii UE… portofoliu care nu prea are treabă deloc cu România… Puteau să se bucure și ei, ca români, de succesul României… Puteau și ei să fie mândri că un român este vicepreședinte executiv al Comisiei Europene…Puteau să fie normali…Puteau… dar nu le iese!! Răutate? Invidie? Sau doar furia neputinței?”, a adăugat Mihai Tudose.
USR: „Ciolacu a negociat un eșec pentru România“
USR a acuzat, din opoziție, că „premierul Marcel Ciolacu a promis multe, dar a livrat un eșec pentru România în noua Comisie Europeană von der Leyen II. În ciuda declarațiilor pompoase despre negocieri și influența țării noastre la nivel european, România primește un portofoliu fără putere reală: Educație, Locuri de muncă și Drepturi Sociale, domenii în care Uniunea Europeană nu are pârghii concrete de acțiune”.
„Marcel Ciolacu ne-a vorbit timp de câteva luni de portofolii importante, despre economie și piață internă, dar rezultatul este cel pe care-l vedem cu toții astăzi: un portofoliu din coada clasamentului ca importanță, fără impact real. Portofoliul primit de România este unul de consolare, oferit mai degrabă pe criterii geografice și de populație, și nu pentru merite diplomatice”, a precizat un comunicat al partidului.
Europarlamentarul USR Vlad Voiculescu a spus că Roxanei Mînzatu nu i-a fost încredințat un portofoliu economic mare, „așa cum se lăudau domnul Ciolacu și PSD”. „I-a fost încredințat, culmea, portofoliul cu domeniile la care România stă cel mai prost. Practic, dacă va face treabă bună, ceea ce îi doresc în mod sincer, doamna Mînzatu va reuși exact ceea ce domnul Ciolacu și PSD nu au reușit – și de fapt nici nu s-au străduit – în ultimii 30 de ani în România”, a spus Vlad Voiculescu.