Sari direct la conținut

Sistemul privilegiaților. De ce sunt pensiile speciale din România un caz aparte în Europa

​​Panorama.ro
Protest la Guvern. Reprezentantii comunitatii Declic cer taierea pensiilor speciale, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Protest la Guvern. Reprezentantii comunitatii Declic cer taierea pensiilor speciale, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pensiile speciale n-au fost inventate în România. De fapt, la nivelul Uniunii Europene, o singură țară – Suedia – nu are deloc pensii speciale. Diferențele sunt mari de la o țară la alta, la fel și categoriile profesionale care pot primi un astfel de beneficiu. De ce este însă România altfel? Pentru că o serie de excepții și anomalii permit ceea ce analiștii numesc abuzuri ale acestui sistem de pensii speciale.

Confruntate cu declinul demografic, statele europene care au fost generoase până acum cu unele categorii de viitori pensionari încep să regândească acest sistem. Situația este complicată în toată Europa din cauza faptului că numărul salariaților este în scădere, în timp ce numărul pensionarilor crește. Cu alte cuvinte, pentru cei mai mulți pensia riscă să devină doar una simbolică. Și totuși, există încă destule categorii „speciale” de pensionari care nu suferă din această cauză.

Ce înseamnă pensia specială?

Potrivit Comisiei Europene, pensiile speciale sunt toate pensiile care îndeplinesc simultan trei criterii. În primul rând, sunt alocate în funcție de un anumit domeniu de muncă sau al unui statut special, apoi, finanțarea se face din bani publici și, în al treilea rând, o pensie specială este considerată mai avantajoasă decât schema generală de pensionare.

De pildă, acest tip de pensionar beneficiază de o vârstă de pensionare mai mică, are beneficii la pensie mai mari deoarece câștigurile pe baza cărora este calculată pensia sunt definite mai favorabil sau perioada de contributivitate este mai redusă. Cu alte cuvinte, în ochii experților europeni, orice pensie care deviază de la normă, care privește în special durata contributivității și vârsta de pensionare, este considerată pensie „specială”.

Citește integral pe Panorama.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro