Sari direct la conținut

Stanford University: Implant de retina alimentat cu ajutorul luminii

HotNews.ro

​Un implant de retina sau ochiul bionic, cum mai este denumit, a fost inventat de cercetatorii de la Universitatea Stanford din California, informeaza BBC News. Implanturile folosite in prezent pe pacienti functioneaza cu ajutorul bateriilor, in timp ce noile implanturi vor fi alimentate de lumina.

Noul dispozitiv, descris in revista Nature Photonics, foloseste o pereche speciala de ochelari care transmit raza aproape de spectrul infrarosu ochiului. Astfel, implantul este alimentat si transmite mai departe informatiile care ar putea ajuta pacientii sa vada.

Implanturile de retina stimuleaza nervii aflati in spatele ochiului si ii ajuta pe pacienti sa vada. Primele rezultatele ale unui studiu din Marea Britanie arata ca doi barbati complet orbi au reusit sa perceapa lumina si chiar unele forme.

Cu toate acestea, la fel ca montarea unui cip in spatele retinei, pacientii trebuie sa poarte o baterie in spatele urechii. Cercetatorii de la Stanford au declarat ca metoda lor reprezinta un pas inainte „in eliminarea pieselor electronice complexe si a cablurilor”.

Implantul de retina functioneaza asemenea unui panou solar, fiind montat in spatele ochiului. O pereche de ochelari dotati cu o camera video inregistreaza ceea ce ar trebui sa vada pacientul, informatiile fiind transmise apoi cipului implantat.

Cercetatorii spun ca implantul fotovoltaic este subtire si fara fir, iar interventia chirurgicala este mult mai simpla fata de implanturile anterioare. Deocamdata, noile implanturi nu au fost testate pe oameni, insa au aratat rezultate la sobolani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro