Sari direct la conținut

Sectorul 1 rămâne sub stare de alertă. Instanța a respins solicitarea PSD de suspendare a măsurii

HotNews.ro
Clotilde Armand, Foto: Agerpres
Clotilde Armand, Foto: Agerpres

Cererea depusă de nouă consilieri locali ai PSD privind suspendarea stării de alertă declarată în luna iulie în Sectorul 1, în criza gunoaielor, a fost respinsă joi de Tribunalul București.

  • „Respinge cererea de suspendare. Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Respinge acţiunea faţă de pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată”, este decizia Tribunalului Bucureşti, conform Agerpres.

Hotărârea instanței nu este definitivă.

Starea de alertă în Sectorul 1 a fost declarată în 23 iulie, pentru 30 de zile, iar Primăria Sectorului 1 spunea că la acel moment pe străzi se adunaseră aproximativ 2.691 de tone de deşeuri generate de populaţie. În 26 iulie, PSD a anunţat că va ataca în instanţă instituirea stării de alertă, susţinând că decizia nu este întemeiată legal şi reprezintă doar „urmarea firească a unei situaţii de criză declanşată şi întreţinută de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand”.

După declararea stării de alertă, Primăria condusă de Clotilde Armand a încheiat un contract de salubrizare cu firma Brai-Cata SRL. Contractul este încheiat pe durata celor 30 de zile de stare de alertă, respectiv până în 22 august, cu posibilitate de prelungire prin act adițional cu cel mult 30 de zile sau „până la epuizarea în integralitate a cantității achiziționate”. Contractul a fost încheiat pentru servicii de colectare, transport și tratare/ eliminare/ depozitare a 100 de tone de gunoaie în aria Sectorului 1, în valoare totală de 62.900 de lei. Primăria sublinia că, deși achiziția a fost făcută în regim de urgență, prețul total per tonă este mai mic decât cel prestat de Romprest, conform facturilor publicate.

De asemenea, primăria a încheiat contract de salubrizare pe perioada stării de alertă cu firma RER Ecologic REBU. Contractul are o valoare de peste 12,9 milioane lei (cu TVA).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro