Sari direct la conținut

Cum a schimbat pandemia de COVID-19 obiceiurile alimentare: Ce cumpără și ce nu cumpără europenii în timpul carantinei

HotNews.ro
Supermarket, Foto: Hotnews
Supermarket, Foto: Hotnews

Criza provocată de coronavirus nu a schimbat doar obiceiurile sociale și de muncă ale europenilor, ci și modul în care mănâncă și lucrurile pe care le cumpără. Astfel, nu doar hârtia igienică este la căutare. Italienii își umplu plasele și rafturile cu mandarine, oamenii din Franța fac stocuri de cârnați de pui, iar britanicii fac rezerve de carne la conservă, notează Politico.eu.

Datele privind vânzările obinute de Politico arată că în primele săptămâni din martie, oamenii care trăiesc în Italia, Franța și Regatul Unit nu doar și-au crescut dramatic cheltuielile cu mâncarea, dar de asemenea evită anumite alimente considerate specialități.

Per total, oamenii cheltuie mai mult în supermarketuri decât înainte de criză, după închiderea restaurantelor, și au început să facă stocuri.

Astfel, în prima săptămână din martie, în toate cele trei țări au crescut vânzările la produsele din hârtie, de îngrijire medicală și alimentele ambalate. În timp ce vânzările generale cresc, vânzările la anumite produse scad. În Franța și Italia au scăzut vânzările la cosmetice, în timp ce oamenii din Regatul Unit și Italia au cheltuit mai puțin pe produse clasificate ca mărfuri de uz general.

Cu ce fac provizii cetățenii celor trei țări

Astfel, în prima săptămâna din luna martie comparativ cu aceeași săptămână din 2019, italienii au cheltuit cel mai mult pe alcool sanitar, vânzările crescând cu 246,7%, pe locul 2 sunt șervețelele (192,7%), pe locul 3 produsele farmaceutice (119,60%), pe locul 4 mănușile (111,6%), iar pe 5 sunt mandarinele (111,4%).

În Franța se fac provizii în primul rând cu accesorii farmaceutice, vânzările crescând cu 124,7%, urmând apoi săpunul (109%), mănușile de curățenie (99,9%), cârnații de pasăre (92,9%), pastele (77,5%) și orezul (71,2%).

În Regatul Unit, cele mai vândute produse sunt cele de curățenie, vânzările crescând cu 101,3%. Celelalte produse preferate de britanici sunt produsele de îngrijire personală (100,8%), șervețelele faciale (96,6%), hârtia igienică (87,6%), carnea la conservă (72,5%) și vitaminele (63,7%).

Această schimbare de obiceiuri pune o presiune enormă pe lanțurile de furnizare, ceea ce nu a trecut neobservat de politicieni. Miniștrii pentru Agricultură din UE au discutat săptămâna trecută dacă este nevoie să adapteze politicile la ce spun ei că e ”schimbări majore în tiparele de consum”.

”Cererea pentru produsele precum vin, pește, flori a scăzut semnificativ, în timp ce în cazul florilor s-a prăbușit complet. În schimb, cererea pentru produse precum orez, paste, ouă, alimente la conservă, fructele cu durată lungă a crescut brusc”, arată un document văzut de Politico.

Vânzările la băuturile alcoolice au crescut – mai puțin în Franța unde au scăzut cu proximativ 4% în prima săptămână din martie în comparație cu aceeași perioadă din 2019.

Italienii au cumpărat mai puțină șampanie (cu aproximativ 53% mai puțin), dar au cumpărat cu 14 procente mai multă bere.

În săptămâna 9-15 martie, italienii au cumpărat caise cu 476,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, mănuși cu 362,5%, carne de iepure cu 335,9% mai mult, piersici cu 221,5% mai mult, iar făină cu 185,3% mai mult.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro