"Merci Boomer!: "Generația Covid" din Franța dă vina pe vârstnici pentru restricțiile pe care le suferă din cauza carantinei

Este Covid-19 pe punctul de a accentua războiul dintre generații? „Ignorați”, „izolați” și „arătați cu degetul fără încetare”, studenții și tinerii francezi nu mai ezită și își exprimă cu voce tare resentimentele pe care le au față de seniori, pe care îi acuză că le ipotechează viitorul, scrie AFP.

„De un an, nu mai am viață. Astăzi mă pregătesc să nu mai am nici viitor”, spune, cu un ton dezamăgit, Théo, 21 de ani, student în Marsilia.

La prima carantină, tânărul, care vrea să devină lucrător social, spune că a acceptat restricțiile „fără probleme”. Dar nu mai este de acord cu noile restricții, din valul doi al pandemiei. „De ce ne obligă să stăm în carantină în condițiile în care virusul nu este mortal pentru noi?”, se întreabă el.

„A-i carantina pe bătrâni mi se pare de bun simț”, spune și Sarah Mezlini, tânără licențiată a unei facultăți de comerț și în prezent fără loc de muncă.

Femeia de 26 de ani a fost nevoită să părăsească capitala pentru a reveni la părinți, în regiunea pariziană. O situație care o lasă cu un gust amar. „Am impresia că vocile noastre nu contează. Suferim decizii fără a fi vreodată consultați. Suntem ignorați și izolați în permanență”, acuză ea.

Aceeași nemulțumire și la Théo: „Mi-am pierdut locul de muncă, nu am viață socială, practica este anulată una după alta și mă trezesc mergând la cantina socială”.

„Nouă ce ne-a mai rămas?”

Evocată un timp și respinsă la sfârșitul lui octombrie de șeful statului, care a considerat că nu este „suficientă”, chestiunea carantinării seniorilor este măsura pe care mulți dintre studenți și tinerii activi și-ar dori să o vadă aplicată.

Și nu doar de tineri. „Nu am oprit țara, din câte știu, pentru a ne salva părinții”, în timpul gripei din Hong Kong, între 1968 și 1970, „la fel de gerontocidă” ca și Covid-19, afirma în mai ziaristul François de Closets (86 ani), într-un editorial publicat de Le Monde, cu un ton foarte critic față de bătrâni.

„La un moment dat, având în vedere situația economică ce ne așteaptă, poate ar trebui să le spunem celor în vârstă să-și asume responsabilitățile, dacă tot sunt atât de prompți în a ne spune că suntem iresponsabili, și să se carantineze ei”, afirmă Emeline Roché, 28 de ani.

Dacă „pentru moment” tânăra femeie afirmă că se simte „protejată” de contractul său de muncă pe durată nedeterminată, aceasta evocă teama de lunile următoare în fața „devastării economice care se profilează” și sentimentul său de „nedreptate” pentru o generație pe care o consideră favorizată.

„Cine nu a avut probleme cu șomajul? Cine a avut acces la proprietăți la prețuri accesibile?”, afirmă ea. „Nouă ce ne-a mai rămas? Merci Boomer!”, adaugă și Emeline, folosind termenul favorit al generației sale pentru a desemna generația baby boomers (cei născuți între 1945 și 1960).

Imposibil și amoral ?

Afirmații „iluzorii” dar departe de a fi inedite, spune sociologul specializat în problemele persoanelor în vârstă Serge Guérin, care constată rapiditatea cu care s-au dezlegat limbile de la începutul crizei sanitare.

În opinia sa, carantinarea seniorilor este un subiect fals: „17 milioane de persoane au peste 60 de ani (respectiv un sfert din populație). Cei peste 75 de ani sunt 6 milioane. Cum poți carantina toate aceste persoane? Este pur și simplu imposibil”.

Imposibil dar mai ales amoral? „Este acceptabil ca tinerii să stea la terase profitând de viață în timp ce părinții și bunicii lor sunt închiși în case? Eu cred că nu și este o dezbatere a societății care va trebui să tranșeze chestiunea”, subliniază el.

„Problema nu este cum salvăm viețile ci mai degrabă cum salvăm viitorul”, spune și antropologul Michel Agier. În opinia sa, „nimeni nu are interesul pentru un război între generații, suntem toți în aceeași barcă”.

O furie neînțeleasă de numeroși oameni în vârstă, cum este Bernadette Font, 71 de ani, „consternată de animozitatea” unora dintre discursuri.

„Toată lumea este mulțumită că suntem aici pentru a avea grijă de nepoți sau pentru a ajuta asociațiile care funcționează grație ajutorului voluntar al pensionarilor (…). Această criză ne afectează diferit dar o suferim cu toții”.