Danemarca, îngrijorată de creşterea numărului de cazuri legate noua tulpină a SARS-CoV-2
În Danemarca au fost înregistrate 86 de cazuri de contaminare cu noua tulpină a coronavirusului dectectată mai întâi în Marea Britanie, a indicat sâmbătă Agenţia daneză pentru controlul bolilor infecţioase (SSI), subliniind că frecvenţa cazurilor este în creştere.
„Propagarea unei variante a virusului mai contagioase poate duce la o curbă epidemică mai abruptă, ceea ce va însemna că va trebui să ne înăsprim măsurile de prevenire a infecţiilor şi să le menţinem timp mai îndelungat pentru a ţine sub control epidemia”, a avertizat într-un comunicat una dintre responsabilele SSI, Tyra Grove Krause, relatează Agerpres.
Danemarca, cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, este ţara care a declarat cele mai multe cazuri de contaminare cu noua tulpină a SARS-CoV-2 până în prezent, potrivit cifrelor anunţate de autorităţile din domeniul sănătăţii naţionale.
„Aceasta corespunde unui procent de 0,8% din circa 10.300 mostre secvenţiate între săptămânile din 16 noiembrie până în 27 decembrie. Totuşi, proporţia cazurilor detectate creşte şi în cursul ultimei săptămâni, grupul reprezenta 2,3% din totalul eşantioanelor secvenţiate”, faţă de 0,9 % săptămâna precedentă, a relevat SSI.
Circulaţia acestei mutaţii în Danemarca nu este legată exclusiv de persoane care au fost în Marea Britanie.
Danemarca este una dintre ţările care secvenţiază genomul virusurilor în cele mai multe mostre. Secvenţierea a fost realizată asupra 11% din cazurile pozitive în timpul acestei perioade şi numărul cazurilor respective este desigur mai ridicat, a estimat Agenţia.
Noua tulpină este considerată de autorităţile britanice ca fiind cu 50% până la 74% mai contagioasă decât celelalte mutaţii ale noului coronavirus.
Pentru a-i urmări evoluţia, Danemarca lucrează la punerea la punct a unui nou test PCR care să poată detecta schimbările specifice ale noului coronavirus.
Autorităţile sanitare recomandă menţinerea restricţiilor în vigoare (telemuncă generalizată, şcoli şi magazine închise, cu excepţia farmaciilor şi a magazinelor alimentare) pentru a combate propagarea virusului.