Sari direct la conținut

Barbatul din Roman care si-a aruncat tatal de la balcon a fost prins in judetul Harghita 

HotNews.ro

Barbatul din orasul Roman care si-a aruncat tatal de la balconul unui apartament aflat la etajul al treilea, dupa care a fugit, fiind dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera a fost prins in judetul Harghita, transmite news.ro.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt, sambata seara barbatul a fost depistat si retinut in localitatea Borsec din judetul Harghita.

In momentul identificarii de catre oamenii legii, barbatul era singur si se deplasa pe jos. El a fost preluat de politistii din Neamt si dus la Parchetul de pe langa Tribunalul Neamt pentru audieri.

Barbatul, in varsta de 30 de ani, fusese dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera dupa ce si-a impins tatal in varsta de 70 de ani de la balconul unui apartament de la etajul al treilea al unui bloc din Roman, apoi a fugit.

In imagini filmate de un martor se vede cum victima s-a lovit de acoperisul balconului de la etajul intai, apoi a cazut pe zapada din fata magazinelor de la parterul blocului. Martorii spun ca cei doi barbati s-ar fi certat, batranul ar fi vrut sa plece, dar pentru ca usa apartamentului era incuiata a escaladat balconul, fiind impins de catre fiul sau, care apoi a fugit.

In prezent, barbatul in varsta de 70 de ani este internat la spitalul din Roman, avand multiple traumatisme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro