Orban, despre închiderea teraselor după ora 23.00: Analizăm dacă aplicăm măsura la nivelul întregii țări sau la mare, în București, în alte zone
Guvernul decide în ședința de astăzi asupra noilor restricții valabile de la 1 august. Premierul Ludovic Orban a spus că unele dintre ele sunt încă în analiză, precum cea a închiderii teraselor după ora 23.00.
„Nu se închide nimic. După ora 23.00, anumite activități unde, de regulă, după ora 23:00 există riscul transmiterii virusului, vor fi închise. Analizăm dacă aplicăm la nivelul întregii țări sau la mare, în București sau în alte zone”, a spus Orban întrebat despre închiderea tesaselor.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de marți seară Hotărârea numărul 37 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS CoV-2 în cazul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare
Astfel, masca de protecție va fi obligatorie și în spațiile deschise, în anumite intervale orare, care vor fi stabilite de autoritățile județene, iar localurile cu terasă vor fi deschise doar până la ora 23.00. Mai exact, „vor fi interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate între orele 23.00 şi 06.00”. Sălile de jocuri de noroc vor fi și ele închise în același interval.